Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Joi , 14 Mai , 2026
Sighet 700
La ședința festivă a Consiliului Local Sighetu Marmației de astăzi, am vorbit despre cei 700 de ani de istorie ai unui oraș care poartă în el istoria Țării Maramureșului, una a demnității, a credinței și a oamenilor care nu și-au abandonat niciodată rădăcinile.
Maramureșul a trecut prin războaie și a făcut față unor regimuri care au încercat să îi schimbe identitatea, dar oamenii locului au înțeles că libertatea nu se negociază.
Pentru noi, maramureșenii, bisericile, portul popular, limba, obiceiurile și respectul pentru familie sunt parte din felul nostru de a fi și din rezistența unei comunități care și-a păstrat sufletul românesc indiferent de vremuri.
În cadrul evenimentului, am avut bucuria de a înmâna primarului Vasile Moldovan și administrației locale plachete și medalii din partea Senatului României, ca semn de respect și ca mărturie a acestui moment istoric pentru Sighetu Marmației și pentru Maramureș.
700 de ani înseamnă moștenire importantă și responsabilitate pentru timpurile viitoare, iar maramureșenii trebuie să fie mândri de asta.
Cristian Niculescu Țâgârlaș - Senator PNL