Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 26 Iulie , 2021

Lista medicamentelor esențiale, aprobată. Peste 1000 de medicamente decontate 100%

de Nicolae Teremtus

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat ordinul prin care aprobă lista medicamentelor esențiale pentru pacienții din România. Aceasta conține 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active), în total aproximativ 1.000 de medicamente care conțin aceste substanțe. Pe listă se regăsesc medicamente esențiale din programul național de oncologie, pentru boala Wilson, pentru diabet, precum și pentru bolile

Medicamentele cu­prin­se în ordinul aprobat de mi­nistrul Sănătații se află pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și sunt decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănă­tate, astfel încât povara financiară asupra pacientului să fie zero.

În 24 iunie, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a aprobat ordinul prin care au fost modificate normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman. Astfel, a fost introdusă o nouă categorie de produse farmaceutice, medicamentele esențiale, pentru care prețul maximal aprobat va fi media celor mai mici trei prețuri din statele din Europa aflate în grupul de țări de com­parație, în loc de cel mai mic preț, astfel încât să se asigure disponibilitatea pe piața din România a unor medicamente esențiale pentru pacienți.Ordinul cu lista de 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 710, din 19 iulie a.c.
Pentru ca un medicament să fie considerat esențial, este nevoie să întrunească două condiții:
- să se afle pe cea mai recentă listă de medicamente esențiale reco­man­dată de Organizația Mondială a Sănătății;
- să se regăsească pe lista de me­dicamente decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât povara finan­ciară asupra pacientului să fie zero.

„Prin aceste modificări, asigurăm disponibilitatea unor medicamente esențiale pentru pacienții din România. Pentru medicamentele pentru care există autorizație de punere pe piață în România, pericolul de retragere din țară se diminuează considerabil și, toto­dată, piața din România devine atractivă pentru medicamentele esențiale care nu au autorizație de punere pe piață în acest moment, scopul fiind de a asigura stocuri adecvate și continue de medicamente în farmacii și spitale”, a declarat, la finalul lunii iunie, mi­­nis­trul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Am încercat să vorbim despre această listă cu specialiștii din farmaciile băimărene. Din păcate, nici aceștia nu cunosc foarte bine situația. Deși se vorbește de transparență, celebra listă nu a fost văzută de specialiști,vorbim de cei din teritoriu. Transparență ar însemna ca toată lumea din sistem să cunoască, să știe. Unii farma­ciști ne-au întrebat pe noi ce medicamente apar pe listă.
„Poate vor fi medicamente din ca­tegoria celor foarte ieftine sau poate sunt din cele pentru cancer sau alte boi grave și care sunt foarte scumpe. Nu știm, încă nu ­am văzut, urmează să vedem”, au spus ei.

Lista celor peste 150 medicamente esențiale (denumirea substanței active)
Potrivit actului normativ, lista cu cele 150 de medicamente considerate esențiale în România cuprinde următoarele substanțe: abacavir, abacavir + lamivudina, abirateron, acetilcisteina, acid ascorbic, acid tranexamic, acid valproic + săruri, acid zoledronic, adalimumab, afatinib, amikacina, anastrozol, trioxid de arsen, asparaginaza, atazanavir, atropina, bendamustina, benzilpenicilina, benzoat de benzil, bevacizumab, bicalutamida, bleomicina, bortezomib, folinat de calciu, gluconat de calciu, capecitabina, carboplatina, cefazolina, ceftriaxona, certolizumabpegol, clorambucil, ciclosporina, cisplatina, clozapi­na, colecalciferol, colistina, combinatii sulfat feros + acid folic, combinațiilamivudina + zidovu­dina, combinatiile dipasvir + sofosbuvir, combinațiile vodopa + carbidopa, combinații soluții pentru dializa peritoneală, cicloserina, citarabina, dactino­mici­na, dapsona, darbepoetina alfa, darunavir, dasabuvir, defe­roxamina, docetaxel, doxorubici­na, efavirenz, efavirenz + emtricitabina + tenofovirdisoproxil, emtricitabina + tenofoviralafenamida, emtricitabina + tenofovirdisoproxil, entecavir, clorhidrat de efedrina, epinefrina, epoetina alfa, epoetina beta, erlotinib, etanercept, etambutol, etionamida, etopozida, factor IX de coagulare, factor VIII de coagulare, fentanil, filgrastim (G-CSF), fludarabina, fluorouracil, gefitinib, gemcitabina, gliclazida, heparina, hidroxicarbamida, ibu­profen, ifosfamida, imatinib, imu­no­globulina normală pentru administrare intravasculară, imu­no­glo­bulina umană normală, infliximab, insuline umane, insulina aspart, insulina detemir, insulina glargin, insulina glulizi­na, insulina lispro, irinotecan, izoniazida, iodura de potasiu, lamivudina, lamotrigina, lata­noprost, lenalidomida, leuprorelina, levotiroxina, linezolid, lopinavir + ritonavir, loratadina, medroxiprogesteron, meflochina, melfalan, mercapto­purina, meropenem, mesna, metformina, metadona, metotrexat, midazolam, moroctocog alfa, morfina, nevirapina, ombitasvir + paritaprevir + rito­navir, ondansetron, oseltamivir, oxaliplatina, paclitaxel, peginterferon alfa-2a, peginterferon alfa-2b, penicilamina, fenobarbital, fenitoina, piperacilina + tazobactam, procarbazina, pirazinamida, bromura de piridostigmina, piridoxina, retinol, ribavirina, rifampicina, risperidona, ritonavir, rituximab, streptomicina, talidomida, tamoxifen, tenofovirdisoproxil, tetraciclina, tiamina, timolol, trastuzumab, tretinoina, valganciclovir, vancomicina, vinblastina, vincristina, vinorelbinași voriconazol.