Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Luni , 27 August , 2012

Jenant, mişeilor! / O scrisoare pierdută

de Ioana Lucacel

Povestea cu Curtea Constituţională, referendumul, protestele şi toată tevatura asta greţoaso-inutilă care ne răspunde, la toate întrebările de genul: „de ce nu avem educaţie de performanţă, autostrăzi, sistem de sănătate modern, justiţie dreaptă, instituţii puternice şi societate civilă sănătoasă etc.?” prin cinicul: „pentru că uite cu ce ne ocupăm”, mi-a amintit de o poveste.

Un ţăran, neştiutor de carte, dintr-un sat din Ardeal, primeşte într-o zi o scrisoare. O cercetează în mâinile bătătorite ca pe o minune şi apoi îl roagă pe poştaş să i-o citească. Grăbit, poştaşul îi spune numai cine e expeditorul: fiul său, aflat în armată.

Curios şi jurându-şi să înveţe alfabetul ca să poată şi el citi, omul iese în drum şi aşteaptă să se ivească cineva care ştie carte. Într-un târziu, îl vede pe şeful de post şi-l roagă să-i citească scrisoarea. Omul o desface, bucuros că e considerat intelectual şi începe să-i spună ţăranului: „Fiul tău zice că i s-a furat arma din dotare şi e închis. Auzi? Ce derbedeu, nici arma nu şi-o poate păzi! Atunci ce fel de cetăţean va fi el? E un nemernic şi tu eşti şi mai mare nemernic pentru că l-ai crescut altfel. Nu meriţi să trăieşti”. Ţăranul ia scrisoare şi pleacă plângând în hohote. Pe drum, se întâlneşte cu preotul care, văzându-l aşa supărat, îl întreabă ce-a păţit. Printre suspine, ţăranul îi spune: „nu am dreptul să trăiesc, sunt un nemernic şi am crescut un nemernic”. Preotul se miră: „cum? Fiul tău, care a fost un elev strălucit şi un băiat credincios?”, ia scrisoarea pe care o strângea omul la piept, şi citeşte: „Dragă tată, mi s-a furat arma din dotare şi sunt în arest. Te rog mult, împrumută-mi nişte bani să restitui contravaloarea ei, pentru că altfel voi fi judecat de Tribunalul Militar şi, îţi promit că, la întoarcerea acasă voi munci să-ţi restitui fiecare bănuţ şi mă voi strădui întreaga viaţă să fiu atât de bun cum crezi tu că sunt”. Ţăranul îşi şterse lacrimile şi se lumină la faţă. Atunci a înţeles că nu-i suficient să cunoşti alfabetul ca să înţelegi ce citeşti. Şi apoi, nu contează atât ce citeşte, ci cine citeşte.