Jenant, mișeilor! Nevoia de bunătate

Motto: „Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti și, totodată, un atribut al culturii”- Nicolae Steinhardt.

Cu trecerea timpului, am ajuns să consider esențială o singură calitate: bunătatea. Poate și pentru că le include pe toate celelalte. Un om bun nu e niciodată prost, nici slab sau fricos, pentru că binele impune întotdeauna curaj; nici egoist, nici isteric, nici incult, nici ipocrit, nici arogant și lista ar putea continua.

Din păcate astăzi, bunătatea nu mai este o calitate apreciată. Nu e la modă. E cool, în schimb, să fii eficient, rezilient, proactiv, asertiv, focusat, trendy, multiskill, empatic.

Mai ales în funcțiile publice cred că bunătatea e esențială. Pentru că nu e suficient să faci ceea ce e corect. Trebuie să faci ceea ce e bine. Pentru alții.

Din păcate, noi ne-am pierdut reflexul de a avea o privire de ansamblu asupra lucrurilor. Și de a vizualiza mereu istoria și viitorul. Dacă strămoșii noștri aveau obsesia înveșnicirii, noi nu avem nici măcar obsesia prezentului. Nu vedem dincolo de vârful pantofilor, dar ne place să ne prefacem că avem binoclu. Suntem mici și limitați, nu pentru că nu am putea fi altfel, ci pentru că ne-am pierdut busola.

Soluția e mereu întoarcerea la rădăcini, la lucrurile și virtuțile simple. Care nu se demodează niciodată.