Resursele minerale ale bazinului minier Borșa–Vișeu, rezerve sigure pentru generațiile viitoare

 

Ing. Lazăr-Aurel PANTEA, Baia Mare

  

După încetarea, la finele anului 2006, a activității miniere, au apărut păreri pro şi contra revigorării mineritului. Nevoia de metale, de pământuri rare şi mai recent de minerale critice este tot mai accentuată pe plan național, european şi chiar mondial. Fiind unul dintre cei cu păreri pro-revigorarea mineritului, am scris şi am publicat, în speranța că revigorarea mineritului va avea consecințe benefice pentru economia națională, pentru mediu, pentru comunitățile din zonele miniere şi va fi atractivă pentru investitor,  următoarele volume:

 

·         Să nu uităm mineritul, oamenii și bogățiile subsolului din nord-vestul României, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2013;

·         Din istoricul mineritului, metalurgiei și al vieții oamenilor adâncurilor din nord-vestul României, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2015;

·         Zestrea subsolului Maramureșului, Editura ENESIS, Baia Mare, 2017;

·         Mineritul din Maramureș va renaște? Editura Biblioteca Județeană „ Petre Dulfu ” Baia Mare, 2019;

·         Amintiri despre minerit şi oamenii săi.  - Articole pro minerit, mediu, sănătate, cultură Editura Tipografia Surorilor Lauretane,  Baia Mare, 2021;

·         Mineritul din România privind resursele minerale neenergetice revigorează. Editura Marist, Baia Mare, 2025.

 

 În contextul situației actuale, pe plan intern și european, există cadrul legal pentru revigorarea activității miniere pentru resursele minerale neenergetice. Comisia Europeană a inclus România pe lista țărilor cu proiecte strategice pentru materii prime critice. Reprezentanții Guvernului au anunțat redeschiderea minelor pentru grafit la Baia de Fier-Gorj, Magneziu la Budureasa în Bihor și Cupru la Rovina -Brad.

 

 Este cunoscut că pentru minele din aria Borșa-Vișeu s-au lansat diverse idei: minele s-au închis din lipsa de resurse minerale, conținuturile de metale în zăcăminte este scăzut, este mai rentabil să recurgem la import de metale, minele noastre sunt nerentabile etc. Mai nou, se vehiculează ideea că la Baia Borșa, în perioada anilor 1990-2006, s-a ajuns la un raport anormal între venit/ costuri. Se cuvine, spre a nu se uita această zonă cu mari resurse minerale, să facem o scurtă privire asupra evoluției mineritului în zonă, cât și a consecințelor, a importanței pentru generațiile viitoare a resurselor minerale existente în acest colț de țară, unde mereu auzim: aici se agață harta țării în cui.  

 

Ce a însemnat Miniera Baia Borșa-Borșa pentru Maramureșul voievodal și localitățile de pe Valea Sălăuței din județul Bistrița–Năsăud?     

                                

De multe ori, în clipele de răgaz și liniște sufletească, îmi amintesc cu plăcere de Miniera Baia Borșa-Borșa,  în diversele ei structuri organizatorice: Exploatare minieră, Întreprindere minieră, Sucursală minieră, una dintre cele mai mari unități a Trustului minier, a Combinatului minier, a Centralei minereurilor și a metalurgiei neferoase, a Centralei minereurilor neferoase, a Regiei autonome a plumbului și zincului, iar mai apoi Compania națională a metalelor prețioase și neferoase „Remin”-S.A.  Baia Mare. Până la încetarea, la finele anului 2006, a activității miniere, prin volumul de producție, numărul de salariați, de subunități şi activități, cât și prin diversitatea tehnologiilor de lucru, prin situarea minelor la altitudine în crestele munților Maramureșului între cotele 920 -1540 m, a fost cea mai mare şi mai complexă unitate de profil din nord-vestul țării. În anul 1980, producția de minereu extras și prelucrat la Baia Borșa însuma producția exploatărilor Turț, Ilba, Nistru, Rodna, Băiuț și Baia Sprie.

