Jenant, mișeilor! / Toate-s vechi...

În regimul comunist, exista convingerea că trebuie lăsați căţeii să mârâie ca să nu înceapă să latre. Așa, Partidul Comunist închidea ochii la câte o metaforă strecurată în poezii sau piese de teatru, la câte un banc răspândit prin viu grai, la câte o aluzie foarte vagă din discursuri. De ce? Pentru că era o supapă care le dădea nemulțumiților iluzia că au făcut ceva împotriva regimului, că nu sunt chiar supuși și lipsiți de atitudine și îi golea încet de frustrările și ranchiuna care, adunate, puteau să îi facă să „muște” cu adevărat. De fapt, regimul își întărea forțele.

Era o strategie de manipulare care funcționează perfect și astăzi. Numai că, în loc de mârâieli metaforice, azi nemulțumiții aleg înjurăturile în mediul online. Și au impresia că sunt vajnici luptători împotriva regimului. Se eliberează de nemulțumiri și nu mai continuă cu acțiuni legale de protest, petiții etc., lucruri care într-adevăr ar putea schimba ceva. Ba mai mult, de multe ori nu merg nici la vot. Dar au impresia că luptă pentru schimbare și contribuie cu ceva.

Cineva spunea că picătura care umple paharul trebuie apreciată. Pentru că ea te forțează să faci schimbările reale.

Regimurile care cunosc acest lucru nu lasă ca paharul să se umple până la ultima picătură.