Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Duminică , 1 Aprilie , 2012

Paştele inseamnă o reîntâlnire cu sacrul din noi şi din străbuni

de GAZETA de politică şi administraţie

  Învierea Domnului  reprezintă centrul de gravitaţie şi axa întregului edificiu al lumii creştine, fundamentul credinţei, al spiritualităţii noastre. În ebraică, „pesah“ înseamnă trecere. În româneşte, cuvântele „Paşti“, „Pască“ au la bază acelaşi radical ca şi verbul „a păşi“, purtător al aceleiaşi semnificaţii de trecere.

Noi, creştinii, serbăm Paştile în amintirea răscumpărării neamului omenesc, prin Patimile, Moartea şi Învierea lui Hristos, a Mielului nevinovat şi preacurat Care a luat păcatele lumii, ca şi în amintirea mântuirii noastre din robia suferinței şi a păcatului.

În fiecare an , Borşa îmbracã haina sfântă a acestei sărbători cu multe speranțe , gânduri calde pe care le transmitem tuturor oamenilor,  dar şi cu surprize plăcute pentru iubitorii de etnografie si folclor. Prin Serviciul Cultură vom organiza o expoziție pascală în Săptămâna Mare, care va consta în prezentarea produselor tradiționale legate de această sărbătoare, a unor obiceiuri si datini pe care străbunii noştri le-au întipărit în conştiința spirituală a acestui neam.

În calitate de primar al acestei comunitați, dar în primul rând în calitate de creştin, doresc să urez tuturor gândurile mele de prețuire şi afecțiune, asigurându-i de toată atenția şi iubirea creştinească.

Sper că Învierea Mântuitorului Iisus să ne rămână veşnic întipărită în suflete, ajutându-ne să cultivăm de fiecare dată Recunoştinţă, Iertarea şi Noblețea.

„Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim“

 
Primar Stețco Cornel Remus