Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 17 Aprilie , 2015

„Sunt preot creştin, ortodox, român”

de Mircea Crisan

Rep.: O scurtă prezentare a dumneavoastră, cum aţi ajuns preot?

Pr. Dr. Florin Codrea: M-am născut într-o familie care slujeşte Altarul Bisericii lui Hristos prin vreo şapte preoţi. E imposibil pentru mine să situez un punct, o limită sau un soi de „mutaţie” înspre preoţie. Sunt preot datorită vocaţiei pe care, mulţumesc lui Dumnezeu, am conştientizat-o şi, firesc, am urmat-o. E important să-ţi conştientizezi vocaţia şi să o urmezi. Eu sunt pe deplin mulţumit pentru că am urmat calea sacerdotală. Nu pot gândi, nu mă pot orienta, nu pot fi decât preot. Orice altceva ar fi fost o neîmplinire, mai ales din punct de vedere structural, ontologic. Nu cred că e productiv, sub nicio formă, să susţinem, oarecum jenaţi, flataţi, că am urmat o vocaţie sau alta din diferite motive independente de voinţa noastră şi care, la un moment dat, într-un mod fericit ne-au „orientat” înspre ceea ce suntem. Nu. Eu sunt conştient de vocaţia şi harul încredinţate mie şi nu fac decât, atât cât îmi permit limitele dimensiunii mele umane, să urmez şi să lucrez cu ele. Deci, mă pot defini în coordonatele următoarei identităţi: sunt preot creştin, ortodox, român. Doar de aici poate începe istoria existenţei mele istorice, concrete, de la această mărturisire identitară.

 

Istoric, ca să ne ancorăm şi în realul imediat, am fost hirotonit de către Preasfinţia Justin Hodea Sigheteanul, pe data de 9 Octombrie 1999, în aceeaşi Biserică în care am şi fost botezat, dar cu câţiva zeci de ani înainte, în Sighetu Marmaţiei, oraşul meu natal. Altfel spus, m-am născut şi am „re-născut” în slujirea lui Hristos în acelaşi spaţiu eclezial, dar pentru slujirea acolo unde, în modul cel mai fericit, am fost aşezat, la Biserica „Buna Vestire” din Baia Mare.

Biserica „Buna Vestire” s-a născut la rându-i în Hristos şi ca o comunitate vie, dar şi ca ziduri o dată cu venirea mea şi a părintelui Gheorghe Codrea în mijlocul unui cartier băimărean cu care am reînvăţat conjugarea verbului „a fi” la prezentul continuu al veşniciei prin credinţa şi dragostea jertfelnică a sufletelor celor pe care i-am regăsit aici. Şi spun i-am re-găsit pentru că am avut şi am sentimentul unei regăsiri cu oamenii cu care împreună slujesc lui Hristos, ca în sânul unei familii după care tânjeşti şi de care, o dată regăsită, nu poţi decât să te bucuri în fiecare clipă pe care o petreci în sânul ei.    

 

Rep.: Cum v-aţi ales subiectul tezei de doctorat şi cu ce vine nou această lucrare?

Pr. Dr. Florin Codrea: Încă de pe băncile Seminarului Teologic am fost fascinat de teologia pe care o dezvoltă Sfântul Evanghelist Ioan în scrierile sale, dar mai ales, în cea de-a patra Evanghelie a Noului Testament. Sigur că pentru acest demers teologic sunt mai mulţi „vinovaţi”. De la profesorul de Studiul Noului Testament din Seminar până la cel cu care am urmărit îndeaproape progresele, poticnirile, greutăţile, dar mai ales fascinanta bucurie a unui astfel de demers academic, Părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană. Textul Evangheliei după Ioan este unul cu multiple şi profunde conotaţii simbolice, ceea ce-l defineşte şi îl consacră ca fiind unul aparte. Astfel, cu toate că în literatura românească de specialitate nu s-a scris pe acest palier teologic, tentaţia abordării „semnului” ioaneic, în corelaţie cu dimensiunea sacramentală a mesajului Evangheliei, a rămas una de prim rang. Să nu uităm că în literatura de specialitate capitolele 2-12 din Evanghelia după Ioan sunt cunoscute sub titlul „Cartea Semnelor”.

Lucrarea mea de licenţă în teologie a fost la rându-i un exerciţiu exegetic asupra unui alt episod relatat în aceeaşi Evanghelie, respectiv „Spălarea picioarelor”(In. 13), lucrare care s-a împlinit ca teză de disertaţie, prin atenta şi părinteasca coordonare a aceluiaşi părinte profesor Stelian Tofană. De aici s-au pus bazele unei teze de doctorat cu titlul „Simbolismul sacramental al Cărţii Semnelor din Evanghelia a IV – a”, teză pe care am susţinut-o pe data de 7 Iunie 2013, în cadrul Şcolii doctorale de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În cele din urmă acest demers teologic a „născut” o carte care poartă titlul „Simbolismul sacramental în Evanghelia după Ioan”, publicată la Editura Eikon, Bucureşti, 2015. 

 

Rep.: Câteva din principalele activităţi ale Ascociaţiei „Martyria”, pe care o conduceţi?

