Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Sambătă , 20 Iunie , 2026

Negocieri de aderare ale Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană

de Gazeta de Maramures
„Fundamentele” negocierilor de aderare ale Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană sunt reformele asumate în domeniul justiției, statului de drept și consolidării instituțiilor democratice.
În acest context, mă bucur să constat că Forumul Comisiilor Juridice Parlamentare de la Moisei, inițiativă pe care o susțin de la prima ediție, își confirmă utilitatea ca platformă de dialog și cooperare între România, Republica Moldova, Ucraina și Albania.
La Moisei au loc anual discuții aplicate pe teme relevante pentru procesul de integrare europeană, ce vizează mecanismele de verificare a integrității, independența sistemului judiciar, rolul parlamentelor în susținerea reformelor și armonizarea legislației cu standardele europene.
Participarea parlamentarilor, magistraților, avocaților și experților din cele patru state contribuie la schimburi de experiență utile și identificarea unor soluții care pot accelera apropierea de valorile și exigențele UE.
România are experiență în procesul propriei aderări, iar la Moisei aceasta este împărtășită. Viitorul Republicii Moldova și Ucrainei sunt legate de UE, iar Forumul de la Moisei oferă un cadru credibil și util pentru susținerea acestui parcurs.
 
Cristian Niculescu Țâgârlaș - Senator PNL