Jenant mișeilor! Între ere și lideri

Dincolo de glumele tipic balcanice, moartea reginei Elisabeta a II-a închide un capitol. Din păcate pentru noi, se închide nu doar o eră, ci Era liderilor cu decență și conștiință. Multă lume a fost impresionată de faptul că Regina și-a dus misiunea la bun sfârșit, întâlnindu-se, cu 48 de ore înainte să moară, cu noul prim-ministru. În fotografii se vedea mâna vânătă, iar zâmbetul suveranei era mai stins decât de obicei. Dar era la fel de cald, ca întotdeauna. Si­gur că nouă, generațiilor de astăzi, obișnuiți cu lideri orgo­lioși, reci și crispați, ne vine greu să înțe­legem simțul datoriei și decența care făceau parte din fișa postului, nu doar a Reginei Elisabeta a II-a, ci și a altor suverani. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la încoronarea Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, iar sacrificiul lor, dăruirea și dragostea arătate unei țări practic străine sunt la fel de impresionante.
Sigur că orice comparație cu liderii actuali e inutilă și jignitoare. E suficient să vedem cum s-au purtat monarhii României în timpul pandemiei de gripă spaniolă și cum s-au purtat politicienii noștri. Primii, mereu printre oameni, mereu gata să ajute, supunându-se tuturor riscurilor pentru a ajuta poporului. Pe când, politicienii de azi s-au retras cu toții în birouri și vile, bucuroși că au motiv să evite poporul.
E trist că era liderilor care se sacrificau ei pentru țară e înlocuită cu era „liderilor” care sacrifică de fiecare dată poporul, cerându-le ba solidaritate, ba economie, ba înțelegere, în timp ce ei sunt îndestulați în „palate”. Jenant!