Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 10 Martie , 2017

Expoziție unicat la Catedrala Episcopală

de Mircea Crisan

Până în Săptămâna Luminată, toți cei interesați pot vizita, în Catedrala Episcopală din Baia Mare, o expoziție de icoane realizate de iconari profesioniști.

 

„Icoana este obiect de cult iar din alt punct de vedere icoana este posibilă pentru că Dumnezeu s-a făcut om prin pogorârea în lume, iar în felul acesta Dumnezeu se coboară la om iar omul are posibilitatea să urce la Dumnezeu. Prin acest dinamism spiritual, icoana devine fereastră către transcendent, către spiritualitate, și nu numai atât, devine legătura dintre om și Dumnezeu, modul de comunicare cu Dumnezeu, și este legătura tainică și trainică dintre om și Dumnezeu. Omul, fiind în fața icoanei, nu se adresează materiei ci se adresează dincolo de materie. Așadar, vedem că icoana este un mijloc prin care noi putem să ajungem dincolo de forme, acolo unde este fondul spiritual al veșniciei. Și putem prin asta să simțim veșnicia sau nemurirea sufletului”, spune părintele Virgil Jicărean, con­silier Sector Patrimoniu Sacru și Pictură Bisericească din cadrul Episco­piei Ortodoxe a Maramureșului și Săt­marului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne a declarat anul 2017 ca an omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești din Patriarhia Română, precum și anul omagial dedicat personalității Patriarhului Justinian și al celor care au suferit în temnițele comuniste. În acest context, la pro­punerea și cu binecuvântarea Preasfin­țitului Justin, Episcop al Maramu­re­șului și Sătmarului, s-a inaugurat în 4 martie, la Catedrala „Sf. Treime” din Baia Mare, o expoziție de icoane intitulată „Chipuri din veac în veci”.

Expoziția este dedicată Duminicii Or­todoxiei și este prima manifestare din ciclul evenimentelor specifice acestui an omagial. „Au existat două evenimente: expoziția de sâmbătă, 4 martie, iar duminică a fost, tot la Catedrala din Baia Mare, proclamarea Sfântului Evanghelist Luca – protector al icona­rilor și pictorilor bisericești din Epis­copia Maramureșului și Sătma­rului. Cu excepția unor manifestări de mai mică anvergură de la București, putem să spunem că expoziția din Baia Mare a dat tonul tuturor celor din țară, cu începerea manifestărilor dedicate anului omagial al iconarilor și pictorilor bisericești”, explică pr. Virgil Jicărean, consilier în cadrul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

Expoziția din Baia Mare este deosebită din mai multe motive.
„În primul rând pentru că privește icoana consacrată și icoana realizată de specialiști, de profesioniști, de pictorii bisericești care activează în cuprinsul Episcopiei noastre. Am dorit ca la această primă acțiune de genul acesta să-i aducem pe cei care se jertfesc în Episcopia noastră. Am dorit să fie și un salut, un omagiu pentru cei 20 de pictori și iconari care activează aici. Nu a fost ușor să le adunăm lucrările, dar foloasele sunt multe. S-a realizat un catalog al expoziției, care este de fapt și un portofoliu al pictorilor bisericești, cu activitatea din Episcopia noastră.
Expoziția aceasta este dedicată icoanei pe lemn, dar ne dorim ca în acest an să organizăm expoziții de icoane și în alte tehnici cum ar fi icoana pe sticlă, icoana ferecată în metal, icoana mozaic, pentru a arăta credincioșilor, dar și cle­rului, ce înseamnă «icoana adevărată», ca să poată face distincția între icoană și tablou religios”, spune pr. Virgil Jică­rean, organizator al evenimentului.

