
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Primarii din țară și premierul, discuții încordate
Recent, a avut loc la Palatul Victoria o întâlnire a lui Ilie Bolojan, prim-ministru, cu primarii din municipiile membre ale Asociației Municipiilor din România (AMR), împreună cu viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltán, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, și șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca. Din partea AMR au participat la dezbateri Lia Olguța Vasilescu, președinte AMR, împreună cu 51 de primari de municipii.
Pe agendă s-au aflat propunerile din Legea privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Au fost câteva nemulțumiri. De exemplu, referitor la tăierile de 20% din posturile ocupate în primării, o măsură care a fost anunțată de ministrul Dezvoltării. Până la urmă s-ar fi ajuns la un consens, în ideea că va urma o analiză pentru fiecare primărie și se vor lăsa la latitudinea administrațiilor locale gestionarea banilor și plecarea oamenilor. Va fi o analiză pentru fiecare funcționar și, în funcție de eficiență, vor vedea care sunt oamenii care pleacă. Fiecare, practic, va trebui să se descurce cu bugetul. În același timp, există o altă problemă – Anghel Saligny. În special social-democrații sunt nemulțumiți, dar sunt și liberali supărați de această măsură. După discuția cu Ilie Bolojan, s-a spus ferm că nu pot continua toate proiectele la nivel local finanțate prin Anghel Saligny, pentru că nu sunt bani și vor continua doar cele care se află într-un stadiu avansat de execuție. Pe de altă parte, primarii spun că nu se pot opri investițiile, dar aici nu s-a ajuns la un consens. Ar exista varianta de a vedea dacă la rectificare vor rămâne bani care să fie folosiți pentru acest program, dar rectificarea cel mai probabil va fi una negativă, deci nu ar fi o rezolvare. Discuțiile cu reprezentanții de la nivel local vor continua.
„Suntem la jumătatea anului 2025 într-o situație dificilă atât pe componenta de deficit bugetar, cât şi pe cea de investiții aflate în derulare. Am început implementarea primului pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi corectarea unor dezechilibre. Datele Ministerului Finanțelor ne arată că trebuie să continuăm această direcție. Așadar, pregătim cel de-al doilea pachet guvernamental care va cuprinde reforma administrației publice. Ținta noastră este să reducem cheltuielile cu personalul din administrația publică, să îmbunătățim încasarea impozitelor locale, să creștem eficiența serviciilor publice şi să continuăm descentralizarea”, a spus Ilie Bolojan,
Sunt șanse mici ca primarii să primească banii din proiectul Anghel Saligny, Unele proiecte Anghel Saligny sunt considerate avansate. Este vorba de drumuri județene care sunt aproape gata, dar și despre lucrări de canalizare care nu mai au mult până la momentul în care să fie finalizate, însă toate lucrările au fost oprite din momentul în care a încetat finanțarea. Sunt vizate proiecte de modernizare a unor drumuri aflate în stadii avansate, unde ar mai fi necesar doar ultimul strat de asfalt, dar și lucrări de introducere a canalizării în sate, care mai au nevoie de două sau trei luni pentru a se finaliza. Primarii consideră aceste investiții prioritare și solicită alocarea fondurilor din programul „Anghel Saligny” pentru a putea încheia lucrările și a face plățile aferente.
În discuție sunt și problemele generate de unele firme care, deși au semnat contractele de execuție, nu au început lucrările. În aceste cazuri, primăriile iau în calcul rezilierea contractelor. Potrivit unor surse din Ministerul Finanțelor Publice, aproximativ 30% dintre proiectele finanțate prin „Anghel Saligny” sunt deja într-un stadiu avansat și vor trebui finalizate. Reprezentanții Guvernului şi cei ai AMR au analizat propunerile privind reforma impozitării proprietăților, angajament asumat de România prin PNRR, reducerea numărului de angajați din administrația publică locală şi creșterea performanței profesionale, activarea clauzei potrivit căreia echilibrarea bugetelor locale se va stabili proporțional cu nivelul de încasare a impozitelor. Consultările Guvernului cu reprezentanții administrației publice locale vor continua în perioada următoare.