Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Miercuri , 7 Iulie , 2010

Zilele culturii iudaice

de Gazeta de Maramures
* Eveniment cultural de marca in Sighetu Marmatiei. La inceputul acestei saptamani a fost organizata prima editie a „Zilelor culturii iudaice”. Asociatia Nordica spera ca evenimentul va fi permanentizat. Odata cu implinirea a 270 de ani de la prima atestare documentara a unei comunitati inchegate de evrei din Sighetu Marmatiei si a 220 de ani de la construirea in 1790 a Sinagogii Mari, Asociatia Nordica, in colaborare cu Consiliul Judetean Maramures, Consiliul Local Sighetu Marmatiei, Federatia comunitatilor evreiesti din Romania, filiala Sighet etc. au organizat un eveniment cultural de marca: „Zilele culturii iudaice”. Proiectul s-a desfasurat in perioada 27-30 iunie 2010 si a debutat cu un „tur al Sighetului evreiesc”, care a avut ca punct de pornire Cimitirul evreiesc. Seara, participantii au avut ocazia sa asiste la un Concert klezmer cu taraful „Manyo” din Teceu, Ucraina. Luni a fost organizat la Sinagoga - Simpozion: „270 de ani de la atestarea comunitatii evreiesti din Sighet – evreii in cultura Maramuresului”, iar seara au fost organizate doua concerte klezmer cu Jake Shulman-Ment (SUA), Bob Cohen si formatia „Di Naye Kapelye” (Ungaria). Invitat special, coregrafa Sue Foy (SUA) si taraful „Manyo” din Teceu, Ucraina. Programul zilei de marti a debutat cu un workshop cu formatia „Di Naye Kapelye”, taraful „Manyo”, Bob Cohen, Jake Shulman-Ment, coregrafa Sue Foy si instrumentisti din Maramures, apoi a avut loc lansarea volumului „Evrei sigheteni” de Ioan J. Popescu si vernisajul expozitiei de fotografii semnate de Amalia Lumei-Pecican. Evenimentul, pe care organizatorii spera sa-l repete anual, s-a incheiat cu un concert de Gala cu formatia „Di Naye Kapelye”, taraful „Manyo”, Bob Cohen, Jake Shulman-Ment, coregrafa Sue Foy si instrumentisti din Maramures.