Pr. Dr. Florin Codrea: Asociaţia „Martyria” este braţul care înfăptuieşte mărturisirea cuvântului credinţei. Cei peste 100 de membrii sunt creştini care înţeleg că prin eforturile noastre comune putem să aducem un balsam, o bucurie, dar mai ales un sprijin concret tuturor celor care au o existenţă adeseori extrem de încercată. E mărturisirea („martyria” aceasta şi înseamnă „mărturisire”) a întregii comunităţi „Buna Vestire” pentru că de fiecare dată celor implicaţi în calitate de membrii activi sau susţinători ai demersurilor asociaţiei, li se adaugă cu drag enoriaşii Bisericii noastre. În cei aproape 10 ani de activitate, Asociaţia „Martyria” a fost „dreapta” Trupului comunităţii „Buna Vestire” despre care nu a ştiut „stânga” ce face, în sensului detaşării şi lipsei de ostentaţie în faptele ei bune.

Este foarte greu să prioritizezi activităţi social-filantropice şi culturale aşa cum le şi îndeplineşte Asociaţia noastră. Dar ne-au rămas ca amintiri foarte dragi proiectele pastoral-misionare: „Sfânta Scriptură pentru fiecare” prin care au fost distribuite gratuit 1.000 de Biblii, „Din poarta sufletului spre poarta cerului”, proiect prin care s-au distribuit peste 1.000 de Psaltiri şi peste 1.000 de Cărţi de rugăciuni; proiecte cu tinerii şi copiii: „Călăuză spre veşnicie – întâlniri colocviale cu tinerii comunităţii „Buna Vestire” şi ai Asociaţiei „Martyria”, „Liturghia îngerilor”, „Un ceas cu Dumnezeu, pâinea de fiecare zi”, excursii gratuite, în mod repetat pentru copiii cu o stare socială precară, Taberele de vară anuale susţinute de Asociaţie pentru peste 40 de copii la Izvoarele Izei. Şi nu trebuie să omitem faptul că proiectele sociale de ajutorare a nevoiaşilor se desfăşoară pe tot parcursul anului, nu numai în pragul marilor sărbători. Oricum, trebuie spus că portofoliul Asociaţiei „Martyria” cuprinde mult peste 100 de proiecte majore, pe lângă cele de parcurs, regăsite de-a lungul unui an calendaristic. Editarea revistei „Buna Vestire”, un proiect cu şi despre tineri devotaţi şi de calibru ai comunităţii noastre, este un proiect unic şi distins al spaţiului eclezial, cel puţin regional.

 

Rep.: De curând aţi lansat o carte de predici. Despre ce vă este cel mai drag să le vorbiţi credincioşilor?

Pr. Dr. Florin Codrea: De curând am lansat cea de-a doua carte de predici, pentru că în anul 2007 a apărut la Editura „Dacia” din Cluj-Napoca volumul de predici „Să faceţi tot ce vă va spune El”, volum care a apărut cu binecuvântarea Înaltpresfinţiei Sale, Justinian Chira. Acum, în 2015, la Editura Eikon din Bucureşti a apărut volumul de predici „Firimituri de la Altarul Cuvântului” alături de volumul „Simbolismul sacramental în Evanghelia după Ioan”, ambele cu binecuvântarea Preasfinţeie Sale Justin Hodea Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Nu pot să-mi conturez preferinţe în ceea ce înseamnă propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi asta pentru că, pe de o parte, pericopele evanghelice de la Duminicile şi Sărbătorile de peste an sunt surse inepuizabile de aprofundare, înţelegere şi mărturisire a credinţei, iar pe de altă parte încerc să înţeleg şi să abordez nevoia celor cărora le vorbesc. Trebuie să îi simt, să colaborez cu dânşii, dar, mai ales, să găsesc căi de răspuns şi implicare a celor împreună cu care slujesc şi propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Rep.: Ce proiecte aveţi pe termen scurt şi lung?

Pr. Dr. Florin Codrea: Sunt implicat în mai multe proiecte de natură administrativă, pastoral-misionară, editorială şi social-filantropică. Astfel prioritar rămâne proiectul de slujire a Altarului lui Dumnezeu şi bunilor credincioşi ai Parohiei „Buna Vestire”, apoi proiectul de finalizare a Bisericii care acum se află în stadiul de pictură. Trebuie spus că sunt implicat într-un proiect major de redactare a unor micromonografii parohiale pentru Protopopiatul Baia Mare, alături de alţi doi colegi preoţi, proiect care se desfăşoară în toată Patriarhia, deci la nivelul întregii ţării. Se află în lucru alte două proiecte editoriale la care se adaugă proiectul de susţinere şi editare în continuare a revistei „Buna Vestire”. 

 

Rep.: Un mesaj pentru credincioşi cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti.

Pr. Dr. Florin Codrea: Lumina Învierii lui Hristos să ne umple sufletele de bucuria de a ne avea unii pe alţii întru dragostea veşnică a lui Dumnezeu.

 
HRISTOS A ÎNVIAT!
 
 

„Sunt preot datorită vocaţiei pe care, mulţumesc lui Dumnezeu, am conştientizat-o şi, firesc, am urmat-o. E important să-ţi conştientizezi vocaţia şi să o urmezi. Eu sunt pe deplin mulţumit pentru că am urmat calea sacerdotală. Nu pot gândi, nu mă pot orienta, nu pot fi decât preot. Orice altceva ar fi fost o neîmplinire, mai ales din punct de vedere structural, ontologic. (…) Deci, mă pot defini în coordonatele următoarei identităţi: sunt preot creştin, ortodox, român. Doar de aici poate începe istoria existenţei mele istorice, concrete, de la această mărturisire identitară”.

Pr. Dr. Florin Codrea

 

„Am sentimentul unei regăsiri cu oamenii cu care împreună slujesc lui Hristos, ca în sânul unei familii după care tânjeşti şi de care, o dată regăsită, nu poţi decât să te bucuri în fiecare clipă pe care o petreci în sânul ei”.

 
 

Pr. Dr. Florin Codrea