Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 27 Aprilie , 2026

Ministrul Attila Cseke în Baia Mare. A vizitat Creșa Mică și Creșa Mare

de Nicolae Teremtus

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Publice, Attila Cseke, a efectuat o vizită în Baia Mare, unde a participat la inaugurarea a două creșe construite din fonduri europene. Acestea au fost ridicate prin Programul național de construire creșe „Sfânta Ana”. Astfel, numărul creșelor din județul Maramureș a ajuns la trei, după cea din Vișeu de Sus, inaugurată anul trecut.

S-au vizitat Creșa Mică și Creșa Mare, unde ministru a susținut o conferință de presă. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, primarul de Baia Mare, Doru Dăncuș, viceprimarul Ionuț Pârvu, consilieri județeni, parlamentari, funcționari ai primăriei, presa băimăreană.  În cadrul conferinței de presă, ministrul Dezvoltării a vorbit despre programul de construire de creșe în România.

„V-aș spune câteva cuvinte de început legate de programul guvernamental de construire Creșe «Sfânta Ana». Acesta s-a născut dintr-o idee și din niște date statistice. În 2021 s-a introdus pentru prima dată în programul de guvernare necesitatea construirii de infrastructură modernă pentru vârsta antepreșcolară, amenajând un spațiu care aduce o siguranță pentru părinți, redând posibilitatea reîntoarcerii mamei la muncă, dacă dorește. Evident, este și un mesaj al statului român, prin Guvernul României, acela de a sprijini familiile tinere și creșterea natalității. În 2021, dintre statele membre ale Uniunii Europene, România era pe ultimul loc la numărul de locuri asigurate proporțional cu vârsta antepreșcolară. Pe de altă parte, dacă în 2017 în România s-au născut 205.000 de copii, anul trecut, 2025, cifra este 146.500. Este o scădere continuă a numărului de copii născuți și atunci a fost o decizie, zic eu, bine fundamentată și corectă a statului român ca, prin Ministerul Dezvoltării, să facem un program de investiții, de construire infrastructură. Sigur, acum, când suntem în momentul finalizării lucrărilor, ne aflăm la a 64-a creșă. Lucrurile par acum mai frumoase, drumul a fost puțin mai greu, mai ales la început, dar acest program s-a născut din aceste nevoi. În cadrul acestui program guvernamental, sunt în derulare, adică aprobate în diverse stadii - ori de proiectare, ori de execuție - lucrări, adică 247 de creșe care se vor construi în mod sigur în România. Puțin peste jumătate sunt cu finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării și puțin sub jumătate sunt cu finanțare europeană prin PNRR. Județul Maramureș are 11 creșe aprobate.

 

Baia Mare este primul oraș din țară unde se inaugurează deodată două creșe și este o premieră pentru dumneavoastră și, sigur, și pentru noi. Mai avem municipii, reședințe de județ unde sunt deja predate două creșe, dar ele s-au făcut etapizat. Aici, cu o conjunctură favorabilă, s-a reușit finalizarea a două creșe, ceea ce înseamnă că există toată perspectiva ca în septembrie aceste creșe să poată fi funcționale și să-i primească pe copii. În județul Maramureș este a treia creșă după Vișeu de Sus și va urma, în ordine, probabil Târgu Lăpuș, apoi Sighetu Marmației, Borșa și celelalte care se vor finanța de la bugetul de stat. Mulțumesc domnului primar și domnului viceprimar pentru parteneriat. Eu cred că este un model de colaborare între administrația locală și administrația centrală. Sigur, finanțarea aici a venit de la administrația centrală, proiectul a fost gândit de administrația centrală, dar e important că am avut un partener local de nădejde care și-a dorit această investiție, care a asigurat terenul și ne-a ajutat în tot ceea ce înseamnă construirea acestei infrastructuri. Două mențiuni aș mai face legat de acest program investițional. Acest program a fost gândit și împlinit de-a lungul anilor care au trecut, ca fiind unul care rezolvă toate problemele curente și posibile pe care pot să le ridice construirea unei asemenea clădiri. Adică, Ministerul Dezvoltării a făcut un proiect-tip, am asigurat avizarea acestui proiect-tip, inclusiv la instituții naționale, astfel încât să avem mai puține probleme la nivel teritorial. I-am găsit finanțare europeană și buget de stat. Am contractat, am făcut procedurile de achiziție publică la nivel central și am supravegheat aceste lucrări astfel încât să fie duse la bun sfârșit. Doresc băimărenilor să ne sune cât mai des, că mai au nevoie de creșe. Pentru că acesta ar fi evident și obiectivul acestui program guvernamental. Mulțumesc mult! Deci costurile acestor două creșe sunt... Creșa Mică este de 12 milioane de lei și Creșa Mare este de 21,3 milioane de lei, costul de execuție a lor.

 

Aceste două creșe s-au construit din finanțare pe fonduri europene. De fapt, în 2021-2022, acest program guvernamental a pornit inițial pe buget de stat. El a fost gândit ca o finanțare exclusiv pe buget de stat și, în prima etapă, numai pentru municipii”, a spus ministrul Dezvoltării.

„Este pentru prima dată când inaugurăm două creșe în aceeași localitate, în aceeași zi”, a adăugat ministrul Cseke Attila.

Cele două obiective, în valoare de peste 24 de milioane de lei, au o capacitate totală de 150 de locuri (pentru 110, respectiv 40 de copii) și dispun de dormitoare, camere de joacă prevăzute cu vestiare și grupuri sanitare, spații pentru servit masa, cabinete medicale și spații administrative.

„Până acum, am creat 4.000 de locuri pentru copii în noile creșe construite de Ministerul Dezvoltării, prin Programul guvernamental «Sfânta Ana», din cele minimum 4.500 de locuri asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a subliniat ministrul dezvoltării.

Clădirile respectă standardele nZEB, fiind dotate cu panouri solare și fotovoltaice și sisteme moderne de ventilație și climatizare.

Delegația ministerială a vizitat apoi și alte obiective din Baia Mare aflate în lucru. A fost pe șantierul de pe strada Victoriei, la baza sportivă din apropiere și la cinematograful Dacia.