Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 11 Martie , 2016

ÎPS JUSTINIAN, 75 de ani de jertfă, statornicie şi iubire

de Ioana Lucacel si Mircea Crisan

Se spune că nu poate fi exemplu pentru ceilalţi un om care e o simplă reflexie a luptei pentru supravieţuire, ci doar unul în care se reflectă o idee înaltă. În ÎPS Arhiepiscop Justinian, de 75 de ani, se reflectă cel mai înalt scop dintre toate: mântuirea şi cel mai de preţ sentiment - iubirea. De aceea, ÎPS Justinian  a devenit deopotrivă exemplu pentru ceea ce ar trebui să fim cu toţii dar şi dovada că omul creat de Dumnezeu merită scris cu majuscule. 

 

 

Sunt multe ipostaze şi poveşti  care l-ar putea descrie pe ÎPS Justinian,

Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului: imaginea unui flăcău care, în urmă cu 75 de ani, pleacă din casa părintească din Plopiş, lăsând în urmă o mamă înlăcrimată, care îl întreba unde se duce, simţind că drumul pe care l-a început nu are întoarcere; imaginea bătrânelului care acum a ajuns la venerabila vârstă de 95 de ani, păstrându-şi însă curăţenia, curiozitatea şi lumina pe care o avea încă de atunci în ochi; imaginea arhiepiscopului venerabil şi înţelept care a ştiut să ţină în echilibru turma şi Biserica în vremuri în care întreaga lume părea că se năruie.

Toate sunt reprezentative, dar când mă gândesc la ÎPS Justinian, o altă poveste îmi vine în minte.

Se spune că, un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare, când vede un scorpion căzut în apă care lupta cu disperare să-şi salveze viaţa. Înduioşat şi plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă şi scoase scorpionul la mal. Acesta însă, drept răsplată, îl înţepă îndată pe salvatorul lui.

 

După o vreme,  când îşi deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din nou în apă şi pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înţepă pentru a doua oară, la fel de tare, încât acesta suspină.

Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân: „Dar de ce îl ajuţi mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ţi mulţumească te răneşte mereu?”.

Bătrânul îi răspunde senin: „Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre. Ţine de firea scorpionului să înţepe şi de a mea să fac binele necondiţionat, în iubire şi compasiune!”.

 

Mi se pare că, de acum 75 de ani de când a intrat pe poarta mănăstirii Rohia, în ziua de 12 martie, fără să privească înapoi, ÎPS Justinian este mereu asemeni călugărului din poveste. Mereu încearcă să ne salveze pe noi, oamenii transformaţi de slăbiciuni, neputinţe şi păcate în „scorpioni” care înţeapă pe oricine, chiar şi pe binefăcătorul său.  Şi continuă să o facă de câte ori „cădem” şi „înţepăm”, fără să ne judece şi fără să ne certe. Pentru că e prea ocupat să se roage şi să iubească.

 

Se spune că a fi monah înseamnă să mori şi să înviezi cu Domnul Iisus Hristos în fiecare zi, în mod tainic. În urmă cu 75 de ani, ÎPS Justinian şi-a asumat această „moarte” pentru lume, un gest cutremurător pe care îl repetă în fiecare zi, de o viaţă de om. Miracolul acestui exemplu şi puterea lui extraordinară e că a demonstrat nu numai că omul merită să fie scris cu majuscule. Ci că a demonstrat acest lucru zi de zi, întreaga viaţă.

 

Într-o lume în care schimbarea a devenit cuvântul de ordine şi faptul că „totul e trecător” – refren, ÎPS Justinian demonstrează că lucrurile adevărate sunt pe veci.

Bătrânul stareţ Zosima, din romanul lui Dostoievski, spunea că dragostea e pe veci sau nu e deloc, întâmplător poate iubi şi un nelegiuit.

ÎPS Justinian ne dă, de 75 de ani, definiţia dragostei pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Prin jertfă, statornicie şi iertare.