jenant, miseilor!: Dictatura formelor

Am citit undeva povestea unui scriitor care, in timpul razboiului, era preocupat de un studiu cu nume pretentios. Scriitorul trecea, in fiecare zi, aproape impasibil pe langa front si-si continua cercetarile. La un moment dat, un satean l-a oprit indignat si l-a intrebat cum isi permite sa-si omoare timpul cu studii ciudate, in vreme de razboi. Scriitorul a zambit ironic si i-a raspuns: „astea-s doar valurile marii, pe mine ma intereseaza ce-i in adancuri”. Apoi, am auzit undeva povestea unei fetite care dadea viermi de mancare la puisori, iar o matusa i-a recomandat sa taie viermii in bucati, ca sa nu se inece puisorii. Cineva din asistenta a raspuns la fel de indignat ca si sateanul: „Asta ar fi o cruzime de nedescris!”. Dupa asta, am capatat definitiv un soi de obsesie pentru subiectul aparentelor la romani. In fond, in toata perioada post-revolutionara, n-am facut decat sa schimbam metoda de dat viermi la puisori. L-am acuzat pSe Ceausescu de genocid impotriva crestinilor si necinstirea celor Sfinte, dar l-am impuscat intr-o zi de Craciun. L-am acuzat ca a bagat oameni in puscarie prin procese-mascarada, dar l-am condamnat la moarte printr-un proces-mascarada. Ne schimonosim fecioreste cand citim de jafurile la drumul mare din trecut, dar asistam impasibil la jafurile din banii publici, executate mai „igienic”, fara pistoale, direct din cont. Ne facem cruce cand auzim ca lapidarea (uciderea cu pietre) se mai practica si astazi, dar nu ni se pare crunt sa lasam un batran sa inghete in strada sau un copil, sa moara de foame. De 18 ani, tot schimbam formele problemei, crezand ca o treaba murdara se mai inalbeste putin daca-i mai discreta, mai curata. As mai fi scris ca o infamie nu poate fi combatuta prin alta infamie, dar mi-e ca v-am plictisit deja cu prostiile mele filosofice. Oricum, daca o sa se gaseasca vreun „satean” indignat care sa ma intrebe si pe mine de ce nu scriu de schimbarile din politica, de noul guvern, de taxa auto, de ordonanta cu salariatii-pensionari sau macar de ce nu-i scriu o scrisoare de adio lui Bondi Gyongyike sau una de bun venit lui Sandu Pocol, o sa-i spun ca nu ma intereseaza metodele de dat viermi la puisori. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro