S-a stins „Urmașul lui Bogdan”, Vasile Deac Moșu

Se prezenta cu mândrie „țăran”. Și era un munte de suflet pus tot în slujba identității, a Maramureșului și a Voievodului Bogdan, al cărui urmaș era. Vasile Deac Moșu a fost o personalitate și un simbol al Maramureșului, o statuie ridicată din demnitate și curaj. S-a stins la aproape 100 de ani, trecând în istorie și veșnicie.

„Țăran”. Aşa se şi prezenta, cu mândrie. Şi n-a renunțat la gaci şi opinci nici în fața miniștrilor ori a șefilor de stat. A arătat că e un urmaș demn al Voievodului Bogdan. Lui i-a dedicat întreaga viață şi pentru el a reușit să-şi vadă visul împlinit: o statuie ecvestră care să se vadă din Budapesta!

Deac Vasile Moşu’ s-a născut în 2 august 1929, în Cuhea (în prezent, Bogdan Vodă). Școala primară a făcut-o tot în satul natal. Spunea mândru că e de profesie țăran, „țăran născut şi crescut”. Iar „Moşu’ i se spune din tinerețe, pentru că s-a însurat cu moașa satului. În 1967, a devenit primar, apoi viceprimar, apoi din nou primar. În total, şi-a dedicat administrației publice locale din Bogdan Vodă mai bine de trei decenii. Visul Moșului a început în 1967. Atunci a spus răspicat că  „ecvestră, neecvestră, da’ să fie călare şi să se vadă de la Budapesta”. Un an mai târziu, numele comunei a fost schimbat în Bogdan Vodă. Visul său s-a împlinit numai peste patru decenii, o poveste lungă despre dinozauri, curaj, perseverență şi morala că Bogdan are şi azi urmași demni de memoria sa.

Spunea că ar fi putut face statuia măcar pe jumătate din opincile rupte în drumurile spre București. Nu se plângea, însă, de niciunul dintre necazurile care „l-au mâncat”, pentru că mândria de a fi român şi urmaş al voievodului a fost mai puternică decât toate.

Celebra lui afirmație cu „ecvestru, neecvestru”, s-a petrecut în plin comunism, când partidul a decis ca statuia să o facă Vida Gheza, iar voievodul să stea în picioare. Moşu’ s-a supărat rău: cum să descalece un voievod de pe scaun sau stând în picioare? Voievodul avea musai nevoie de cal.

 Până la urmă s-a făcut statuia ecvestră, şi Moşu şi-a văzut visul împlinit. Mulți spuneau că ar merita şi el una. Dar Moșu’ răspundea răzând: „Io le spuneam şi la cei de dinainte de 1989: faceţi-o întâi a voievodului şi apoi a mea a fi simplu de făcut, că a fi cât o rudă de mazăre. Da, unul dintre cei cinci ostași e Moșu̕. Aşe că n-or avea aiestia de-a mai cheltui, că o cheltuit bugăt”.

De multe ori, de-a lungul vremii, când era bolnav, se temea nu de moarte, ci că nu va apuca să finalizeze statuia. Ba chiar a declarat că poate nu vrea să vină voievodul cât timp trăiește el. Era gata să-şi dea viața pentru visul său: „Am gândit că trebuie să mor eu întâi, să poată veni voievodul. Şi mi-aş fi dat viața pentru ea. Dar iată că Dumnezeu m-o lăsat să mă bucur de ea”. Cu toate greutățile, spunea el, dacă s-ar întoarce timpul, ar face oricând la fel: „Aş lua-o de la capăt şi de-aş ști că or fi atâtea piedici. Aș lupta până la ultima suflare pentru voievod!”.

Săptămâna trecută, la 97 de ani, Urmașul Voievodului a plecat la Cer, cu misiunea încheiată.

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!

Deac Vasile Moșu’ a fost, totodată, un apărător al tradițiilor, al portului și al memoriei satului maramureșean, fiind o prezență respectată și o voce a patrimoniului viu. Casa sa, construită în 1780, se află astăzi în patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

Pentru contribuția sa, a fost distins cu „Crucea Voievodală Maramureșeană” de către PS Episcop Iustin.