„Pământurile rare”, de la abordarea științifică la imperativele acțiunii practice

Teodor Brateș

Nicolae TEREMTUȘ

Un eveniment recent ne-a oferit încă un prilej de a remarca rolul deosebit de important al spiritului de inițiativă în abordarea unor teme a căror importanță este în afara oricărei discuții. Avem în vedere implicarea maramureșeanului Nicolae Bud în demersurile  interne și internaționale îndreptate spre punerea în valoare a ceea ce, în limbaj colocvial poartă numele de „pământuri rare”. Cunoscut pentru contribuțiile sale teoretice și practice la susținerea mineritului ca sursă fundamentală existențială, de progres economic și social, dr. ing. dr. ec. Nicolae Bud, membru al Academiei de Științe Tehnice (ASTR) a inițiat și organizat la sediul central al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) o dezbatere științifică desfășurată sub egida AGIR, ASTR, Institutul Geologic al României - IGR şi Academiei Române. I-au fost colaboratori competenți și entuziaști, cercetătorii de la IGR, dr. ing. geol. Ciprian Constantina și dr. ing. geol. Nicolae Călin.

Toți cei care am participat la reuniunea despre care relatăm am remarcat că, rareori, se află în același spațiu o asemenea concentrare de „materie cenușie”. Nu este o simplă metaforă, ci o expresie a unei realități generatoare de încredere și speranță.

Când în întreaga lume se desfășoară o bătălie fără precedent (unii o numesc chiar război) pentru valorificarea resurselor minerale rare, ca o condiție obligatorie pentru înscrierea fiecărei țări pe traiectoria actualei etape a revoluției științifico-tehnice, pericolul ca România să piardă și acest „tren al istoriei” este cât se poate de real.

Zecile de specialiști reuniți în clădirea istorică a AGIR au conștientizat acest adevăr și prin expunerile prezentate, de înaltă ținută științifică și civică, au oferit factorilor decidenți de la toate nivelurile și din toate domeniile nu numai o evaluare a stărilor de fapt, ci și un set de propuneri constructive bazate pe experiențe cu totul remarcabile în vederea soluționării cerințelor din acest domeniu vital.

Înainte de a consemna câteva aspecte de fond aflate în centrul dezbaterilor se impune a creiona câteva elemente care privesc atmosfera. În numele primitoarelor gazde, președintele AGIR, președinte de onoare al ASTR, Mihai Mihăiță a precizat: „Aici unde se desfășoară reuniunea, a funcționat Societatea Politehnică și de peste trei decenii și jumătate se află sediul central al Asociației Generale a Inginerilor din România. Acest impresionant edificiu a fost construit cu ajutorul donației inginerilor. Menționez acest fapt, deoarece este un exemplu de implicare benevolă în slujirea intereselor comunității noastre profesionale, în slujirea intereselor întregii țări. Evident, reuniunea de față este încă un exemplu de implicare profesională și civică, rezolvarea unora dintre cele mai importante probleme de care depinde viitorul României”.

În același spirit s-au pronunțat prof. univ. em. dr. ing. Valeriu V. Jinescu, președintele Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și acad. Nicolae Panin, din partea conducerii Academiei Române. Prin această intervenție susținută în numele celui mai înalt for cultural și științific din România, s-au supus atenției generale șapte obiective ca bază a unor decizii naționale pentru valorificarea superioară a resurselor noastre naturale. În esență, Academia Română consideră că acest deziderat de importanță națională trebuie materializat „într-un mod sustenabil, prin investiții evaluate în detaliu, foarte atent, prin luarea în considerare a cheltuielilor necesare pe întreaga perioadă de producție, precum și pentru readucerea zonelor de exploatare după încheierea acestora la o situație ambientală corespunzătoare. Este necesar să se operaționalizeze un program național de cercetare-explorare geologică pentru punerea în evidență a unor noi resurse cu mari rezerve de substanțe minerale utile, pentru o permanentă reevaluare și gestionare durabilă a acestora. Academia Română consideră necesar să fie susținut corespunzător Serviciul Geologic Național, care să coordoneze toate activitățile specifice de cercetare-explorare geologică și să asigure implementarea Programului Geologic Național, în consonanță cu obiectivele europene ale tranziției energetice”.

