Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 31 Ianuarie , 2011

Jenant, miseilor! / Jurnalul nefericirii si al uitarii

de Ioana Lucacel
Am citit undeva o poveste. Un croitor ii cere unui nobil sa-si achite datoria pe care o avea la el. Drept dovada, ii da o chitanta, pe care scria ce haine i-a facut. Nobilul se scuza ca nu are bani si nu-i poate achita datoria. Dar, peste doua minute, isi trimite sluga cu un sac de galbeni, sa-i duca prietenului sau, cu care pierduse un pariu, in seara precedenta. Croitorul se revolta. Nu intelege de ce nobilul plateste o datorie pentru care nu exista nicio hartie, dar lui, care are acte, nu-i da nimic. Nobilul ii raspunde sec ca datoriile de onoare sunt tocmai cele pentru care nu exista hartii. Sfarsitul povestii nu era scris, dar banuiesc ca omul isi rupe chitanta si in final nobilul ii da banii. Desi nu mai stiu exact nici sursa, nici numele nobilului, spun povestea asta oricui are impresia ca viata, morala, destinul, rasplata, viata vesnica, orice, se calculeaza contabilicesc. E suficient sa arati o factura, si datoria e platita. Multora, atitudinea nobilului li se pare incorecta. Si mie mi se parea. Apoi am inteles ca avea dreptate. Pentru datoriile de onoare nu e nevoie de nimic in afara de onoare. Mi-am amintit de poveste in 24 ianuarie, cand, cautand date despre manifestarile dedicate Unirii Principatelor am gasit doar un lung sir de discutii contradictorii despre „a fi sau a nu fi 24 ianuarie zi libera”. Si, mi-am dat seama ca, nu stiu cand, am intocmit „o chitanta” cu datoria de onoare de a nu ne uita istoria. Si de atunci, am uitat sa o platim. Am inceput sa calculam contabilicesc patriotismul, istoria, dragostea de tara si sa punem in dreptul lor un cinic egal si o zi libera cu semnul intrebarii. As fi vrut sa scriu ca ar trebui sa rupem chitanta, dar mi-am amintit ca gestul a fost facut de un nobil. Ori, noi am devenit contabili. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro