Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Unui duhovnic de seamă, la ceas aniversar!
Asemenea maramureșenilor și a altor mii și mii de credincioși din țară și de peste hotare, am marea bucurie să transmit Preasfințitului Părinte Iustin cele mai calde și sincere felicitări și urări cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani. Este o mare bucurie și pentru că ni se înfățișează în întreaga sa lumină drumul duhovnicesc al celui care ne păstorește, al cărui exemplu de credință, de devotament față de semeni ne indică drumul de urmat întru slujirea lui Dumnezeu și în dreapta așezare a vieții fiecăruia dintre noi.
Îl cunosc pe Episcopul Maramureșului și Sătmarului de multă vreme. Căile vieții noastre s-au intersectat pe pământurile natale în lăcașuri bisericești, în manifestări publice dedicate valorilor pe care noi, creștinii, le promovăm și în care credem nestrămutat. Eu am trăit la țară și fiind copil de țăran și sufletul meu e tot suflet de țăran. Am crescut în spiritul tradițiilor noastre strămoșești. Pentru mine Biserica a reprezentat și reprezintă acea Stea Polară, care m-a călăuzit și mă călăuzește în tot ceea ce întreprind, iar între modelele față de care am cel mai mare respect și prețuire se află cel oferit de Prea Sfințitul Părinte Iustin. Am fost deosebit de onorat când, în urmă cu ani, am împlinit șase decenii de existență, am primit de la Episcopul Maramureșului și Sătmarului un mesaj din care citez cu pioșenie:
„Când Dumnezeu binecuvântează viața omului cu ani frumoși, bogate împliniri și înalte demnități pe care Biserica le numește slujiri, în timpul cărora a fost preamărit și numele Celui Prea Înalt și s-au folosit semenii de lucrarea înțeleaptă, jertfelnică și dornică a sărbătoritului datoria de a mulțumi Dătătorului a toată darea cea bună și a tot darul cel desăvârșit este cu atât mai îndreptățită. În calitatea de deputat în Adunarea Eparhială și în Adunarea Națională Bisericească, Nicolae Bud a sprijinit mult lucrările la Noua Catedrală Episcopală din Baia Mare prin intervenții finalizate cu acordarea de sume consistente de la Bugetul de Stat. Acest fapt îi conferă, alături de alți sprijinitori ai acestui monument de arhitectură, emblematic pentru județul Maramureș și pentru municipiul Baia Mare, calitatea de ctitor, fapt pentru care a fost cinstit la propunerea noastră de către IPS Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului cu distincția «Crucea Transilvană pentru Laici»”.
Firește nu este vorba aici în primul rând despre mine, ci despre modul în care
Preasfințitul Părinte Iustin evaluează și prețuiește faptele mirenilor puse în slujba sfintei noastre credințe. Se dezvăluie, astfel, una dintre cele mai de seamă caracteristici ale Sale, înainte de toate, apropierea de oameni, sprijinul dat lor mai ales în momente grele, de cumpănă, sfaturile înțelepte, toate acestea situându-l pe Episcopul Iustin la loc de frunte în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române.
La rândul meu, îi adresez cele mai vii mulțumiri Preasfințitului Părinte Iustin pentru tot ceea ce a făcut și face în cel mai autentic spirit creștinesc, în continuitatea și aprofundarea tradițiilor noastre maramureșene, atât de expresiv simbolizate de celebrele Porți, de turnurile bisericești, de troițele sculptate cu măiestrie de neegalat. În toate acestea regăsim și ceea ce a reprezentat și reprezintă pentru noi, toți, Preasfinția Sa, Episcopul Iustin.
La Mulți Ani... cât mai buni, Preasfinte Părinte, spre bucuria și împlinirea năzuințelor noastre ale tuturor, pentru o viață cinstită, autentic creștinească, deschisă tuturor bunurilor care sunt întruchipate de însăși condiția umană!
Nicolae Bud
Doctor în inginerie,
doctor în economie,
membru corespondent ASTR