Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Prețul la carburanți poate să scadă, dar Guvernul nu vrea acest lucru
Mircea CRIȘAN
Cea mai recentă criză a combustibililor a demonstrat încă o dată că trăim într-o societate în care primează specula și interesele personale ale băieților deștepți. Și, pentru a nu știu câta oară, ni s-a demonstrat că statul nu este de partea poporului. Jumătate din prețul de la pompă al carburanților merge la stat, deci este logic de ce nu vrea Guvernul să intervină în stabilizarea situației.
La doar două zile de la începutul Războiului din Iran, când s-a anunțat că „este posibil să fie probleme cu combustibilii”, prețurile la pompele de carburanți din România au început să crească. Este evident pentru toată lumea că prețurile au explodat speculativ, iar pentru asta nimeni nu a dat socoteală. Nici măcar nu li s-au terminat combustibilii de pe stoc să poată spune măcar de fațadă că au avut costuri suplimentare pentru a justifica creșterea prețurilor. Dar benzinăriile au umflat zilnic costurile pentru același lot de combustibili pe care-l aveau în bazine. Și, să fim serioși, câți cred că românii sunt dependenți de carburanții care trec prin Strâmtoarea Ormuz? Explozia prețurilor la combustibili din ultimele zile este încă o dovadă că oricine-și poate bate joc de români, după bunul plac, iar autoritățile care au rolul de a-i proteja „se fac că plouă”.
S-a văzut, de fapt, că specula prețurilor de la pompele de combustibili afectează direct economia națională, care și așa este într-o situație deplorabilă. Dar Guvernul, în loc să ia măsuri de protecție în interesul românilor, a stat până în al 12-lea ceas cu mâna-n sân. Pentru simplul fapt că are de câștigat din asta. Pe bună dreptate, toți românii au ajuns să fie revoltați pe cei care ne conduc, pentru că se vede de la o poștă că, de fapt, toți își apără doar propriile interese sau îi susțin pe mafioții din găștile lor. Că doar nu oricine a reușit să intre pe piața carburanților.
De mai bine de două săptămâni, presa internațională anunță că guvernele Europei au luat foarte în serios problema carburanților și fiecare a început să-și protejeze rezervele și să ia în calcul micșorarea accizelor pentru a oferi protecție și stabilitate populației și economiei. La două săptămâni distanță, în România a avut loc o primă întâlnire pe subiect și ce au decis „deștepții statului”: că nu-i încă momentul să intervină să scadă accizele la combustibili și că nu pot interveni, că nu au fost de acord reprezentanții benzinăriilor. Poi, cum?! Normal că aceia care se îmbogățesc din speculă, fără pic de efort, nu vor fi de acord să își bage cineva nasul să le strice afacerile. Dar, de fapt, marele beneficiar al acestei situații este statul.
Din păcate, românii s-au obișnuit să fie bătaia de joc a celor de care depind. Amintiți-vă cum vine de ani buni gripa aviară taman înainte de Paști, când trebuie să crească prețurile la ouă, sau cum se înmulțesc „din întâmplare” cazurile de pestă porcină chiar înainte de Crăciun, când trebuie să crească prețurile la carnea de porc.
Fără îndoială, există o criză a carburanților cauzată de războiul din Iran, doar că autoritățile din România par să lase intenționat să scape lucrurile de sub control, că altfel nu ne putem explica de ce nici măcar nu simulează că ar fi preocupate să controleze cât de cât piața. De fapt, se explică. Statul român câștigă aproape jumătate din prețul carburanților de pe urma accizei. În timp ce alte guverne din Europa au scăzut accizele, al nostru tratează problema cu superficialitate. Chiar dacă ar plafona adaosul comercial practicat de benzinării, statul profită în primul rând de pe urma scumpirii carburanților.
Prețul carburanților se calculează în funcție de costul materiei prime, la care se adaugă accize, TVA și profitul.
De la 1 ianuarie 2026, acciza la benzină a fost majorată la 3,06 lei pe litru, iar acciza la motorină la 2,80 lei pe litru, TVA fiind de 21%.
Formula de calcul este relativ simplă: prețul final rezultă din adunarea prețului de bază cu acciza, peste care se aplică TVA, la care se adaugă ulterior marja distribuitorului. Prețul de bază include costul țițeiului, rafinarea și transportul, și variază în funcție de cotațiile internaționale ale petrolului și de cursul valutar. În România, acesta este în prezent în jur de 3,5–4 lei pe litru.
Peste acest cost se adaugă acciza, o taxă fixă stabilită de stat care, în 2026, este de aproximativ 2,80 lei pe litru de motorină. Un aspect esențial este că acciza nu depinde de prețul petrolului: chiar dacă acesta scade, acciza rămâne aceeași, ceea ce limitează scăderea prețului final la pompă.
Bineînțeles că TVA de 21% se aplică după adăugarea accizei, deci nu doar la costul de bază, ci la întreaga sumă rezultată după includerea accizei. Cu alte cuvinte, se aplică o taxă inclusiv peste o altă taxă, ceea ce amplifică impactul fiscal asupra prețului final.
Spre exemplu, dacă luăm un preț de bază de aproximativ 3,8 lei pe litru și adăugăm acciza de 2,80 lei, rezultă un subtotal de 6,60 lei. Aplicând TVA de 21%, obținem încă aproximativ 1,39 lei. La această sumă se adaugă marja comercială, de regulă între 0,3 și 0,6 lei pe litru. Astfel, prețul final ajunge în jurul valorii de 8,3–8,5 lei pe litru, atât cât era în urmă cu mai bine de două săptămâni.
Din această sumă, partea care revine statului este semnificativă. Acciza și TVA însumează aproximativ 4,1–4,2 lei pe litru, adică aproape jumătate din prețul plătit de consumator.
Când costul petrolului scade, ponderea taxelor poate depăși chiar 60% din prețul final.
Calculat la prețul de astăzi, de circa 10 lei/litru de motorină, acciza este de 2,8 lei, TVA de 1,7 lei, marja comercială extra profit a benzinăriei 0,3 lei, profitul 0,1 lei, iar costul real al motorinei de 5,1 lei.
Concret, la un preț de 10 lei/litru: aproape 4,5 lei merg direct la stat, 5,1 lei reprezintă costul efectiv al carburantului și 0,4 marja comercială a benzinăriei.
Atât motorina cât și benzina au sărit deja de 10 lei litrul.
Specialiștii spun că, dacă statul s-ar implica să se reducă prețul cu 50 de bani/litru, motorina ar ajunge sub 9 lei. Pentru că, oricum, statul a încasat deja foarte mulți bani din creșterea TVA și ar putea folosi acești bani pentru reducerea temporară a prețurilor la combustibili. Altfel spus, dacă s-ar elimina taxa la taxă, adică aplicarea TVA după ce se adună prețul materiei prime cu acciza, motorina ar ajunge sub 9 lei/litru. Dar se pare că nu se dorește acest lucru.
De ochii lumii, Guvernul a redactat o Ordonanță de Urgență care teoretic ar scădea prețul carburanților, însă a tot fost amânată. Economia se duce de râpă, prețurile vor crește în lanț, românii o vor duce tot mai greu, dar, din fericire (pentru ei), cei care ne conduc vor fi tot la putere, cum se întâmplă de la Revoluție încoace!