
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, RomĂąnia
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, RomĂąnia
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 26 Decembrie , 2005
Symphonia cuvintelor
Scriitorii sigheteni se numără pe degetele de la mâini. Și în această categorie intră oameni care au scris o carte, poate în urmă cu un deceniu. De aceea, George Petrovai, care a reușit editarea în acest an a trei (!) volume, iese în relief. Cu o furie dată de îndelunga așteptare pe marginea selectului cerc al inițiaților, al celor care au reușit să se vadă tipăriți, scriitorul a reușit în sfârșit anul acesta. Când a editat nu mai puțin de trei cărți: „Istoria-perpetuă pendulare între tragic și măreț”, „Ofensiva sensurilor” și „Symphonia cuvintelor”. Toate cele trei lucrări au fost editate prin Editura Echim din Sighetu Marmației.
Poetul Ștefan Cămărașu afirmă, critic, despre Petrovai: „dezinvolt, fără complexe sau inhibiții acum, dar după o îndelungă și solitară ucenicie în marele templu al culturii, Biblioteca, Petrovai încearcă să descurce în Symphonia cuvintelor, ițele unei lumi pe atât de constrângătoare și pragmatică, pe atât de liberă și visătoare”. Despre lucrarea sa, Petrovai scrie: „prima parte a cărții cuprinde studii și opinii cu caracter cultural-filosofic, iar cea de-a doua oferă o secvență din uriașul poliptic al zbaterii omului: războaie, trădări, minciună, dușmănie, impostură”... Cel de-al treilea volum al eseistului George Petrovai include aspecte filozofice, sociologice, politologice, elemente privind religia sau morala, toate într-unul singur op. Frazele atent șlefuite, sunt uneori prea baroc înveșmântate, pretențios elaborate, citatele provind din întreaga enciclopedie a umanității, iar esența demersurilor, una educativ-instructivă. George Petrovai, din înălțimea unui turn clădit din cărți, ne privește blajin, ca unul care înțelege mult și multe, și care ne dă sfaturi. Calm, distant și fără patimă, scriitorul (un însingurat, de altfel, după cum îl știu de prin Sighet) ne arată ce știe. Și știe multe!
TEOFIL IVANCIUC