 |
Dan Pârcãlab |
|
Am auzit, la radio, rezultatele unui sondaj care incerca sa descifreze ce cred romanii despre cei care sunt fericiti. Pe locul I au iesit cei care au afacerea lor, ciudat pentru o tara socialista pana in maduva. Pe locul III, romanii cred ca cei mai fericiti sunt cei care sunt plecati in strainatate, gata, de astia am scapat, plus ca poate sa bifeze si Bondrea de la somaj ca el (cica) munceste. Nu ma intrebati cum arata locul II, sunt fericit (iata) ca nu le aud nici eu chiar pe toate, ca poate am surprize cu oaresce injuraturi prin redactie.
Romanul, aceasta ciudatenie complexa, care a reusit, prin miserupism, sa supravietuiasca, poate fi si fericit. Pe paliere diferite. Poti sa fii fericit daca iti sufli nasul pe jos, daca esti vanzatoare de placinte si iei hartia dupa ce ti-ai umezit aratatorul cu saliva, daca nu stii cum arata o carte, daca-ti transformi masina intr-un gigantic difuzor de manele. Evident, poti sa fii si nefericit daca esti geniu sau elev olimpic, pe tine nu te baga nimeni in seama.
Exista oglinzi care au strania capacitate de a transforma fericirea organica in voaluri de nefericire. „De ce nu scrieti, ba, si de lucrurile bune care se intampla in tara asta?”, si am facut-o, privind apoi in oglinda. Iata-l pe anonimul profesionist, care lucreaza sute de hectare, fericit si mandru de munca sa, cocosat de niste incapabili scortosi de la Directia Agricola. Uite-i pe doctorii cu degete de aur, varati in aceeasi oala cu spagarul apendicita, echilibristi ai unui sistem care nu poate asigura morfina in spitale.
Basescu e fericit ca poate sa joace, dar oglinda ii va spune ca vom fi complet nefericiti daca modelul sau „Putin” de rezolvare a crizelor va ajunge sa fie acceptat de noi toti. Nastase e in culmea fericirii ca se poate ascunde dupa Geoana „prostanacul”, ca doar n-o fi sa simta dispretul cu care privim minciunile si aroganta sa. Un Mircea Man, care se iubeste frumusel, se poate vedea si gol pe dinauntru, ca un urias zeppelin umplut cu vorbe mai usoare decat onoarea sa inexistenta. Un Hoban, fericit in crezul lui ca toti suntem niste prosti, care nu vedem cum trage peste el marea plapuma a terenurilor sau combinatiilor sale politice de doi lei. Astia sunt, cu ei defilam.
Oricum, data dracu’ si fericirea asta. Pe cand ne obisnuisem si noi cu fugitul in paduri de teama invadatorilor sau cu suieratul din buze dupa oile mediocritatii noastre, se apuca unii sa ne invete acum cu sapunul sau cu autostrazile.
’tu-le fericirea-n tur!
Dan PARCALAB
|
