Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Joi , 14 Mai , 2026

Proiectele pentru copii, tineri și persoane vulnerabile au nevoie de continuitate pentru a fi eficiente

de Gazeta de Maramures
Tocmai de aceea, finanțarea trebuie asigurată în funcție de obiectivul proiectului și de impactul acestuia pe termen mediu, nu doar temporar, pe parcursul unui an calendaristic.
Din aceste motive, am inițiat, alături de Ovidiu Cimpean și mai mulți colegi deputați, Proiectul de lege 56/2026, care permite autorităților publice să acorde finanțări multianuale, pe maximum 4 ani, pentru organizațiile și asociațiile care desfășoară proiecte în educație, cultură, sport, sănătate comunitară, tineret și incluziune socială.
Această modificare oferă mai multă predictibilitate organizațiilor care activează în aceste domenii, astfel încât proiectele să poată fi construite și dezvoltate pe termen lung.
Felicitări tuturor colegilor parlamentari care au susținut această inițiativă și au votat pentru adoptarea legii in Camera Deputaților (204 voturi pentru și 0 împotrivă). Este un semnal important că proiectele cu impact real pentru comunități pot aduce consens și pot fi transformate în legi utile pentru România.
 
Ionel Bogdan - Deputat PNL