Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 11 Septembrie , 2006

La Finantele Publice Sighetu Marmatiei, s-a dat un tun!

de Teofil Ivanciuc
În luna iulie, la Administratia Financiara Sighetu Marmatiei, s-au constatat nereguli serioase privind gestionarea certificatelor de trezorerie. Bineînteles, opinia publica a fost lasata pe dinafara, pentru a nu se panica populatia, ceea ce ar fi dus la un megascandal si la posibila retragere din joc a unor deponenti. Pâna la urma, cu greu, GAZETA a aflat despre „furaciunea” de acolo. Informatii putine, disparate, strecurate printre dinti cu mare atentie si masura, de catre sursele noastre. Ce s-a întâmplat la Finante? Din câte am aflat, o angajata, pe nume Maria Pop, care se ocupa de certificatele de trezorerie (instrumente de economisire si depozitare, depuse de catre populatie sau agentii economici), a furat o parte a banilor (sau a dobânzilor aferente depunerilor). Sursele noastre sustin ca tipa a „zapacit” programul de calculator care continea datele respective, parolându-l (sau chiar facând o copie a acestuia, pe care opera date paralele). Astfel, aceasta, fiind singura persoana care se ocupa de problema, s-a servit nestingherita din banii altora, furând pentru sine o anume suma (de ordinul a zeci sau sute de milioane de lei). Ghinion curat! Recent, Maria Pop a plecat în concediu de maternitate, locul sau fiind ocupat de o alta colega, care nu stia smecheria. Într-o zi, un cetatean onest, s-a prezentat la Finante pentru a-si ridica dobânda când, stupoare, a aflat ca nu are de primit nici un leu! A iesit scandal, mârsavia a fost depistata, pe fir a intrat politia (care cerceteaza si acum cazul, desi exista slabe sanse ca cineva sa fie într-un final condamnat - doar discutam aici despre autoritatile sighetene). Legea tacerii („Omerta” se numeste în Sicilia), continua sa stapâneasca peste „Orasul Rosu”. De la directorul Administratiei Financiare Sighetu Marmatiei, Nicoleta Orza, am aflat doar urmatoarele: „Chiar în aceste zile, la noi se afla prezent Auditul intern. În acelasi timp sunt efectuate cercetari, de catre politia economica. Nu pot sa va dau mai multe relatii, ancheta se afla în curs. Nu stim înca ce paguba s-a creat prin intermediul unui angajat al nostru, care a rascumparat ilegal certificate de trezorerie, dar se pare ca cifra este de ordinul a doar câtorva zeci de milioane de lei. Dealtfel, prejudiciul a si fost deja recuperat.” C-o fi, c-o pati, Maria Pop se pare ca a comis o delapidare. Asteptam pedepsirea acesteia, de va fi gasita vinovata, iar pentru restabilirea încrederii sighetenilor în institutia Finantelor Publice, cerem masuri disciplinare exemplare. Teofil IVANCIUC