
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, RomĂąnia
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, RomĂąnia
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 26 Decembrie , 2005
Mosu’ Deac, file de poveste
Realizarea statuii domnitorului Bogdan, în comuna maramureșeană care îi poartă numele, este un eveniment major pentru maramureșeni. Însă inițiatorul proiectului, Vasile Deac “Moșu’”, fostul primar al localității Cuhea (vechea denumire a comunei în care a fost recent instalată statuia celui care a descălecat în Moldova), e bolnav. Zilele trecute l-am întâlnit într-un salon de spital. Afectat de trecerea timpului și de boli, Moșu’ a dovedit că nu și-a pierdut nici măcar un gram din proverbiala-i voință.
Înainte de 1990, timp de 14 ani, Vasile Deac Moșu’ a fost primar al comunei Bogdan Vodă. Din această poziție s-a luptat pentru a obține finanțarea necesară realizării statuii la care a visat din copilărie. „Mi-am dorit întotdeauna o statuie mândră a Domnitorului, care să troneze peste comună și să se vadă de la Budapesta”, a șoptit Moșu’. În perioada post-decembristă, primarul cu cușmă și opinci a intrat în cabinetele multor miniștri cărora le-a explicat necesitatea amplasării statuii Domnitorului în nordul țării. A ajuns mai cunoscut decât unii din conducătorii de la județ...
Povestea Moșului
“În ‘71, Manea Mănescu, ce era atunci ministru, ne-a dat 6 milioane lei. Dar s-au cheltuit pentru Vida Geza (el era mai important și proiectul meu a rămas pe mai târziu). Nu m-am supărat, dar nici bine nu mi-a picat. Am fost și la Bărbuleț (prim secretarul PCR Maramureș). M-a înțeles...”, își amintește Moșu’. Pentru că la acea dată, pe plan local se investea mai mult în opera sculptorului Vida Gheza, statuia Moșului a trecut pe plan secund. Ba, chiar înainte de 1990, o altă statuie, a unei personalități maghiare, era pe punctul de a se dezveli în comună, dar Revoluția din 1989 a redus totul la tăcere. Moșu’ a fost schimbat din funcția de primar, fiind asimilat, după moda timpului, cu un comunist, la fel ca toți cei care ocupau la acea dată funcții de conducere în instituțiile Statului. Însă după doi ani a fost reales viceprimar și campania de strângere a fondurilor s-a reluat mai acerbă ca nicicând. Au fost implicați cei care conduceau județul și oameni importanți din ministerele de la București.
Unii nu au înțeles importanța realizării statuii pe care Moșu’ și-o imagina de dimensiuni mai mari decât le are azi: “unul dintre prefecții din anii ‘90 a zis să facem un voievoduc. I-am spus că nu am auzit de vreun voievoduc, ci doar de un voievod. El credea că o să facem acolo, ceva, numai să-mi astupe gura. Apoi, am fost la Răzvan Theodorescu, academicianul. Am avut o dispută cu el. Eu susțineam ca domnitorul să aibă cușmă, că doar a plecat așa din Maramureș. El spunea că trebuie să fie cu coroniță, că a fost încoronat în Moldova. În sfârșit, i-am zis, cum vrei dumatale. Mai târziu, după ce a ajuns ministru l-am căutat iar și când am intrat la el în cabinet, primul lucru care m-a întrebat a fost ce face voievodul? Acum, recunosc, dacă ar fi să spun, guvernele PSD-iste au susținut cel mai mult realizarea acestei statui. Am fost cu colindatul și la Iosif Constantin Drăgan. La sfârșit, am discutat cu el despre statuie și a zis că va acoperi el toate cheltuielile legate de material. Era vorba de peste 20 de tone. Numai că femeia lui m-a luat de-o parte. Uite, Moșule, ține aici. Mi-a dat 5.000 euro. Am venit cu banii acasă, i-am chemat pe prefectul Ioan Buda și pe Viorel Deghid și am cumpărat 2 tone de bronz.”
În acest fel, dârzul moroșan a intrat în cabinetele miniștrilor post-decembriști, obținând aprobări, materiale, bani. Lista cu materialele pe care le-a obținut, fie pe filieră politică, fie de la oameni de afaceri, pare interminabilă...
Mulțumirea și dilema
Acum, Moșu’ este mulțumit că proiectul a fost realizat. Dar toată zbaterea i-a adus mai multe boli. Fără să știe nimeni, fără ca cineva, în afara familiei, să-l caute, să-l viziteze, Moșu’ vine de mai bine de un an la tratament în Baia Mare. În perioada în care se lucra la statuie a fost în atelierul lui Ioan Marchiș. Chiar așa bolnav. Acum, este mulțumit că s-a reușit, după zeci de ani, ridicarea statuii Domnitorului în comuna care-i poartă numele.
Pe lângă mulțumire există și un „of”. Proiectul prevedea ca statuia să fie în centrul unui parc de mai multe hectare. Acest parc nu s-a realizat încă. În perioada când Alexandru Cosma era președinte al Consiliului Județean, acesta a promis că va face parcul, da’ numai dacă face el lucrarea. „Pe mine nu m-a interesat cine va face, dar am vrut oameni corecți, cinstiți, așa cum o fost Domnitorul”, spune cu năduf, Moșu’.
În toți anii în care a străbătut țara pentru a face rost de bani pentru realizarea statuii, pe plan local s-au arătat mulți binevoitori în a cheltui acești bani pentru orice altceva, dar nu pentru statuia lui Bogdan. Unii și-au ridicat vile, alții viluțe, dar statuia nu s-a finalizat. Moșu’ Deac are totuși o dilemă: “Am auzât că Bondi Gyongyike o să dea examen pântru postul de prefect, că va fi funcționar public. Da’, de-o zâni la dezvelirea statuii, ce să zâcă ea de Bogdan Vodă? Acolo tre’ să spui lucruri concrete, de istorie, de una, de alta. Și ce-a putea ea zâce?”
După cum îl cunoaștem, după ce va ajunge acasă de la spital, va începe să umble pentru a realiza și parcul și ceea ce mai e nevoie pentru ca ansamblul gândit de el să fie complet: „să se vadă de la Budapesta!” Îi dorim acestui om sănătate, pentru că putere pentru a reuși are. Noi îi vom fi mereu alături.
Nicolae TEREMTUS, Ciprian DRAGOS