  

Miniera Borșa- Baia Borșa a avut ca obiect de activitate efectuarea de lucrări de cercetare geologică în regie proprie sau prin terți, în cadrul perimetrelor aprobate și în extinderea acestora, pentru creșterea gradului de asigurare cu rezerve; extracția și prelucrarea minereurilor neferoase complexe și cuprifere; vânzarea și desfacerea concentratelor miniere din producția proprie; lucrări de construcții – montaj miniere în subteran și la suprafață, construcții civile, drumuri industriale; lucrări topografice pentru activitatea proprie; întreținerea și repararea utilajelor, sculelor și echipamentelor pentru activitatea proprie; dezvoltarea, exploatarea și întreținerea sistemelor de depozitare a deșeurilor (iazurile de decantare a sterilelor de flotație) rezultate în procesul de producție din activitatea proprie; efectuarea de servicii de transport tehnologic, transport de persoane și de mărfuri cu mijloace proprii sau pe bază de contract cu alți prestatori de servicii; elaborarea de programe, studii și analize pentru reducerea impactului exploatării resurselor minerale utile asupra mediului; activități specifice în domeniul securității și al protecției muncii, al sănătății personalului, precum și de prevenire și stingere a incendiilor; organizarea de cursuri de calificare, de perfecționare și pregătire a personalului; profilaxia îmbolnăvirilor profesionale și protecția mediului; asigurarea mesei calde, gospodărirea locuințelor din administrare și a căminelor pentru nefamiliști; paza obiectivelor din administrare.   

 

După anul 1950, în bazinul Borșa-Vișeu, lucrări de cercetare pentru cunoașterea structurii geologice și de punere în evidență a resurselor subsolului bazinului Borșa -Vișeu au fost începute și executate de către Comitetul de Stat al Geologiei, prin Întreprinderea de Explorări București și Întreprinderile de Explorări Geologice Bucovina și Bistrița. Din anul 1970, activitatea de cercetare geologică, execuția de lucrări miniere și de foraj s-a realizat de către Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Maramureș, prin secțiile sale din Baia Borșa și Vișeu de Sus. 

 

În principal, obiectul de activitate al IPEG Maramureș era: executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice pentru substanțe minerale utile prin foraj cu sondeze și prin lucrări miniere; executarea de deschidere și pregătire de noi mine; executarea de lucrări de foraj pentru studii hidrogeologice și alimentarea cu apă; realizarea de documentații și studii geologice; efectuarea de analize fizico-chimice de laborator pentru probe geologice; efectuarea de studii geologice, geofizice, geochimice, hidrogeologice, tehnice și de prognoză pentru evidențierea substanțelor minerale utile.

 

Cei care au citit cartea ,,Dicționarul geologilor care au lucrat în zona Baia Mare și ariile adiacente”, ediție revizuită și adăugită, 2014, coordonatori geologii Oscar Edelstein și Marinel Kovacs, cunosc că o serie de geologi, oameni de știință, unii membri ai Academiei Române, au avut preocupări în domeniu și au publicat peste 30 de lucrări (studii) efectuate în aria Borşa - Vişeu. Iată doar câteva: prof. univ. dr. Livia Steclaci a evidențiat pentru prima dată existența germanitului și a matilditului în zăcământul Toroioaga și are contribuții remarcabile privitor la geochimia elementelor minore în mineralele metalice principale: Co, Ni. As, în pirită;  Bi, Sb, Ag în galenă;  In, Cd, Ge, Ga, în blendă; Un geolog născut în Marea Britanie, Cook Nigel John, după anul 1990, a studiat mineralizațiile de bismut-antimoniu din zona Baia Borșa; Socolescu M, Butucescu N, Drăgilă M, Popescu T. (1962), Contribuții la cunoașterea și valorificarea mineralizației stanifere din minereul complex și cuprifer de la Baia Borșa -Burloaia.

 

Autorii Trilogiei Resursele minerale ale României, Emil Constantinescu, Nicolae Anastasiu, scot în evidență, la iazurile de decantare pe lângă mineralogia minereului procesat, elementele metalice identificate, așa spre exemplu: Iaz Novăț-Novcior: Fe; Cu; Zn; Pb; Si; Au; Ag; Sn; In; Co.

