
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Strategia Naționala pentru Prevenirea și Tratarea Adicției de Jocuri de Noroc
Am avut alături ca parteneri instituționali de încredere: Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) și Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA).
Consider că biserica, educația, cultura și media pot deveni adevărate instrumente de prevenție și sprijin pentru tineri și cei din grupurile vulnerabile, aliați reali în lupta cu dependența care să ofere sprijin pentru reintegrare socială. Acest aspect l-am subliniat în timpul discursului de astăzi din timpul dezbaterii, dar și, ulterior, în plenul Senatului.
Strategia propune măsuri clare, printre care dezvoltarea centrelor de tratament pentru adicții, cu personal și infrastructură adecvată, sprijin direct pentru cei afectați, inclusiv prin linii Telverde și un registru național de autoexcludere. De asemenea, se vor lansa în comunități campanii educaționale pentru tineri, îndeosebi pentru protejarea minorilor și grupurilor vulnerabile.
Dezbaterea parlamentară a reunit miniștri, parlamentari, autorități publice, specialiști în domeniu, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai industriei de profil, într-un dialog necesar despre responsabilitate, prevenție și sprijin concret pentru persoanele afectate.
Consider că am făcut un pas important într-o chestiune care produce nenumărate drame în România. Voi susține activ implementarea acestor măsuri și cred cu tărie că, prin colaborare între instituții, putem crea o rețea solidă de prevenție și educație, care să aducă un impact real și pozitiv în comunitățile noastre.
Cristian Niculescu Țâgârlaș - Senator PNL