Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 21 Mai , 2019

Vocea Românei va fi auzită la nivelul Parlamentului European!

de Gazeta de Maramures

Alegerile pentru Parlamentul European ce vor avea loc pe 26 mai sunt extrem de importante, atât pentru România cât și pentru Uniunea Europeană. Confruntându-se în prezent cu mari provocări, Uniunea Europeană se află acum în fața unor răspunsuri decisive. Cum va arăta construcția europeană în anii care vin, în ce fel vor fi rezolvate marile pro­bleme cu care se confruntă, în ce mod vor fi armonizate interesele individuale ale statelor – sunt întrebări la care vor trebui să răspundă cetățenii europeni, prin votul lor din 26 mai. Rezultatele acestor alegeri vor fi importante în egală măsură și pentru România, ca țară membră a Uniunii Europene. Vor duce ele la consolidarea poziției noastre în UE sau, din contra, o vor slăbi, rămâne de văzut. Un lucru este cert – PSD va fi și mai departe un apărător al intereselor României la nivelul instituțiilor europene, așa cum a demonstrat-o până acum. Mesajul cu care europarlamentarii PSD vin în fața românilor este că merităm mai mult ca stat și vor face totul ca vocea României să fie auzită la nivelul Parlamentului European.
„Nu mergem acolo să facem act de prezență, ci să apărăm interesele României și ale românilor. Asta înseamnă, în primul rând, eliminarea standardelor duble pentru Europa de Est. Exemplele acestor standarde duble sunt multiple – de la subvențiile inegale din agricultură la diferențele de calitate ale produselor alimentare, de la blocarea accesului în spațiul Schengen la tratamentul inegal în ceea ce privește organizarea judiciară. Pe toate aceste capitole vom avea o poziție intransigentă. Dar apărarea intereselor României înseamnă, în viziunea noastră, și o mai mare convergență cu nivelul de viață din Uniunea Europeană. PSD nu dorește să extragă România din Europa, ci, din contra să facă din țara noastră un membru indispen­sabil al Uniunii Europene. Pentru aceasta, parlamentarii noștri se vor bate pentru a atrage mai multe fonduri și oportunități de dezvoltare. Așa cum am reușit să aducem mai multă prosperitate în plan intern, la fel vom reuși și la nivelul instituțiilor europene”, susține Gabriel Zetea – președintele PSD Maramureș.

Potrivit reprezentantului PSD Maramureș aflat pe lista pentru Parlamentul European, eurodeputații PSD vor fi activi și insistenți în conceperea instrumentelor și poli­ticilor care au impact asupra țării noastre și vor veghea ca ele să fie puse în acord cu interesele noastre. „România a pierdut enorm din indolența, incompetența sau reaua credință a unor europarlamentari români care au înțeles să-și urmeze propriul interes lovind în interesul României. Acest sabotaj, asumat sau tacit, trebuie să înceteze! Credem că România și românii merită mai mult la nivelul UE. Prin poziția pe care o susținem, nu cerem ceva care nu ni se cuvine. Cerem doar să ni se respecte, la adevărata valoare, rolul și statutul de stat membru. Cu acest crez merge PSD în aceste alegeri, cu acest crez am pornit și eu în această bătălie”, a afirmat maramureșeanca Crina Chilat, candidat eligibil pe lista PSD pentru Parlamentul European.

 

 

„Apărarea intereselor României înseamnă, în viziunea noastră, și o mai mare convergență cu nivelul de viață din Uniunea Europeană. PSD nu dorește să extragă România din Europa, ci, din contra să facă din țara noastră un membru indispensabil al Uniunii Europene. Pentru aceasta, parlamentarii noștri se vor bate pentru a atrage mai multe fonduri și oportunități de dezvoltare”.
Gabriel Zetea, președinte CJ Maramureș