 

Denumirea de mina Socolescu provine de la numele prof. univ. Ing. Mircea Socolescu, care a cercetat și pus în evidență zăcămintele (filoanele) din masivul Toroiaga. De numele prof. univ. ing. Mircea SOCOLESCU se leagă cercetarea geologică a întregului masiv Toroioaga, iar galeria de coastă la cota 1408 îi poartă numele „Galeria Socolescu”, galerie  deschisă pe o lungime de 2.100 m, pe filonul Caterina cu mineralizație cupriferă, un filon deosebit de bogat în cupru, aur și argint, mai ales în zona centrală la abatajele 24- 31, de la care calcopirita cu 15 – 16 % cupru s-a selectat și transportat direct la topire la Uzina Metalurgică din Baia Mare, fără a mai fi concasată, măcinată și flotată sub formă de concentrat cupros în Uzina de preparare Baia Borșa  și de aici, în anii 1954 -55, i s-a dat denumirea de Mina Socolescu.

 

Mai târziu, după cercetarea și deschiderea tuturor orizonturilor, de la nivelul galeriei Baia Borșa și până la filonul Vârfuri din apropierea vârfului masivului Toroioaga, mina a primit denumirea de Toroioaga. Sub coordonarea domniei sale, echipe de geologi au făcut numeroase cercetări geologice în bazinul Borșa-Vișeu, cât și în munții Țibleșului.

 

Cine este Mircea Socolescu? Mircea SOCOLESCU (1902-1993) a absolvit Facultatea de Mine și Metalurgie din București, după care, în Franța, s-a specializat în geologie. A fost profesor la Facultatea de Geologie și Geografie București și o perioadă îndelungată, aproape până la pensionare, geolog-șef la Trustul de Prospecțiuni Explorări și Deschideri Mine Noi București, precum și membru al Comisiei Republicane de Rezerve. Personalitate proeminentă a geofizicii aplicate, este unul dintre cei care au pus bazele geofizicii din România. L-am cunoscut și însoțit în subteranul minei Toroioaga de la Baia Borșa, când s-a decis cercetarea și deschiderea din galeria cota 1408 m, a filonului Octavian, filon cu minereu complex, dar care nu s-a mai exploatat. De numele său se leagă cercetarea geologică a întregului masiv Toroioaga, cât și cercetarea mineralizațiilor din Munții Țibleș, versantul Dragomirești (Valea Izei), prin lucrări de explorări miniere subterane. Mina a fost deschisă și preluată de Remin și dată în administrare Exploatării Miniere Băiuț - Țibleș, dar nu a mai fost pusă în exploatare din considerente de restructurare a mineritului.

În calitate de autor sau împreună cu colaboratori, referitor la Maramureș, a publicat în diverși ani o serie de lucrări: Dări de seamă 33 asupra geologiei regiunii Baia Borșa (1952); Contribuții la cunoașterea și valorificarea mineralizației stanifere din minereul complex și cuprifer de la Baia Borșa – Burloaia (1962); Observațiuni asupra metalogenezei și zonalității în provincia metalogenetică a Carpaților Orientali și provincia Baia Mare (1962); La geochimie des certains elements avec de petites clarks dans les eruptions des Monts Gutâi et Călimani dans l’ansamble des phenomenes de metalogenese (1963); Consideration sur la structure des complexes filonien hydrothermaux de la region de Baia Mare (1971); Phenomenes metallogeniques dans la provence de Baia Mare (1972). În anul 1975, la Editura Tehnică, București, împreună cu trei coautori a publicat cartea Fizica și structura scoarței terestre din România. Din anul 1993, a devenit membru de onoare al Academiei Române. Post-mortem, Consiliul Local al orașului Borșa i-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului.

 

Nu putem omite aportul academicianului Alexandru Codarcea, membru titular al Academiei Române din anul 1955. În anul 1966, în calitate de președinte al Comitetului de Stat al Geologiei, a făcut numeroase deplasări în Maramureș. Pe atunci, eram inginer-şef al Exploatării Miniere Baia-Borşa. După o vizită de lucru la minele Burloaia şi Toroioaga, precum şi la Novăţ-Novicior pe Valea Vaserului, academicianul Alexandru Codarcea, însoțit de un număr mare de geologi şi reprezentanți ai Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei şi ai Comitetului de Stat al Geologiei, cât şi ai instituțiilor regiunii Maramureș, la sediul Exploatării Baia-Borşa, ne-a prezentat „Programul de lucrări de cercetare geologică în bazinul Borşa-Vişeu”. 

