Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 11 Septembrie , 2006

Natiune, Naratiune, Fictiune - Crâsma de la pod

de Emanuel Luca
Doua crâsme, asezate fata în fata, ca si cum ar sta de straja, margineau centrul satului: o piata veche, înconjurata de cladiri vechi, evreiesti, cu multe camere. Crâsma de pe partea stânga a drumului, cum o vedeau oamenii care coborau din deal, era construita doar de câtiva ani, asezata dupa legile mai noi ale comertului, cu trepte ce porneau din drumul tarii, ademenindu-si clientii cu mirosul de mâncare ce se revarsa prin usa deschisa. Cealalta, mai veche, ascunsa dupa pod, parea o cladire parasita, cu obloanele lasate, ca o pleoapa obosita peste lumina zilei. Ierburi grase crescusera în curte si doar urme ce nu reusisera sa formeze o carare, tradau pasii ce se îndreptau spre camarile umede ale crâsmei de la pod. De cum se întuneca, crâsmarul aprindea lumânari groase ca de Înviere si stergea cele trei mese din prima odaie. Lânga peretele lung dinspre drum, o masa lunga, cu lemnul scormonit de vreme si de cari. Peste ea, crâsmarul trecea o cârpa ca peste un obiect de arta, precum s-ar îngriji sa nu tulbure linistea lemnului ce stia atât de multe vorbe topite în lemnul lui. Aproape de ea, un laicer sculptat, de casa domneasca, pierdut între sticle si seu de lumânare, ca un nobil decazut. Acela era locul preferat de putinii musterii pe care-i mai avea crâsma de la pod. Veneau pe rând, fiecare respectându-si ritual sau. Imediat dupa ce se aprindeau lumânarile, venea Ion a Voievodului, tacut ca o umbra, lipindu-se de lemnul laicerului. Dadea buna-seara si tragea paharul gros din sticla cetoasa aproape de pieptul sau. Se juca învîrtindu-i marginile rotunjite în palmele mari, parca încercând sa-i încalzeasca continutul, sa-l aduca aproape de caldura trupului sau. Apoi îl ducea la gura, bând horinca tare, cu înghitituri mici, obligându-si grumazul sa suporte arsura tariei. De sub pielea gâtului venele se umflau, vârcolaci înrositi îi rasareau sub barbie, întinzându-si cozile de foc pâna în obraji. Ionu’ Voievodului bea întotdeauna la început un fartai de horinca pâna veneau ceilalti. Lasa paharul gol pe tablia mesei, împingându-l cât mai departe de el, ca pe-o doctorie gretoasa si rea, de care si-a propus sa nu se mai atinga. Abia dupa aceea se uita prin crâsma, de parca s-ar fi aflat acolo pentru prima oara, desi nimic nu se schimba niciodata în odaia aceea întunecoasa. Omul e tare bine sa aiba copii, ca daca n-are copii, are pacate, îi spunea el crâsmarului, ca un fel de introducere la povestea lui. Ca Dumnezeu, când se duce pe ceea lume, îl întreaba: „Cine nu te-a lasat sa dormi, când îti era somnul mai dulce? Cine nu te-a lasat sa manânci? Cine te-a suparat?” Si daca n-ai avut suparare cu copiii pe lumea asta si nu te-ai necajit, ai pacate si trebuie sa te necajesti acolo numaidecât. Da’ copilul, daca îl ai, te scoate pe ceea lume de la pedeapsa. Cine n-are copii, pe ceea lume, înoata pe o scândura, pe apa. Crâsmarul se aseza lânga masa lui, împingându-i în fata un alt pahar plin: Apoi, mai Ion, si copiii care-s dincolo... se pun pe lânga Dumnezeu si se roaga sa ierte parintilor din pacate. (...) Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro