Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 5 Mai , 2026

„Transportul feroviar trebuie să devină o prioritate reală”

de Gazeta de Maramures

Într-o societate în care interconectarea este esențială, nu este normal ca între două orașe importante din România să petreci chiar și 12–15 ore în tren. Din păcate, aceasta este încă realitatea sistemului feroviar românesc.

Problemele nu țin doar de infrastructură, ci și de starea gărilor. Multe dintre ele sunt degradate, neîngrijite și nu oferă condiții decente pentru călători. Gara ar trebui să fie un spațiu sigur, modern și funcțional, nu un simbol al nepăsării. Observăm totuși pași înainte, inclusiv prin investițiile susținute de Planul Național de Redresare și Reziliență. Însă ritmul este prea lent pentru nevoile reale ale societății. Odată cu venirea verii, știm deja la ce să ne așteptăm: întârzieri, aglomerație și disconfort.

Eu propun următoarele soluții: - modernizarea accelerată a infrastructurii feroviare, cu termene clare și respectate - reabilitarea urgentă a gărilor și aducerea lor la standarde europene - introducerea unor sisteme digitale de informare în timp real pentru călători - achiziția de trenuri moderne, rapide și confortabile - transformarea trenurilor aflate deja în circulație, astfel încât niciun călător să nu mai fie nevoit să circule în condiții improprii — prin recondiționare, igienizare, climatizare și dotarea cu facilități minime de confort Transportul feroviar nu mai poate fi tratat ca un domeniu secundar.

Este o necesitate pentru dezvoltarea României și pentru respectul față de cetățeni. 

 

Călin Groza - Deputat de Maramureș