 

Ca urmare a acestui program, au început lucrările de prospecțiuni şi explorări miniere în 18 perimetre miniere, astfel că perimetrul minier Baia-Borşa, aprobat prin Ordin al ministrului, a cuprins toată zona dintre râurile Cisla şi Vaser, cu o suprafață de 14.137 ha pe teritoriul orașelor Borșa şi Vișeu de Sus. Pe seama acestor lucrări şi punerea în funcțiune a noilor mine, producția programată de minereu extras şi prelucrat la Miniera Borșa - Baia-Borşa a ajuns în anul 1990 la 1.400.000 tone/an. De altfel, prin hotărârea Guvernului nr. 525 din luna mai 1990, au fost aprobate lucrări pentru menținerea  și dezvoltarea capacității de producție la Baia Borșa, la 1.400.000 tone/an, minereuri complexe neferoase, extrase și prelucrate.

 

Industria minieră și de prelucrare a metalelor neferoase, în anii 1971-1972, reprezenta 65% din producția industrială a Maramureșului și peste 43% din producția de neferoase a țării. La Baia Borșa se realiza cea mai mare producție valorică și fizică din Maramureș. În anul 1971, la Baia Borșa, s-a analizat de către Centrala minereurilor și metalurgiei neferoase Baia Mare, I.P.E.G. Maramureș și secțiile sale din Baia Borșa și Vișeu, E. M. Baia Borșa, Inspectoratul zonal Geologic Minier Maramureș și Primăria Orașului Borșa ,,Perspectiva dezvoltării bazei de materii prime pentru minereuri neferoase  și unele probleme de geologie structurală din bazinul minier Borșa-Vișeu”. Concluziile desprinse au constituit suportul de fundamentare și elaborare a unui „Studiu de prognoză a bazei de materii prime până în anul 1990”, ceea ce a condus la începerea execuției lucrărilor de deschiderea în bazin a 18 perimetre miniere. Din Studiul de prognoză, principala concluzie a fost: „În viitorul nu prea îndepărtat, bazinul minier Borșa-Vișeu va dispune de aproape jumătate din rezervele de minereuri și metale neferoase din județul Maramureș și, în consecință, producția de minereuri și de concentrate, activitatea în zonă va crește simțitor”.

 

În context, în anul 1972, la Borșa, a avut loc un simpozion cu tema ,,Dezvoltarea zonei miniere Borșa-Vișeu și implicațiile în viața socială a celor două orașe”. Printre altele, specialiști de la I.P.E.G. Maramureș, Ministerul minelor petrolului şi Geologiei, Baia Borşa şi Vişeu au prezentat studiul ,,Caracterizarea potențialului bazei materiale și posibilitățile de dezvoltare pentru industria extractivă a minereurilor neferoase din bazinul minier Borșa- Vișeu”. Cei 10 autori ai lucrării concluzionau: „Resursele de minereuri neferoase existente în bazinul minier Borșa-Vișeu pot permite ca programul dezvoltării economice și sociale a acestei zone, să se elaboreze încă de pe acum cu certitudine pentru o perioadă de 20 de ani, premisele geologice indicând orientativ posibilități pentru alți 20 ani”.

                         

 Scurt istoric a evoluției activității miniere în bazinul Borșa-Vișeu

 

 Relieful, structura solului și subsolului au determinat ca, în Bazinul Borșa-Vișeu din Maramureșul Voievodal, să se localizeze zăcăminte de minereuri metalifere complexe, cuprifere, de metale rare, minerale critice, roci utile și ornamentale, ape minerale, iar în aria Rona-Coștiui și Ocna Șugatag, zăcăminte de sare gemă, zăcăminte de petrol în zona Săcel-Săliște-Dragomirești, mari suprafețe ale dealurilor și munților acoperite de păduri de molid și brad, de brad târâtor pe crestele munților, pășuni alpine, iar în zonele mai joase păduri de fag etc și fânețe naturale.  

 

Bazinul minier Borșa-Vișeu este localizat în partea nordică a Carpaților Orientali, pe teritoriile administrative ale orașelor Borșa și Vișeu de Sus, respectiv zona bazinelor superioare ale râurilor Vișeu, Cisla și Waser cu afluenții Cislișoara, Bălăsina, Arinieș, Vinișoru, Colbu, Secu, Catarama, Novicior, Novăț etc. Relieful zonei este muntos, foarte accidentat, cu pante repezi și mari diferențe de nivel. Localitatea Borșa este străjuită la nord de Munții Maramureșului cu vârful Toroiaga de 1930 metri, iar la sud de Munții Rodnei cu vârful Pietrosu de 2305 m, cel mai înalt din județ și din lanțul Carpaților Orientali.

