Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 7 Mai , 2021

Fereastra închisorii. Libertatea

de Horia Chiş

Una din atributele divine ale fiinţei umane.
Poate că dragostea de libertate îi separă cel mai mult pe oameni.
A nu suporta captivitatea în care te ține cineva, a respinge sufocarea cea dinspre răul lumii şi orice fel de închisoare interioară înseamnă a fi liber.
Instinctul coliviei şi frica de zbor copleşesc viaţa multora, făcând-o una măruntă.
Trăită în laşitate şi nevrednicie.
Departe de Dumnezeu, dar aproa­pe de întuneric.
Libertatea e cea mai bună soră a absolutului.
Nimic altceva nu are orizontul infinit al libertăţii.
Intensitatea şi arderea sa.
Prilej de mare jertfă, dorinţa mistuitoare de a nu avea zăbrele şi lacăte în inimă duce la împliniri apostolice.
Precum partizanii anticomunişti din munţi, care, pentru bucata lor de cer albastru, au plătit un preț infernal.
Frig, foame, sete, familie şi chiar propria viaţă
Şi chiar a celor dragi.

Dar au rămas liberi până la moarte în munţi, neînfrânţi decât fizic, izbăvitori în înaltul fiinţei lor, precum Hristos pe cruce.
Muntele e simbolul cel mai viu al libertății.
Şi asta te învaţă cel mai bine.
Să fii aspru, limpede şi neînfricat.
Statornic şi impunător.
Aproape de cer şi rarefiat.
Singur şi puternic.
Iubiţi libertatea.
Alegeţi libertatea.
Mărturisiţi-o.
Împliniţi-o.
Ca pe o datorie sfântă.