Întrucât ne adresăm publicului larg, nu este cazul să prezentăm elementele tehnice, de specialitate, conținute în nu mai puțin 12 comunicări, urmate de o sesiune foarte interesantă de întrebări și răspunsuri. Notăm doar, pentru început, comunicările celui care este apreciat drept lider al geologilor români (Aş evita această formulare pentru că este subiectivă şi ar putea leza multe nume din geologia românească, în special cei prezenţi la dezbatere. Cred că nu i-ar plăcea nici lui apelativul acesta. Din punctul meu de vedere „reputatul geolog maramureşan” ar fi mai adecvat) dr. (nu este dr.) Alexandru Nicolici, precum și ale academicianului Mihai Ducea (cum nu a participat, nici măcar cu comunicare, consider că este inadecvat să se menţioneze importanţa comunicării), rectorului Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, directorului științific al Institutului Geologic Român, Marian Munteanu. De asemenea, au abordat aspecte de ordin general și sectorial alți reputați specialiști care au îndeplinit funcții de conducere în sistemul public și privat de valorificare a resurselor naturale, între care Alexandru Pătruți, Aurel Gheorghe, Laurențiu Bogatu, Ionel Ureche, Zlăgnean Marius, Alexandru Roșu sau Lucian Dogaru. Ideea generală – care a fost reliefată în toate comunicările – poate fi rezumată astfel: elementele rare, critice și strategice caracteristice României se cer cel mai bine valorificate în contextul european și global actual când „pământurile rare” constituie un obiectiv central al preocupărilor la nivel guvernamental, atât în mediul academic, cât și în cel public și în cel privat.

Evenimentul a fost bine evidenţiat şi în spaţiul mass-media, prin relatările audio-vizuale şi din presa scrisă de către TVR1,  ......

Toate comunicările vor fi publicate într-un volum în Editura AGIR și vor fi transmise operativ factorilor decidenți la nivel național, astfel încât să dispună de o platformă științifică solidă în vederea adoptării de acte normative prioritare în domeniul care a făcut obiectul dezbaterii științifice.

Ar fi de neiertat ca o asemenea bogăție de idei, cu accent pe soluții, oferite de dezbaterea științifică la care ne referim să se irosească. Când în spațiul public circulă informații nefundamentate tehnic, economic și științific privind elementele rare, critice și strategice de care dispune România, manifestarea găzduită de sediul central al AGIR a reprezentat nu numai un semnal de alarmă, ci și un veritabil ghid de acțiune în vederea alinierii țării noastre la principalele tendințe care se afirmă pe plan mondial.

Ce mai înseamnă subsolul României într-o lume care nu mai caută doar aur, petrol sau cărbune, ci grafit, litiu, magneziu, cobalt, nichel, wolfram, bismut și pământuri rare, adică materia primă a viitorului tehnologic, energetic și militar?

Tema nu este doar tehnică. Este strategică. Europa a înțeles, poate târziu, că independența energetică, digitală, industrială și de apărare nu se poate construi numai din declarații politice. Ea se construiește și din carote, hărți geologice, licențe de explorare, capacități de procesare, tehnologii curate, investiții și curaj instituțional.

Regulamentul european privind materiile prime critice, adoptat în 2024, urmărește reducerea dependențelor externe și consolidarea aprovizionării Uniunii Europene cu resurse esențiale pentru industriile strategice.

România se află aici într-o poziție paradoxală. Are memorie geologică, are școli de specialitate, are zăcăminte cunoscute și are specialiști care știu să citească subsolul ca pe o arhivă a Pământului. Dar între cunoaștere și exploatare se întinde un drum lung, adesea mai greu de străbătut decât galeriile miniere: drumul procedurilor, al avizelor, al neîncrederii publice, al blocajelor legislative, al lipsei de finanțare și al unei politici industriale care a ezitat prea mult.

Mitul spune că România stă pe comori uriașe și că ar putea deveni peste noapte un Eldorado al mineralelor rare. Realitatea este mai sobră. Da, există zone cu potențial: Băița Bihor, Munții Apuseni, Parâng, Cindrel, Ditrău, Roșia Poieni, Budureasa și Baia de Fier. Multe dintre aceste resurse au fost cercetate cu decenii în urmă, iar ceea ce astăzi apare uneori drept „descoperire” reprezintă, în realitate, redeschiderea unor dosare geologice mai vechi. Perspectiva minieră începe tocmai de aici: din separarea entuziasmului de iluzie.

