Scriitorul Nicoară Mihali a finalizat un roman despre Maramureș

Mircea CRIȘAN

Mentalitatea și psihologia țăranului din nordul țării sunt subiect de roman în cea mai recentă carte a scriitorului Nicoară Mihali. Volumul va fi însoțit de un stick personalizat pe care se află filmul documentar „Amurgul zeilor”. Cartea va apărea la începutul lunii octombrie.

Pentru că Maramureșul este un spațiu multietnic și multicultural, romanul „Drumul evreilor” al lui Nicoară Mihali cuprinde patru povești. Titlul vine de la un toponim care face legătura între Maramureș și Bucovina, iar pe acest traseu au trecut șenilele tancurilor, copitele cailor, soldații din cele două războaie mondiale și picioarele însângerate ale prizonierilor. Dar are legătură și cu evreii, pentru că o mare porțiune din acest drum a fost făcută cu munca evreilor.

Revenind la cele patru povești ale romanului, trebuie să spunem că volumul începe cu o poveste reală, nuanțată în stilul realismului magic, despre destinul Titienei Hâdului, fată săracă, care se logodește cu un fecior de vârsta ei dintr-un neam bogat pe nume Ion a Ursului. Numai că odată ajunsă în fața bisericii cu nuntașii, mireasa este nevoită să aștepte mai mult de o oră alaiul mirelui. Între timp, la casa mirelui este chemat preotul și primarul care era naș, care fiind plătiți, fac ca, în locul lui Ion, să fie îmbrăcat mire fratele său, Petre, mai în vârstă cu câțiva ani și puțin oligofren. Mireasa crede că este o farsă, dar este târâtă în biserică alături de fratele mirelui și preotul săvârșește Taina Căsătoriei. În urma căsătoriei se vor naște trei copii, unul care ajunge în America și moare în apele oceanului, altul ce devine primar comunist dincolo de Tisa și își arde icoanele din casă pentru a face loc portretului lui Stalin, dar sfârșește nebun în Spitalul din Sighet, iar al treilea copil ajunge călugăr și, într-o noapte, în timp ce trăgea clopotele, un fulger îl trăsnește și mistuie mănăstirea. În concluzie, cei care-și întemeiază familia pe interes nu trebuie să se mire de asemenea destine.

A doua poveste este una evreiască din Borșa, pe care Nicoară Mihali o știe din copilărie. Este destinul unei fete de 16 ani, Emma Șteinn, care a fost luată în noaptea de Paști 1942, alături de alți 350 de evrei, și dusă pe munte la granița dintre Maramureș și Bucovina. Toți au fost dezbrăcați de haine pe zăpadă și împușcați de soldații unguri. Sub mormanul de cadavre supraviețuiește Emma. Se retrage sub un molid, strânge hainele celorlalți și își face un fel de adăpost. Timp de două săptămâni trăiește cu rădăcini și scoarță de molid, iar apoi este descoperită de ciobanul Petre Ciolea care venise pe munte să-și repare coliba. Din cauza spaimei și a traumei, fetei îi crescuse păr pe față și avea unghiile foarte mari. Ciobanul o hrănește cu lapte de iapă și o duce în Bora, cum se numește Borșa în roman (Bora înseamnă Furtună în limba dacilor). În realitate fata fusese împușcată, dar în roman supraviețuiește și ajunge în lagărul de la Auschwitz și, datorită frumuseții ei și a părului împletit în două cozi, ofițerul SS Porkham Fritz o salvează și, timp de nouă luni, o pune să ducă cu două găleți cenușă din crematoriu și să o verse în râul Sola. Se întoarce acasă și participă la un concert simfonic unde se cânta „Amurgul Zeilor” al lui Wagner și se îndrăgostește de violonistul ungur Fery Silaghi, iar într-o seară acesta îi spune că-n timpul războiului a fost dus să împuște un convoi de evrei în granița Bucovina, dar în linia întâi era o fată ce semăna cu ea, dar a tras în sus. Iar ea îi spune: „fata pe care n-ai ucis-o în noaptea aceea este în brațele tale. Sărută-mă!”.

A treia poveste este una de dragoste între primarul legionar al Borei pe nume Ion Mortoganu care se îndrăgostește de o ruteancă, fata unor huțuli din Țipătul Boului (azi Țibou). Aici a rănit prima dată Dragoș bourul pe care-l urmărea, dar animalul a plecat spre Moldova. Fata huțulilor se numește Călina Habor, dar cei din Bora îi spun Rusca. Ea este o lună femeie și o lună bărbat. Pe primar nu-l interesează Rusca, cât îl interesa herghelia de cai huțuli a părinților ei. Primarul avea o amantă evreică pe nume Rossa Solomon care era dansatoare de cabaret la un teatru celebru din Viena. La nunta lui, primarul nu se ocupă de Călina, ci dansează toată noaptea cu amanta lui. Mireasa care realizează că nu o iubește primarul, că urmărește doar averea, se duce într-un coteț de porci din apropierea nunții, se tăvălește cu rochia de mireasă în mizerie și se întoarce la nuntă. Nuntașii părăsesc nunta. Singurul care dansează nestingherit este primarul cu amanta lui. Finalul primarului va fi unul tragic, va primi o pedeapsă de Ev Mediu. Ajunși la putere comuniștii, printr-un tribunal a poporului, îl condamnă la moarte pe primar, fiind pus într-un sicriu și tăiat cu fierăstrăul, un supliciu medieval.

A patra poveste este cea dintre Veronica Ursului și căpitanul ungur Ianoș Șomogyi, care se afla pe front în Pasul Prisloape (Prislop) în cel de-al Doilea Război Mondial. Timp de o vară se iubesc și, într-o seară, căpitanul aduce două verighete și se logodesc sub cerul înstelat și își jură iubire eternă. La scurtă vreme, în Bora intră armata Rușilor, iar Ianoș este ucis și aruncat într-o groapă comună. Veronica nu se mai căsătorește și, în fiecare an, de Sfântul Petru, data în care s-a logodit, se îmbracă de mireasă și se duce pe munte să-și caute logodnicul. Într-o altă ordine de idei, romanul biciuiește o lume nedreaptă și absurdă. La podul Cislei se află un cerșetor pe nume Gavrilă Șubruc care este un monstru, are picioarele exagerat de mari, înălțimea de un metru, un cap foarte mare, ochi de bou și sprâncenele negre adunate pe frunte. Cerșetorul este o imagine a Borei timp de mai multe sute de ani. Înainte de a fi otrăvit de preoteasa din Bora, primarul, pe sfârșit de mandat, îl face pe cerșetor cetățean de onoare, argumentând că este cel mai de seamă reprezentant al valorilor Borei.

Vă lăsăm să descoperiți singuri legătura dintre cele patru povești ale romanului. Spațiul în care se desfășoară acțiunea este între Comitatul Sarat (Maramureș) și Comitatul Oz (Oașul). Scriitorul Nicoară Mihali mărturisește că lucrează mental și își notează idei despre personajele acestei cărți de mai bine de 20 de ani, dar în vara aceasta romanul a „curs” din ființa lui „ca un fluviu”. Au fost zeci de nopți nedormite, cu un personaj se ducea la înmormântare, iar cu altul la nuntă, în total peste 30 de personaje care au fost „mânuite” în acest spectacol al lumii, în așa fel încât fiecare să completeze tabloul despre viața „patriarhală” a Maramureșului. Romanul cultivă și promovează mituri, legende, obiceiuri și tradiții din această Țară din Nord, care se contopesc într-o descriere artistică și nu etnografică. Volumul va fi găsit în librăriile din toată țara, iar pe viitor va fi tradus și în engleză. Scriitorul Nicoară Mihali spune că „dacă toate cele 80 de cărți publicate de el până astăzi ar fi arse, romanul acesta ar fi suficient să-i ofere un loc în istoria literaturii române”.