Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 22 Aprilie , 2024

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 182B Baia Mare - Coaș

de Gazeta de Maramures

În prezența reprezentanților autorităților naționale, Alexandru Soare, directorul Direcției Generale de Dezvoltare Regională și Infrastructură din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Cristian Haiduc, secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației și Adrian Cefalan, director Implementare Investiții Compania Națională de Investiții, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a semnat, miercuri, contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 182B Baia Mare - Coaș.

 

Lucrările vor fi executate pe raza localităților Baia Mare, Groși, Recea, Coltău, Săcălășeni și Coaș, cu amplasament în localitățile Satu Nou de Jos, Cătălina, Săcălășeni și Culcea.

 

Sectorul care va beneficia de lucrări este de la km 4+170, după intersecția giratorie din zona Italsofa și până la intersecția cu DJ 182C (Coaș – Copalnic – Copalnic Mănăștur – Șurdești) și DJ 182B (Coaș – Șomcuta Mare), drumuri recent reabilitate prin Programul Operațional Regional.

 

Lungimea totală a sectorului de drum care va fi supus reabilitării este de 10,997 km. Șeful administrației județene a invitat, la întâlnirea ocazionată de semnarea contractului de finanțare, și doi primari din Maramureș pentru a discuta despre noi proiecte aflate în pregătire și care pot primi finanțare prin Compania Națională de Investiții.

 

„Le mulțumesc pentru sprijin în implementarea acestui proiect important pentru Maramureș colegilor mei din Consiliul Județean Maramureș. După semnarea contractului, am discutat despre proiectele și finanțările care pot fi obținute prin Compania Națională de Investiții. Avem câteva  proiecte pe care le pregătim pe partea de infrastructură sportivă și de spectacole. De aceea, am ținut să fie prezenți și primarii Emilian Pop din Săcălășeni și Ioan Stegeran din Fărcașa, cărora le mulțumesc pentru parteneriatul pe care îl avem pentru comunitățile pe care le reprezentăm” - Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.