
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Senatorul Sorin Vlașin prezent la vizita Ministrului Sănătății în Maramureș
Sănătatea reprezintă o prioritate pentru Maramureș, iar atunci când autoritățile județene, locale și centrale lucrează în echipă, în folosul oamenilor, rezultatele nu întârzie să apară.
Astăzi, ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru complexă la spitalele maramureșene.
După ce, în prima parte a zilei a vizitat spitalele din Baia Mare și a anunțat o alocare financiară importantă: 30 de milioane de lei pentru spitalele aflate în subordinea Consiliului Județean pentru aparatură medicală de ultimă generație, după amiază am avut bucuria și onoarea de a-l primi pe domnul ministru la Sighetu Marmației.
Vizită a început cu un dialog constructiv și deschis la sediul PSD Sighetu Marmației, despre nevoile Spitalului municipal sighetean, atât în ceea ce privește achiziția de aparatură medicală cât, mai ales, proiectul noului spital cu 183 de paturi.
I-am înmânat domnului ministru o listă cu toate aceste nevoi și priorități și am convingerea că vom primi sprijinul necesar.
Apoi, a urmat o vizită la Spitalul municipal, unde ministrul a discutat aplicat cu conducerea unității sanitare și cu medicii.
După Sighetu Marmației, ministrul a vizitat Spitalul din Vișeu de Sus, o altă unitate medicală importantă pentru maramureșeni, care are nevoie de sprijin guvernamental.
Îi mulțumim domnului ministru pentru modul în care s-a aplecat asupra problemelor prezentate și pentru atenția acordată Maramureșului și maramureșenilor.
Îl felicit, de asemenea, pe președintele Gabriel Zetea pentru determinarea și perseverența cu care luptă pentru îndeplinirea obiectivelor majore ale județului.
Echipa PSD știe să arate grijă pentru oameni și să vină mereu în fața cetățenilor cu rezultate și proiecte concrete!