Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Duminică , 15 Iunie , 2014

Jenant, mişeilor! / O privire de Don Quijote

de Ioana Lucacel

Motto:

„O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?

E lumea plină de-alde Sancho Panza

Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,

Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii”.

 

Demult, ÎPS Justinian, ne-a spus o poveste. Povestea unui copac pe care l-a zărit de pe Dealul Rohiei şi care de acolo, de sus, părea drept şi perfect. Privindu-l însă de aproape, a văzut că era strâmb şi găunos. Atunci am înţeles că poţi privi, fără să vezi nimic dacă nu ai „unghiul bun”.

Dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, cu ochiul obiectiv al realităţii, vezi o ţară neocomunistă, fără perspectivă, fără viitor, într-o continuă improvizaţie, nemulţumire şi laşitate generală. Un fel de „ghetou” în care nimeni nu are încredere în nimeni, în care nu funcţionează niciun fel de legi şi reguli şi în care ipocrizia, minciuna, jaful, te aduc zilnic în prag de depresie sau de „supradoză” de lămâi.

Dacă o priveşti cu ochi de Don Quijote, vezi o ţară unică, cu o putere şi poveste care te fac să-ţi îndrepţi coloana şi să vorbeşti despre mândrie. În fond, Don Quijote s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite. La fel, ÎPS Justinian, a admirat copacul din Dealul Rohiei înainte să-l „inspecteze” cu privirea.

La fel, România adevărată, nu poate fi nici cunoscută, nici iubită din „văzute”. Ci din ceea ce au scris şi vorbit alţii despre ea.

În copilărie, naşul unui celebru orator, uimit că nu citise Don Quijote, l-a întrebat: „Păi, atunci, ce fel de viaţă o să duci? Cum ai să ştii ce e iubirea?“.

România a uitat să dea sens vieţii şi să caute „unghiul bun” de a priviri lucrurile.