Jenant, mișeilor! / Ocaua echilibrului

Una dintre multele legende spune că într-o zi, Alexandru Ioan Cuza a mers să viziteze o închisoare. Deținuții au fost aliniați, iar domnitorul a trecut pe la fiecare. Pe rând, toți îi spuneau același lucru:
„𝙎𝙪𝙣𝙩 𝙣𝙚𝙫𝙞𝙣𝙤𝙫𝙖𝙩!" „𝘼𝙢 𝙛𝙤𝙨𝙩 𝙘𝙤𝙣𝙙𝙖𝙢𝙣𝙖𝙩 𝙥𝙚 𝙣𝙚𝙙𝙧𝙚𝙥𝙩!"

La capătul șirului stătea un om sărac, îmbrăcat în zdrențe. Cuza l-a întrebat:
– Dar tu? Tot nevinovat?

Omul a răspuns sincer:
– Nu, Măria Ta... eu sunt vinovat. Am furat o traistă de porumb de la boier, ca să fierb ceva pentru cei cinci copii ai mei. M-au condamnat trei ani... și pe drept.

Cuza s-a înfuriat:
– Domnule comandant! Cum țineți un hoț adevărat în mijlocul atâtor oameni „cinstiți” și „nevinovați”? Dați-l afară imediat! Să rămână aici doar cei nevinovați!

„Vinovatul” sărac a fost eliberat, iar „nevinovații” au rămas după gratii.
Această poveste, reală sau nu, arată că orice conducător, înainte de a fi drept, trebuie să fie bun și omenos. Dreptatea nu înseamnă să aplici doar litera legii, ci și spiritul ei. Iar grija pentru oameni e prima condiție.