 

În cadrul Comitatului Maramureș, actualul cartier Baia Borșa din orașul Borșa se numea Handal, iar după Al Doilea Război Mondial, comuna Băile Borșei. Din anul 1968, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială a țării, prin desființarea regiunilor și a raioanelor, Borșa devine oraș prin înglobarea comunelor Borșa și Băile Borșei, pe seama dezvoltării continue a activității miniere, a creșterii populației și numărului de salariați, precum și a politicii de urbanizare a localității, de aici și denumirea de Miniera Borșa – Baia Borșa.

 

Datorită dispersiei și a numărului mare de locuitori, mulți localnici se cunoșteau ca fiind borșeni numai la școală, la biserică, spital, serviciu sau în armată, după zona (cartierul) de domiciliu (Fântâna, Poiana, Birț, Borșa Centru, Borșa Gară, Gârlea, Baia Borșa, Rotundu, Valea Florilor, Secu, Bobeica, Șesuri etc). Azi, îmi amintesc cu plăcere, în 28 iulie 1959, am pășit pentru întâia dată în Maramureșul Voievodal, când pe Valea Secu din Băile Borșei se coceau cireșele, unde de a doua zi am început stagiatura la mina Burloaia, cu loc de cazare în Cabană, la altitudine, între munții cu privire spre 3,5 ha de cer și pădure de conifere de jur- împrejur.

 

Timp de 10 ani, am avut domiciliul în Baia Borșa, unde am trecut în ordine cronologică prin toate treptele ierarhice ale profesiei, de la inginer stagiar și încheind cu aceea de director al unității. Fiind transferat la forul tutelar din Baia Mare, până la pensionare, am efectuat un număr impresionant de deplasări la Baia Borșa, prin natura funcțiilor și atribuțiilor de serviciu, fiind și reprezentant al forului tutelar în organismul de conducere colectivă.

 Cei care au curiozitatea de a afla lucruri interesante despre mineritul şi topitoarele care au existat în hotarele Borşei, din documentele de arhivă ale Serviciului Județean Maramureș sau ale Comisariatului Minier Borşa, vor constata că, în anul 1852, existau 4 concesiuni de exploatare, 12 în 1853, 19 în 1856, 21 în 1857 etc. În 1853, au fost 6 preschimbări de minereuri la topitoare, iar în 1857 sunt consemnate 53. Haldele de zgură de la topitoare s-au păstrat până în anii 1960 pe platformele din centrul Băii Borşa, Arinieş şi de la confluența pâraielor Bârloaia cu Bălăsina, după care au fost utilizate ca material antiderapant pe timp de iarnă.

 

În anul 1916 se exploata pirită cupriferă la Burloaia şi Gura Băii. După Marea Unire din 1 decembrie 1918, minele din zonă au fost concesionate – din anul 1923 – Societății Anonime Române de Mine „Pyrit”, care din 1929 s-a denumit Societatea „Minopirit”. Dacă în 1923 s-au extras 200 de tone de pirită cupriferă, în anul 1930 producția era de 11.842 de tone şi de 12.506 tone în 1931. Este de precizat, în anul 1915, s-a finalizat construcția peste pasul Prislop, la altitudinea de 1.416 m, a căii ferate înguste Borşa – Cârlibaba – Iacobeni făcând legătura cu Bucovina. În aceeași perioadă, pe creasta munților Maramureșului s-a construit, de către militari şi prizonierii de război, un drum de legătură între Bucovina şi Maramureșul Voievodal (Valea râului Tisa). De la Pasul Prislop prin Tarniţa Bălăsânii (cota 1.450 m), se făcea legătura pe drum pietruit între Valea Ţibăului şi Valea Cislei, adică se lega Cârlibaba de Handalul Borşei (Băile Borşa).

 

Sterilul de la flotație se scurgea la  iazul de decantare, prin șanțul care străbătea centrul satului, încă nu exista conductă de hidrotransport a sterilului. Alimentarea cu energie electrică a minelor, flotației, atelierelor și o mică parte din localitate se realiza prin două grupuri electrogene. Transportul de minereu de la mina Socolescu la flotație, se efectua cu funicularul, iar de la Burloaia, pe calea ferată industrială cu ecartament îngust cu vagoane autobasculante.

