Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 7 Iulie , 2025

Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș: Ridicăm podul. Refacem legătura!

de Gazeta de Maramures

,,Podul peste Săsar este mai mult decât o trecere, fiind legătura dintre oameni, cartiere și vieți. Căderea lui a fost o lovitură grea, dar n-am stat pe loc. Ce a ținut de noi, ca autoritate locală am făcut: autorizația de construire e deja semnată, ordinul de începere e emis, terenul e pregătit, iar în cel mai scurt timp va începe montarea noului pod metalic, adus din Polonia. Avem un constructor serios, același ca la Pasajul Italsofa și avem încredere că ne vom mișca repede și bine. În paralel, cerem sprijin de la Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea trecerii de cale ferată din zonă. Nu reparăm doar drumuri și poduri. Refacem încrederea și construim, pas cu pas, un Baia Mare care să nu se mai rupă niciodată!”, a anunțat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.