Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 8 Decembrie , 2025
Mesaj de ziua Drepturilor Omului
Am reprezentat Senatul României, alături de colegul meu, senatorul Titus Corlățean, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la Londra.
Am participat la reuniunile Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului, precum și la lucrările Subcomisiei pentru implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
Discuțiile au fost marcate de intervențiile oficialilor britanici, între care Lord Gardiner of Kimble, vicepreședinte al Camerei Lorzilor, și Despina Chatzivassiliou, secretar general al APCE, urmate de schimburi de opinii cu David Lammy, viceprim-ministru și ministrul justiției al Marii Britanii, și Tim Eicke, fost judecător CEDO din partea Regatului Unit.
Un subiect important a privit Convenția Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat, adoptată în martie 2025 și semnată de România în luna octombrie în cadrul unei ceremonii la care am fost prezent alături de ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Această convenție reprezintă primul instrument juridic internațional cu forță obligatorie care protejează profesia de avocat, inclusiv față de orice atac fizic, amenințare, hărțuire sau ingerințe în exercitarea atribuțiilor profesionale.
Din experiența mea juridică, știu cât de esențială este protecția colegilor noștri pentru buna funcționare a statului de drept.
Cristian Niculescu Țâgârlaș - Senator PNL