A avea resurse nu înseamnă automat a avea mine funcționale.

A avea minereu nu înseamnă automat a avea produs industrial.

A avea grafit nu înseamnă automat a avea baterii.

A avea pământuri rare nu înseamnă automat a avea un lanț complet de extracție, separare, rafinare și integrare industrială.

Între piatră și tehnologie se află știință, capital, infrastructură, legislație și acceptare socială. Un exemplu important este grafitul de la Ungurelașu, din Munții Parâng, resursă strategică pentru baterii și tehnologii avansate. Proiectul Salrom pentru grafit a fost inclus printre proiectele strategice europene, iar investiția este estimată la aproape 200 de milioane de euro. Dar chiar și acest statut nu înseamnă finanțare automată, ci, mai ales, proceduri accelerate, vizibilitate și șansa unor parteneriate.

Un alt caz este proiectul de magneziu metalic de la Budureasa, în județul Bihor, declarat strategic la nivel european.

Magneziul este esențial pentru industriile auto, aeronautică și de apărare, iar dependența europeană de importuri, în special din China, reprezintă una dintre vulnerabilitățile majore ale continentului. Proiectul de la Budureasa este prezentat ca posibilă primă producție de magneziu metalic primar din Europa după mai bine de două decenii.

Dar tocmai aici apare întrebarea care a stat, nevăzută, în centrul dezbaterii: cum exploatezi fără să distrugi? Cum scoți din pământ resursele viitorului fără să repeți rănile trecutului? Mineritul are în România o memorie grea. Geamăna, Roșia Poieni, Roșia Montană, comunitățile uitate lângă halde și iazuri de decantare, au lăsat în urmă o neîncredere justificată. Nu poți cere societății să accepte o nouă epocă minieră fără garanții reale de mediu, fără transparență, fără respect față de comunități și fără o explicație onestă a beneficiilor și riscurilor.

De aceea, problematica elementelor rare, critice și strategice nu poate fi redusă la simpla lozincă: „România are bogății”. Întrebarea adevărată este dacă România mai are capacitatea de a-și transforma bogățiile în strategie națională. Are statul reflexul de a asculta specialiștii înaintea propagandei? Are politica răbdarea geologiei? Are administrația inteligența de a nu îngropa în hârtii ceea ce pământul a păstrat milioane de ani?

În România sunt în acest moment în exploatare zăcăminte de resurse minerale considerate critice sau strategice, între care skarn wolastonitic, șisturi grafitoase sau wolfram, în șapte județe din țară. Aceste județe sunt: Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor și Maramureș. În același timp, România a emis licențe de explorare, adică de căutare a unor minereuri precum aur, argint sau polimetalic, în cinci județe. Informațiile privind zăcămintele în exploatare și privind licențele de explorare în țara noastră au fost furnizate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon. 

• Skarn wolastonitic, un tip de rocă metamorfică bogată în wollastonit, un mineral format în special din silicat de calciu. Pe lângă wollastonit, aceste skarnuri conțin adesea granate (grosular/andradit), piroxeni (diopsid/hedenbergit), vezuvianit, tremolit, epidot și calcit rezidual.  Sunt roci masive, de obicei deschise la culoare (alb, gri-verzui), cu textură granulară sau fibroasă, uneori având un aspect zonal. Wollastonitul extras din aceste skarnuri este un mineral industrial valoros, folosit ca filler (încărcător) în materiale plastice, vopsele, ceramică (pentru a reduce arderea), materiale de construcție rezistente la foc (substitut pentru azbest) și în metalurgie;

• Minereu de cupru cu conținut de aur;

• Minereu cu wolfram: este un metal rar în scoarța terestră și este considerat metal critic/strategic în UE și SUA. Se folosește în aliaje foarte dure, în industria de apărare, dar și în componente electrice și electronice;

• Șisturi grafitoase: sunt roci metamorfice care conțin cantități semnificative de grafit. Grafitul natural este considerat materie primă critică la nivelul UE din cauza importanței în baterii și tehnologiile verzi.