
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Jenant, mişeilor! / Instigare
Am învăţat la Drept Constituţional că, relaţia mea, ca cetăţean cu Statul, are la bază un contract social, în care fiecare parte are drepturi şi obligaţii. Am întrebat-o atunci pe profesoară cine a semnat acest contract în locul meu şi cum poate fi reziliat. A zâmbit. Eu nu. În drept, orice contract în care una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile e considerat nul. De aceea, începând de azi, 12.12.2013, subsemnata, Ioana Lucăcel nu mai am niciun contract cu Statul.
- Un stat care instigă, prin reprezentanţii săi, anumite categorii sociale împotriva altora, gen reacţia ministrului Barbu, nu are nicio legătură cu democraţia, libertatea şi egalitatea.
I Un stat care condamnă la faliment sute de societăţi comerciale din cauza rectificărilor peste noapte a lui Dragnea&Co, nu are economie de piaţă funcţională şi nu are dreptul să pretindă taxe şi impozite.
- Un Stat cu iniţiative legislative aiuristice şi părtinitoare nu mai e stat de drept şi nu are justiţie.
- Un stat care nu e în stare să asigure supravieţuirea şi demnitatea cetăţenilor săi, nu mai e stat.
- Un stat care nu-şi respectă istoria şi memoria nu e demnă de ea.
- Un stat care nu-şi respectă obligaţiile faţă de cetăţenii săi, nu poate încheia niciun „contract” cu ei.
De fapt, un stat condus de o gaşcă de iresponsabili, nici măcar nu mai e stat. Şi atunci, nu poate reprezenta pe nimeni. Şi nu poate încheia contracte cu nimeni.