Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 30 Martie , 2026

Jenant, mișeilor! / Tinerii de azi

de Ioana Lucacel

Mereu m-a impresionat viziunea generațiilor trecute, în special a celei de la 1848 și 1918. Cum o societate care pe atunci era majoritar analfabetă, în special în mediul rural, a știut să vadă dincolo de prezent și să facă sacrificii enorme pentru a construi viitorul. Nu sunt puține cazurile în care țăranii vindeau boii, singurul lor mijloc de trai, ca să-și trimită copiii la școală, să cumpere cărți sau să construiască biserici.

Astăzi facem invers. Vindem cărțile ca să cumpărăm boi, mașini, orice.

România e pe ultimul loc la citit la nivelul UE. Și acum nu avem probleme cu analfabetismul, doar cu cel funcțional, ajuns la peste 50%.

Cum să putem vedea în viitor dacă nu înțelegem prezentul?

Sigur, după reportajul Fox News despre ce cred tinerii americani aflați în vacanță pe o plajă din Florida, ne consolăm că e rău și la case mai mari.

Și e. Doar că e o comparație forțată. America e asemeni copilului bogat, care, indiferent ce va face în viață, tot nu va ajunge rău. Iar România e copilul sărac a cărui singură șansă de viitor e cartea. Și tocmai pe aceea o risipește...