Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 22 Iunie , 2021

Mondo Cane

de Gazeta de Maramures

Francois Mauriac (1885-1970) a primit Premiul Nobel pentru literatură din 1952 „pentru profunda sa intuiție spirituală și pentru intensitatea artistică cu care a dezvăluit în romanele sale drama existenței umane”. Naționalitate: Franceză. Edu­cație: Licence es Lettres (masterat în literatură), Uni­versitatea din Bordeaux, Fran­ța, 1905. Ocupație:  roman­cier, dramaturg, poet și jurnalist.  Francois Mauriac a scris în cartea sa „Anguish and Joy of the Christian Life” (1931):
„Astăzi, în seara vieții mele, știu răspunsul final. Iisus Hristos este singurul care alină suferința radicală din noi – o suferință consubstanțială condiției umane care se manifestă cu cruzime din copilărie până la mormânt. Chinul singurătății, um­brele vaci­lante ale celor pe care îi iubim pe măsură ce ne lasă în misterele oribile ale morții, setea secretă și permanentă pe care o avem pentru satisfacția nelimitată a eului nostru. Inimile noastre rămân pline de idoli ne­văzuți până când suntem răstig­niți pe lemnul Crucii împreună cu Hristos, până când încetăm să încercăm să ne hrănim pe noi înșine și dorințele noastre și să ne dăruim complet săracilor, celor nevoiași, membrilor suferinzi ai trupului lui Hristos din întreaga lume” (Mauriac 1964, Notre Dame).
„Dumnezeu nu se oferă în totalitate pe Sine decât celui care a anihilat toate lucrurile, totul, orice care se află în el însuși și în lume și care stă în calea iubirii divine”. (Mauriac 1964, 43, Notre Dame).
„Dumnezeul creștinilor nu do­rește pur și simplu să fie iubit. El dorește să fie singurul obiect al iubirii noastre. El nu ne va permite să respingem un singur oftat de la El; orice altă iubire nu este pentru El decât o formă de idolatrie, cu excepția cazului în care este exprimată în numele Său. Această dorință pare de neînțeles. Căci este imposibil să iubești o creatură fără să o îndumnezeiești; totuși, suntem obligați să iubim pe toată lumea și totul. Creatura devine astfel o necesitate care uzurpă locul lui Dumnezeu: raiul prezenței Sale, iadul absenței Sale” (Mauriac 1964, 26; Sec­țiunea  „Anguish”, Dimension Books).
„Necurăția ne separă de Dumnezeu. Viața spirituală se supune unor legi la fel de verificabile precum cele ale lumii fizice. Puritatea este condiția unei iubiri superioare – pentru o posesiune superioară tuturor posesiunilor: cea a lui Dumnezeu. Da, acesta este jocul și nimic mai puțin” (Mauriac 1963, 51-52).

În cartea sa Life of Jesus (1936), Mauriac a susținut: „Dacă există o parte a mesajului creștin pe care oamenii au respins-o cu o obsti­nație incomparabilă, aceasta este credința în egalitatea tuturor sufletelor și raselor în fața Tatălui din Rai” (Mauriac 1978).
„Majoritatea creștinilor nu trec niciodată dincolo de litera catehismului. Ei nu au cunoscut nimic despre Dumnezeu. Este un cuvânt care, pentru ei, nu a avut niciodată un conținut real. Ei neagă, dar nu neagă. Hristos nu a fost niciodată în viața lor” (Mauriac 1970).
„Prin urmare, ne înșelăm când considerăm misticii ca fiind creș­tini excepționali. Dimpotrivă, ei sunt singurii creștini adevărați. Obosesc în căutarea lui Dumnezeu, așa cum fac senzualiștii în căutarea cărnii. Ei doresc neîn­cetat să-L obțină; să fie obținuți de El, să-L iubească. Aici dragos­tea este înțeleasă ca îmbrățișarea lui Dumnezeu cu toată inima, dărui­rea completă Lui și căutarea de a fi în întregime uniți cu El” (Mauriac 1964, 26-27, Dimension Books).  

În Holy Thursday: An Intimate Remembrance (1931), Mauriac a descris aspectele etice ale cre­dinței creștine: „Mai întâi trebuie să urăști păcatul, condiție prea­labilă care, în anumite cazuri, este foarte greu de îndeplinit. Apoi, trebuie să ne hotărâm să nu mai păcătuim niciodată – și aceasta nu este doar o chestiune de cuvinte, ci o determinare interioară al cărei judecător unic este Dumnezeu. În sfârșit, frica de pe­deapsă nu este suficientă dacă nu este inspirată de iubirea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi iertat fără un început de dragoste” (Mauriac 1999, cap. 5).

În zilele noastre, premiul Nobel pentru literatură se acordă cântă­reților care în viața lor nu au scris nici măcar versurile pe care le interpretează. Ca exercițiu inte­lectual: cine este acest artist? Dar să nu uităm că și la noi  marele premiu de interpretare la concursul Mamaia 1990 a fost acordat Carului de reportaj nr. 5.  Bătaia a fost între șofer și ca­meraman cine să ducă premiul acasă.