 

Transportul de personal al Exploatării, pe 27 km de la Borșa Gară –la Baia Borșa, respectiv incinta Arinieș, se realiza tot pe C.F.I, cu vagoane amenajate pentru persoane, tractate de locomotivă cu aburi. Pe această cale ferată se realiza zilnic și un transport de bușteni la gara Borșa, unde era și o instalație de prelucrare a lemnului a Întreprinderii Forestiere Borșa. Accesul personalului spre mina Socolescu se realiza perpedes, pe o potecă pe panta masivului Toroiaga. Această mină, de la punerea în funcțiune în anul 1954, iar mai târziu toate minele din masivul Toroioaga (mina 7 Noiembrie-Cota 1540, Socolescu-cota 1408, Cota 1300, 6 Martie cota 1200, 23 August -cota 1100, Emeric), reunite în Exploatarea minieră Toroioaga și până la închidere, au avut program de lucru în subteran de 6 ore/schimb, întregul personal beneficiind de costume cauciucate de protecție, din cauza umidității excesive.

 

Sediul Exploatării era situat la 4 km de mina Socolescu, 10 km de Gura Băii și 7 km de Burloaia. Pentru cazarea salariaților nelocanici și ale familiilor acestora în Băile Borșa existau doar patru clădiri cu 12 apartamente, 11 barăci de lemn în vecinătatea sediului Exploatării, 3 barăci și o cabană la mina Socolescu, iar la mina Burloaia, în incinta Ioan, o cabană cu etaj, precum și două barăci în incinta Arinieș-9 Mai. Minele erau situate pe crestele munților, la altitudine, cu căi destul de greu accesibile, mai ales în perioada de iarnă, cu multe precipitații și avalanșe de zăpadă, uneori cu victime omenești, condițiile de transport și cazare fiind mai grele.

 

Perioada de dezvoltare și de vârf a mineritului, a producției de minereu la Baia Borșa-Borșa,  a fost între anii 1960 şi 1989, etapă în care au intrat în exploatare noi zăcăminte de minereuri cuprifere şi complexe (polimetalice): Toroioaga (Cota 1.300, 6 martie şi mina 23 August), Burloaia Orizontul-55 (1960 -1962), Gura Băii (1970), Măgura (1976), Dealul Bucăţii-Vest (1978), Măcârlău (1984), Dealul Bucăţii-Est (1985), Cornul Nedeii şi Colbu-Vest (1988), Colbu-Est Ivăşcoaia (2000). Pe lângă cele amintite mai sus, prin lucrări de explorare efectuate de către I.P.E.G. Maramureș (S.C. Cuarţ S.A. Baia Mare), au fost identificate zăcăminte metalifere la Măcârlău, Catarama-Ivăşcoaia, Toroioaga-Ţiganu, Vulcănescu Şesuri, Puiu, Fântâna Stanchii etc.

 

Dacă în 1960 s-au extras şi prelucrat 134.100 de tone de minereu, producția crescând an de an, în 1988 ajunge la 1.129.500 de tone, iar numărul salariaților la 5.167. În perioada 1985-1989, producția programată de minereuri extrase şi prelucrate la Borșa a fost de 1.370.000 de tone/an, iar prin H.G. nr. 525/14 mai 1990, de 1.400.000 de tone/an.

 

Ca urmare a reformelor economice din anul 1991, producția realizată începe să scadă, astfel că, în 1993, s-au realizat doar 480.000 de tone de minereu extras şi prelucrat. În Baia-Borșa lucrau la Miniera 5.004 salariați, dintre care 4.618 muncitori, 143 de maiștri şi 243 de personal TESA, la care se adăuga în medie 300 de salariați ai Sectorului I.P.E.G., 150 ai T.C.M.M. Frasin-Suceava şi 100 T.C.L. Baia Mare şi 50 ai S.C.C.M. Baia Mare. Din evidențele statistice, în perioada 1960-1989, nu exista județ, inclusiv municipiul București, din care să nu fie cel puțin un salariat la Baia Borșa.

 

Obiective economico-sociale și de interes comunitar, realizate pe seama și sprijinul  mineritului

 

Începând din anul 1960, în bazinul Borşa-Vişeu s-au executat lucrări importante pentru creșterea capacităților de producție, pentru asigurarea cu energie electrică şi termică, cu aer comprimat şi apă. S-au amenajat canalizări, s-au realizat construcții de locuințe, au fost ridicate blocuri cu spații comerciale la parter, s-au construit grupuri sociale, drumuri şi s-a asigurat forța de muncă bine calificată. Au fost amplificate capacitățile de producere a energiei electrice de pe platforma Flotației şi de la Secu - Hritz.

 

Din anul 1962, s-a construit şi pus în funcțiune Linia electrică aeriană de 110 kV Cavnic – Rozavlea – Vişeu de Sus – Baia - Borșa, pe seama căreia au fost electrificate localitățile limitrofe de pe văile Izei, Vișeului şi Ruscovei.

 

Treptat, s-au construit blocuri de locuințe în Baia-Borșa, Borşa-Centru, Vişeu de Sus, case şi barăci în zona Borşa-Gară, cămine pentru nefamiliști, cantină cu 1.500 locuri la mese pe serie în Baia-Borşa, cantine de incinte miniere, numeroase spații comerciale, Casa de Cultură a Sindicatelor, grupuri sociale, vestiare, băi la minele Burloaia, Gura Băii, Toroioaga şi la Uzina de Preparare.

 

S-a modernizat drumul Borșa-Centru – Baia-Borşa – Gura Băii şi Baia-Borșa – Burloaia, s-au regularizat albiile râului Cisla şi pârâului Secu, s-a dat în funcțiune sistemul de alimentare cu apă industrială şi potabilă a Uzinei de Preparare şi a localității Baia-Borșa.

 

S-a finalizat construcția imobilelor şi a dotării aferente a Centrului de Recuperare Medicală Borșa, a Grupului Școlar Minier Borșa (Școală Profesională şi Liceu Industrial Minier), a unei Grădinițe cu 120 de locuri în Baia-Borșa, a telefericului pentru transportul de persoane Baia-Borșa – Mina Socolescu şi a stadioanelor sportive din Baia-Borșa şi Borșa.

 

Navetismul personalului până la 70 de km, pe rutele Baia-Borșa – Rozavlea, Baia Borșa - Valea Sălăuţei – Salva-Năsăud,  Baia Borșa  - Moisei – Vișeu de Sus – Poienile de sub Munte şi transportul auto de personal pe cheltuiala unității au avut efecte benefice asupra familiilor minerilor şi a bugetelor locale (impozite, taxe etc.).

 Acum sunt transferate Ministerului Sănătății -  Centru de recuperare Borșa (Spital)), iar Primăriei Orașului Borșa:  Grădinița cu 120 de locuri

Baia Borșa; Drum modernizat 6 km Borșa Centru -Baia Borșa, podurile din beton peste râul Vișeu la Borșa gară, râul Cisla pod Borșa centru, Rotundu, Baia Borșa, pârâul Secu două poduri, precum și trei străzi din Baia Borșa, terenul aferent  acestor străzi a fost inițial destinat mineritului. Telefericul pentru transport persoane la mina Socolescu a fost transferat Primăriei municipiului București.

 

Urmare a aplicării O.U.G. nr. 24/1998, prin Hotărâre a Guvernului, orașul Borşa şi comuna învecinată Moisei au fost declarate zone miniere defavorizate, investitorii timp de 10 ani beneficiind de facilități fiscale.

 

Cu sprijinul credincioșilor minieri și ai familiilor acestora și al Sucursalei Miniere Borșa, s-a construit o frumoasă biserică, o adevărată bijuterie, Catedrala Ortodoxă a minerilor din Baia Borșa. Înaltpreasfințitul Iustinian Chira Maramureșeanul, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, a pus piatra de temelie, și apoi, după finalizarea construcției, a târnosit biserica împreună cu un sobor de preoți de la bisericile și mănăstirile din Borșa, Moisei și Vișeu de Sus.

 

În anii 1965-1966, Regionala C.F.R. Cluj a reabilitat calea ferată Vișeu de Jos -  Borșa şi s-a trecut la utilizarea de vagoane de mare capacitate pentru transport de marfă şi de persoane. În anii 1971-’72, se preconiza prelungirea căii ferate până în incinta Uzinei de Preparare. Tot atunci, se preconiza prăjirea pe plan local a piritei şi construirea unei instalații de producere de dioxid de sulf, pentru a se evita transportul piritei la Năvodari, Valea Călugărească, Năvodari, Letea Bacău și Turnu Măgurele şi transportul zilnic de la Baia Mare la Baia-Borșa de dioxid de sulf. Practic, se construia o uzină chimico-metalurgică, pe platforma din zona Gara Borșa, teren fost proprietatea Societății Minopirit.  Urmare orientării la nivel de țară privind ,,Programul Aurul”, pentru achitarea datoriilor externe a țării cu aur din tezaur, obiectivul  nu s-a materializat.  

