Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 4 Mai , 2009

jenant, miseilor!: Cartea rasului si a uitarii

de Ioana Lucacel
O vreme, am crezut ca uitarea e un fel de igiena a memoriei, asa cum rasul e un fel de antidot al prabusirii interioare. Am si cautat mii de scuze romanilor pentru memoria scurta si pentru apetitul de a ridiculiza orice si a inventa bancuri pe seama comunismului, politicienilor, crizei, coruptiei. Numai ca am auzit, intr-o zi, la radio parerea unor cetateni care incercau sa convinga ca printul Duda merita sa fie presedinte, ca deh, e adoptat de vita nobila a regelui Mihai I, deci reprezinta o anume categorie. Am vrut sa sun, sa intreb daca categoria la care se referea poarta cumva numele de „tradator de tara”, dar am renuntat. Cine sa-si mai aduca aminte de plecarea regelui, cand, dupa Revolutie, cei care l-au blestemat ca ne-a servit pe tava rusilor l-au aclamat si aplaudat in 1997? Apoi, mi-am amintit ca, prin anii ‘90, desi abia scapati de sub comunism, romanii recitau cu patos o poezie: „Iliescu, te votam,/Te votam cu totii/Ca sa moara de necaz/Huliganii, hotii/C-au venit ca niste caini/Cand se-arunca osul/Si-au dat nume de romanii/Ratiu si Coposu/De ce n-au stat si ei cu noi sub jugul Ceausescu?/Si-ar fi ajuns acum si ei ca domnul Iliescu”. M-am gandit, initial, ca poezia ar merita o replica. Dar, daca in 1990, romanii „nu-si aminteau” ca Iliescu a fost comunist de frunte, iar Coposu a fost schingiuit 17 ani prin inschisorile comuniste, azi cine sa-si mai aduca aminte? De fapt, poate, toata bascalia damboviteana, uitarea si lipsa de coerenta fac parte dintr-o reteta de supravietuire a romanilor sau dintr-un soi de consolare. Daca n-am putut vorbi serios si raspicat, am mistocarit in soapta, daca n-am avut curajul sa ne formam si sa ne sustinem propriile opinii, i-am urmat pe altii, in turma. N-am fost noi, pe rand, „italieni”, „francofoni”, „rusofoni”, „americanofili”, dar foarte rar romani? N-am schimbat, pe rand, numele pietelor in Stalin, Hitler si, apoi, Charles de Gaulle, dupa cum a batut vantul puterii si dupa cum s-au asezat „marii licurici” ai lumii? Pe vremuri, chiar am crezut ca uitarea e buna, fiind un fel de igiena a memoriei si ca rasul e un fel de antidot al prabusirii interioare. Pe vremuri, chiar am crezut ca romanii sunt o natie de inteligenti. Azi, am uitat de toate astea. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro