Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș și arhitect Horia Brânzei despre noi reguli pentru construcții și prosumatori
Biroul Parlamentar al Senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, în parteneriat cu ARCHOR STUDIO SRL, arhitect Horia Brânzei, au organizat dezbaterea publică „Noile reguli pentru construcții și prosumatori”, dedicată Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și Legii privind extinderea drepturilor prosumatorilor. Evenimentul a avut loc în 6 august, de la ora 14.00, în Sala Europa din cadrul Primăriei Baia Mare.
Manifestarea și-a propus să aducă la aceeași masă reprezentanți ai autorităților publice, profesioniști din domeniul urbanismului și construcțiilor, specialiști în energie, mediul de afaceri și cetățeni interesați pentru a analiza impactul noilor reglementări legislative și modalitățile prin care acestea pot contribui la dezvoltarea durabilă și predictibilă a comunităților.
Conceptul dezbaterii urmărește traseul concret al unei investiții – de la planificare și autorizare, până la construire, instalarea sistemelor de producere a energiei regenerabile și valorificarea beneficiilor statutului de prosumator – punând în centrul discuției simplificarea procedurilor, digitalizarea administrației și tranziția energetică.
În cadrul dezbaterii au fost abordate, în trei paneluri tematice, principalele provocări și oportunități generate de noile reglementări legislative:
- Panelul I – Codul urbanismului: simplificare, digitalizare și predictibilitate – dedicat modernizării procedurilor urbanistice și impactului acestora asupra administrației publice, profesioniștilor și investitorilor;
- Panelul II – Legea privind extinderea drepturilor prosumatorilor –noile oportunități și beneficii pentru cetățeni, mediul privat și autoritățile publice în domeniul producerii și utilizării energiei regenerabile;
- Panelul III – Urbanism și energie – consacrat integrării dezvoltării teritoriale cu tranziția energetică și identificării soluțiilor pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale.
Evenimentul s-a adresat reprezentanților administrației publice centrale și locale, arhitecților, urbaniștilor, proiectanților, dezvoltatorilor, constructorilor, specialiștilor din domeniul energiei, prosumatorilor, mediului academic, organizațiilor profesionale, mediului de afaceri, organizațiilor neguvernamentale și tuturor persoanelor interesate de dezvoltarea durabilă a comunităților.
Accesul a fost liber, în limita locurilor disponibile.
Senatorul băimărean, Niculescu-Țâgârlaș, a fost moderator, inițiator și cel care a prezentat subiectul pe înțelesul celor prezenți.
„ Am organizat, la Baia Mare, alături de arhitectul Horia Brânzei, o primă dezbatere publică dedicată Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și Legii privind extinderea drepturilor prosumatorilor.
Dezbaterea s-a concentrat pe simplificarea și digitalizarea procedurilor de urbanism, dezvoltare durabilă a comunităților. S-a mai discutat despre noile drepturi ale prosumatorilor, mecanismele de compensare a energiei produse, relația cu operatorii și furnizorii, precum și modul în care dezvoltarea urbanistică și tranziția energetică trebuie să fie abordate împreună, într-o viziune coerentă. Mulțumesc Primăriei Municipiului Baia Mare pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment și pentru găzduirea dezbaterii.
Adresez sincere mulțumiri domnului arhitect Horia Brânzei pentru parteneriatul, profesionalismul și implicarea în organizarea și desfășurarea acestei dezbateri, precum și tuturor participanților care au acceptat invitația și au contribuit, prin experiența și punctele lor de vedere, la un dialog aplicat și constructiv.
Vă invit să scrieți în comentarii opiniile și sugestiile dumneavoastră. Aș vrea să știu cum apreciați noile reglementări și ce aspecte considerați că necesită clarificări. Feedbackul dumneavoastră este important și ne va ajuta să organizăm întâlniri tot mai aplicate și mai utile pentru comunitate”, a transmis Niculescu-Țâgârlaș pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, Daniela Onița-Ivașcu a vorbit despre acest important eveniment.
„Azi, la Primăria Baia Mare! Noul Cod al Urbanismului va reduce cu adevărat birocrația sau succesul său va depinde de capacitatea fiecărei administrații locale de a-l aplica? Aceasta a fost întrebarea centrală a dezbaterii la care am participat în calitate de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș, la invitația senatorului Cristian Niculescu Tâgârlaș, având ca temă principalele modificări aduse Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și Legii Prosumatorilor, acte normative care vor intra în vigoare după promulgare. Evenimentul, găzduit de Primăria Baia Mare, a reunit reprezentanți ai administrațiilor publice, arhitecți, urbaniști, dezvoltatori constructori, ingineri, într-un dialog deschis despre provocările și oportunitățile pe care aceste schimbări legislative le aduc pentru comunitățile locale. Împreună cu arhitectul Horia Brânzei, senatorul Cristian Niculescu Tâgârlaș a prezentat, într-o manieră interactivă, impactul noilor reglementări, avantajele pe care acestea le pot genera pentru administrație, investitori și cetățeni, dar și clarificările juridice necesare pentru o aplicare eficientă și unitară.
Un lucru este cert: simpla adoptare a unei legi nu garantează automat reducerea birocrației. Rezultatele vor depinde de profesionalismul, implicarea și capacitatea fiecărei administrații locale de a transforma prevederile legislative în soluții concrete pentru cetățeni. Modernizarea administrației înseamnă mai mult decât schimbarea unor articole de lege. Înseamnă viziune, responsabilitate și parteneriat între instituții, specialiști și comunitate. Legi noi, aceleași provocări: poate administrația locală să țină pasul cu schimbarea?”, a spus directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș.