 

Nevoia de metale a țării, până în anul 2000, nu s-a pus problema rentabilității. În anul 1980, la prețurile de atunci, producția globală realizată era – milioane lei vechi: 505 Baia Borșa; 440,6 Cavnic; 186 Șuior; 158,7 Săsar; 146,5 Baia Sprie; 128,5 Ilba; 83 Băiuț; 83 Nistru; 72 Rodna; 25 Turț.  Strategia de dezvoltare a mineritului promovată înainte de anul 1989 avea la bază conceptul autosusținerii în asigurarea cu resurse minerale a economiei, în scopul reducerii importurilor, ceea ce a impus deschiderea în bazin a 18 perimetre miniere.

 

Minele s-au deschis prin galerii de coastă și fiecare a intrat în funcțiune independent, fără a se aștepta, efectuarea legăturilor de transport și acces în subteran de la bază la cea mai mare cotă. Astfel, în masivul Toroioaga au fost deschise și puse în funcțiune șase mine. După execuția a două puțuri și desființarea funicularelor de la Minele Socolescu și Cota 1300, același minereu dintr-un vagonet se răsturna, reîncărca, transporta pe puț, rostogoale, după caz, de la orizontul cel mai superior din masivul Toroiaga la Flotație de 9 ori.

 

Dacă acum s-ar face o recalculare a producției la valoarea metalelor practicate la bursă pentru toate metalele conținute (metale de bază și metale însoțitoare acum unele critice), s-ar evita transportul încrucișat. Lemnul de mină pentru Baia Borșa se transporta pe calea ferată de la I.F. Năsăud și Sălaj, timp în care lemnul de mină de la I.F. Borșa și Vișeu se transporta în Valea Jiului.

 

Beneficiarii produselor miniere, concentrate și mari cantități de pirită 40% sulf erau la mari distanțe, motiv pentru care se preconiza chimizarea piritei pe plan local. Au apărut cheltuieli neprevăzute inițial raportate pe tona de minereu, precum cheltuieli cu masa caldă asigurată la intrarea în subteran, cheltuieli cu transportul la și de la locul de muncă la domiciliu pe 70 de km. Ani întregi unele drumuri comunale și orășenești pe care se circula public, precum și unele străzi, erau în patrimoniul unității, timp în care plătea impozite la Consiliile locale Baia Borșa, respectiv Borșa. S-au eliminat unele cheltuieli pentru activități sportive, culturale, cât și a diverse sporuri și majorări de salarii acordate după anul 1990, sub presiunea sindicatelor etc.

 

La Baia-Borşa – Borşa se păstrează tradiția minerească. În zilele de 5-6 august sau 15 august, de Sfânta Maria, foşti ortaci, localnici sau veniți din alte părți, împreună cu familiile, la poalele masivului Toroioaga, sărbătoresc „ZIUA MINERULUI”. 

 

Acum, în anul 2026, prin blocurile de locuințe, vile ultramoderne, spital, dispensare medicale, numărul mare de pensiuni, restaurante cu terase, școli generale, liceu teoretic, patru mănăstiri și un schit, catedrala minerilor din Baia Borșa și alte biserici, stațiunea turistică de la Fântâna, telescaunul și pârtia de schi, drumurile modernizate, alimentarea cu apă potabilă și multe amenajări urbanistice, putem afirma că această așezare, veche vatră minieră și forestieră, străjuită ca o cetate de zidurile Munților Rodnei, Maramureșului și Țibăului, își merită statutul de oraș turistic.

 

Bibliografie

 

Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale, Fond 31, Comisariatul Minier Borșa, 1852-1859;  Fond 26, Inspectoratul Geologic Minier Baia Mare, anii extremi 1759-1972; Direcția Minelor şi Uzinelor Metalurgice ale Statului – Exploatări miniere, Fond 392 Întreprinderea Minieră şi Exploatarea Minieră Baia-Borșa, 1951-1970.

 Lazăr-Aurel Pantea - Din Istoricul mineritului, metalurgiei și a vieții oamenilor adâncurilor din nord-vestul României