Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 3 Februarie , 2026

Reluarea activităților în comisiile de specialitate din Senatul României, precum și prezența la lucrările din plen

de Gazeta de Maramures
Sunt câteva urgențe în acest debut de sesiune parlamentară care privesc bună funcționare a statului, cum este adoptarea bugetului central, dar există și multe priorități cu impact pe plan local și pentru care am să insist , îndeosebi cele ce privesc activele Remin și modul de gestionare a fostei companii miniere.
Am revenit la lucrările din comisiile cu aceeași exigență profesională, dar și cu respect pentru regulile care dau stabilitate ordinii juridice.
Noua sesiune va presupune multă muncă aplicată, rigoare și dialog instituțional, iar despre activitatea mea voi prezenta în mod constant informații, astfel încât fiecare dintre maramureșeni să poată afla despre proiectele legislative aflate în dezbaterea Senatului.
 
Cristian Niculescu Țâgârlaș - Senator PNL