• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 05 Septembrie 2026

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 17 August , 2026

Guvernanță digitală la Spitalul de Infecțioase Baia Mare

Proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare” a fost finalizat în luna august a anului 2026. Finanțat prin PNRR, acesta a modernizat infrastructura IT a spitalului, a optimizat fluxurile medicale și a asigurat interconectarea digitală a datelor pacienților.

 

Detalii și scop

  • Finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
  • Digitalizarea completă a serviciilor medicale și administrative;
  • Creșterea gradului de interoperabilitate a sistemelor informatice;
  • Îmbunătățirea calității actului medical și a comunicării între secții.

 

Cu această ocazie a fost organizată o conferință de presă - „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate  în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare” în 13 august, în Sala de consiliu din cadrul Ambulatoriului Integrat, în vederea prezentării finalizării proiectului. Acest proiect, după cum am spus mai sus, este finanțat prin  Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C7 – Transformare digitală, I3. Realizarea sistemului de e-Health și telemedicină; Investiția specifică: I3.3 - Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice; COD APEL MS733.

 

Au fost prezenți managerul Spitalului Ludovica Rusu, managerul de proiect Roland Stretea, doctorul Valentin Pop, alți medici și cadre medicale din cadrul spitalului, diverse compartimente.

 

În sala de consiliu amenajată pentru acest eveniment, managerul Ludovica Rusu a luat cuvântul și a prezentat proiectul și rezultatele.

 

„Ne dorim să arătăm lucrurile bune care s-au realizat în spitalul nostru. Astăzi marcăm un moment important pentru spital, anume implementarea unui sistem e-health integrat și interoperabil realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. La baza realizării acestui proiect a stat convingerea că tehnologia trebuie să susțină actul medical, să simplifice activitatea administrativă și să transforme informația într-un instrument sigur, rapid și util pentru fiecare profesionist din spital. S-a pornit de la o nevoie reală, anume înlocuirea fluxurilor și a proceselor existente, greoaie, bazate pe tehnologii vechi, cu un sistem care să înglobeze tehnologii actuale. Prin acest proiect, au fost achiziționate peste 300 de echipamente hardware care vor asigura capacitate de procesare și stocare, acces controlat, backup, protecție și continuitate operațională, dar, pe lângă aceste echipamente hardware, am achiziționat și un pachet de aplicații noi clinice și non-clinice. Împreună, hardware-ul și software-ul reduc vulnerabilitățile generate de echipamente și fluxuri necorelate digital, permit monitorizarea mai eficientă a sistemelor și oferă personalului instrumente moderne pentru activitatea de zi cu zi. Pentru pacienți, aparținători și parteneri, rezultatul înseamnă acces mai facil la informații și solicitări, programări și comunicare în format digital, precum și o urmărire mai clară a traseului documentelor și a interacțiunilor cu spitalul. Au fost implementate astfel și configurate 10 soluții software interconectate și interoperabile care rulează în cloud și care acoperă atât activitatea medicală, cât și procese administrative. Detalii o să dea colegul meu, managerul de proiect, imediat.

 

Însă, una dintre cele mai importante reușite în acest proiect este instruirea a 214 utilizatori, personal medical și nemedical, administrativ, pentru utilizarea corectă a aplicațiilor eHealth și gestionarea noilor fluxuri digitale. De menționat un lucru esențial: acest sistem nu va înlocui experiența profesională și nu îndepărtează componenta umană din actul medical. Dimpotrivă, dorim reducerea sarcinilor repetitive, creșterea trasabilității, sprijină deciziile bazate pe date și oferă mult timp pentru ceea ce contează cu adevărat, îngrijirea pacientului. Prin această investiție, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare face un pas important spre servicii medicale de calitate, eficiente, sigure, accesibile, aproape de nevoile pacientului. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect pentru profesionalismul lor și dedicarea de care au dat dovadă. Mulțumesc de asemenea și reprezentanților presei, aici de față, pentru că sunteți alături de noi în aceste momente, pentru a face publice toate realizările spitalului, comunității”, a spus Ludovica Rusu.

 

A urmat managerul de proiect, Roland Stretea.

 

„Vă rog să îmi scuzați emoțiile inerente unui debut într-o astfel de postură. Proiectul s-a născut în urma ivirii oportunității unei finanțări prin PNRR. În cadrul componentei C7, transformare digitală, în care Ministerul Sănătății este coordonatorul de componentă, și a investiției I33, constând în investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice, în 13 martie 2025 a fost semnat contractul 2097-142, prin care s-a asigurat finanțarea implementării unui proiect de guvernanță digitală. Inițial, valoarea proiectului era ceva mai mică decât cea care o vedeți afișată, de 4.443.170,82 de lei. Valoarea totală a proiectului a crescut, din cauza unui element pe care nu putea nimeni să-l anticipeze, faptul că s-a mărit TVA. În rest, contribuția comunitară a proiectului, care nu include în ea niciun fel de element de TVA, a scăzut puțin prin economiile care s-au făcut în achizițiile derulate cu ocazia implementării proiectului. Durata totală a proiectului este de puțin peste 18 luni, termenul de finalizare fiind 15 august 2026. Trebuie să subliniez aici că inițial termenul de implementare era mult mai scurt, ar fi trebuit ca această implementare să se finalizeze în luna septembrie 2025, o dată care s-a dovedit a nu fi foarte realistă, pentru că scrierea unui caiet de sarcini pentru un proiect de asemenea anvergură, derularea în conformitate cu legislația în vigoare a tuturor procedurilor de achiziții și mai apoi implementarea proiectului necesită evident un consum mare de timp și un consum mare de resurse de diverse feluri”, a explicat Roland Stretea.

 

Manifestarea s-a terminat cu o sesiune scurtă de întrebări, și proiectul a intrat în „toate cele” ale spitalului băimărean.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.