Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Salvați Copiii România organizează primul Hackathon antibullying
Recent, s-a constatat că 92% dintre educatori și 87% dintre părinții preșcolarilor identifică educația socioemoțională la grădiniță ca fiind esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, iar 81% dintre cadrele didactice se recunosc ca principalii inițiatori ai inovației în grădinițe (conform raportului de cercetare „Diagnoza educației socioemoționale și a fenomenului de bullying în grădinițele din România”).
Pornind de la experiența implementării programului „Să fim prieteni – Fără bullying” - program de educație socioemoțională și prevenire a bullyingului care se desfășoară în peste 600 de grădinițe, cu implicarea a 70.000 de preșcolari în perioada 2020 - 2026, Salvați Copiii, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, organizează primul Hackathon antibullying dedicat designului pedagogic colaborativ. Evenimentul are scopul de a dezvolta instrumente de lucru și exemple de activități pentru ca educația socioemoțională a preșcolarilor să fie făcută într-un mod coerent la grădiniță și în familie.
Astfel, în perioada 25 – 27 martie 2026, 150 de specialiști care lucrează cu metodologia Să fim prieteni se reunesc la București pentru a co-crea seturi de instrumente pedagogice și activități pe care cadrele didactice din grădiniță și părinții preșcolarilor le pot utiliza pentru a potența dezvoltarea socioemoțională a preșcolarilor, cultivarea relațiilor pozitive dintre copii și dintre copii și adulți și pentru a preveni bullyingul.
Procesul va fi facilitat de echipa Centrului de resurse antibullying a Salvați Copiii, iar participanții vor fi coautori a două ghiduri de activități dedicate cadrelor didactice și părinților, materiale open-source ce vor putea fi accesate ulterior evenimentului pe site-ul safimprieteni.ro.
În cadrul evenimentului se urmărește:
- Identificarea și promovarea modelelor de bune practici de prevenire a bullyingului, testate de cadrele didactice care deja lucrează cu educația bazată pe valori;
- Generarea de activități practice ușor de implementat în familie și în grădinițe, care să prevină și să corecteze într-o manieră blândă comportamente indezirabile la vârsta preșcolarității;
- Identificarea elementelor de curriculum care permit includerea activităților dezvoltate în cadrul comunității Să fim prieteni.
„De peste 5 ani, echipa Salvați Copiii dezvoltă o comunitate de practică care reunește peste 4.000 de cadre didactice formate să utilizeze metodologia și materialele educaționale Să fim prieteni - Fără bullying în grădinițele din România. În timp, am observat cum acest program construiește încredere, încrederea că bullyingul poate fi prevenit și încrederea cadrelor didactice în propriul rol, odată ce înțeleg și aplică principiile programului, fiecare membru al comunității poate fi creator de metode care să introducă educația bazată pe valori în rutinele zilnice ale copiilor. Specialiștii care se reunesc astăzi la primul Hackathon antibullying aduc împreună experiența implementării unui program validat științific, energia comunității, creativitatea lor și dorința de a contribui la formarea unor generații de copii care cresc integrând valori precum toleranța, grija, curajul și respectul”, declară Gabriela Alexandrescu - președinte executiv Salvați Copiii. „Acest tip de eveniment este unic în peisajul educațional și va avea un impact pozitiv pe termen lung. Dacă începem să lucrăm cu copiii încă de la grădiniță, putem preveni bullyingul și reduce violența din școli înainte ca aceste comportamente să prindă rădăcini. Fiecare material poate deveni un instrument de schimbare pentru sute, chiar mii de copii și familii” – Amalia Fodor.