Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 19 Aprilie , 2010

Ma tot mir / Pe drumul vietii, dar pe contrasens

de Ioan Botis
Ascult Stratovarius si afara ploua ca si cand toti prietenii lui Nicu ar plange calarind norii despre care lui i-a placut atat de mult sa scrie. Nici macar n-am stiut ca a murit. Am aflat tarziu. S-a stins discret, atat de discret, incat lumea a aflat tarziu. Mult mai tarziu decat ar fi trebuit. Ca urmare, inmormantarea lui s-a petrecut tarziu. Abia pe urma, intamplator, un prieten comun, pe strada, m-a uluit cu vestea invesmantata in negru. Papini spunea ca lumea poate spune despre el orice, numai ca este neinteresant nu. Cu Nicu lucrurile stateau taman invers. La prima vedere parea fad, neinteresant, oarecum ratacit intr-o lume pe care dadea semne ca nu o prea intelegea. Aparentele inseala de multe ori. Cunoscandu-l mai bine, iti dadeai seama ca nu Nicu era cel care nu intelegea lumea, ci lumea era cea care nu-l putea intelege pe el. Lumea, cea pe care o stim cu totii, e asa cum a lasat-o Dumnezeu sa faca umbra pamantului: rea, a dracului, nu totdeauna prietenoasa si degraba devoratoare de suflete sensibile. Nicu era, inca o data, pe contrasens. Sunt putini oamenii pe care i-am cunoscut si care sa fie atat de sensibili ca si omul despre care scriu acum. Nu i-am admirat niciodata garderoba. Cred ca nimeni n-a facut exercitiul asta de imaginatie. Pentru el nu prea conta ca nu se asorta culoarea pantalonilor cu cea a sosetelor, camasii sau cravatei. Era insa important sa vada oamenii dezbracati de culorile alese cu grija, atent studiate si de cele mai multe ori false, in care isi decorau saluturile, zambetele, comicariile ieftine, iubirile trucate, prieteniile cumparate si, in general, viata asta ca o fiara, in coltii careia si el si-a lasat fasii de suflet. Cu toate ca l-am vazut de multe ori zambind, cred ca nu s-a bucurat prea mult de viata. N-a fost un privilegiat al cucoanei asteia ce-i place sa fie cucerita doar de o anumita tagma a muritorilor, dar nici nu l-am auzit prea des plangandu-se de tratamentul discretionar la care a fost supus. A preferat sa-si plimbe sufletul pe versuri, printre nisipuri si zapezi. Si mai e ceva: nu l-am vazut niciodata plangand. Motiv pentru care, de la moartea lui incoace, ploua fara incetare. Odihneste-te in pace, Nicu Petricec! Ioan BOTIS