Înainte de această expoziție, în ședința Consiliului Eparhial s-a decis înfiin­țarea unui grup de iconari consacrați maramureșeni, un fel de școală de iconari, care să genereze în timp chiar și un curent specific.
„Unul dintre motivele înființării acestui grup de iconari - Ștefan Zugravul din Șișești - este și recrutarea de tineri cu aptitudini artistice care să îmbrățișeze meșteșugul iconografiei. Concret, cei interesați se pot înscrie în grupul nostru, contactându-ne la Episcopie. Coor­donatorul tehnic al grupului este Gheor­ghe Rogojan, pictor de categoria I domiciliat în Dumbrăvița. Avem în acest grup și iconari consacrați, dintre cei care au fost cu lucrări în expoziție, dar și tineri interesați să învețe. Anual vom organiza tabere de lucru în diferite lo­cații. Un alt scop este crearea unui fond de icoane pentru continuarea expoziției dedicată Duminicii Orto­doxiei”, spune părintele consilier Jicărean.

De sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, de Rusalii, se dorește organizarea unei expoziții de icoane vechi, obiecte de mare valoare culturală pentru pictura maramureșeană, unde vor fi lucrări ale unor artiști de mare răsunet.

Toată lumea a primit expoziția cu o deosebită deschidere și cu multă bu­curie, ceea ce demonstrează că a fost nevoie de un asemenea eveniment, care până la urmă a fost unul pur cultural. Expoziția poate fi vizitată până în Săptămâna Luminată, la Catedrala Episcopală, iar cei interesați pot solicita personalului de aici accesul în sala muzeu.

 

 

„Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat şi ne-a inspirat să organizăm această expoziţie. Toate acestea n-ar fi fost posibile dacă n-am fi avut un Patriarh cu viziune. Dacă nu există un conducător al instituţiei care să aibă o strategie, o viziune şi un proiect al instituţiei, în cazul nostru un proiect de ţară, nu se pot realiza lucruri frumoase. Proiectul Patriarhului este ca în fiecare an să omagiem şi să comemorăm persoane, evenimente, personalităţi din istoria, cultura, spiritualitatea şi viaţa Bisericii noastre Ortodoxe şi a poporului român. Aşa
s-au născut toţi anii omagiali şi comemorativi, aşa s-a născut şi anul acesta la propunerea Patriarhului României, hotărârea ca anul 2017 să fie Anul cinstirii sfintelor icoane, a iconarilor, pictorilor şi zugravilor din Patriarhia Română. În cadrul acestui proiect naţional, episcopiile, mănăstirile, parohiile, organizează la rândul lor evenimente, simpozioane şi expoziţii. Din acest cadru facem parte şi noi şi, în Permanenţa Consiliului Eparhial, am hotărât să organizăm această expoziţie, foarte inspirat numită «Chipuri din veac în veci». Icoana a devenit posibilă odată cu înomenirea, cu întruparea Mântuitorului. Primele icoane nefăcute de mână sunt miracole pe care le-a săvârşit Mântuitorul în timpul vieţii. Regele Abgar al Edesei i-a cerut Mântuitorului să vină la el, să-l vindece, era contemporan cu El. Mântuitorul n-a putut să ajungă la el, dar i-a trimis chipul său, înfăţişarea pe o pânză. Aceea este prima icoană nefăcută de mână. Deci Mântuitorul a acceptat să i se imprime chipul. A doua icoană nefăcută de mână este mahrama Veronicăi, prototipul tutu­ror icoanelor. Prima icoană zugrăvită este numită «Povăţuitoare», zugrăvită de Sfântul Evanghelist Luca, în timp ce era lângă Maica Domnului. Acestea sunt primele icoane, care au devenit emblematice pentru erminia Bisericii. Noi, aducând în actualitate chipurile cele din veac, nu facem altceva decât să arătăm că suntem contemporani cu ei. Părintele Nicolae de la Rohia spunea: «Eu mă simt contemporan cu Hristos», pentru că Hristos este acelaşi azi şi în veci. Noi devenim contemporani cu ei, pentru că şirurile de creştini, de mărturisitori, fac parte din familia noastră. Nu-i uităm pe cei plecaţi şi îi aducem mereu în viaţa bisericii, în pomenirea şi slujirea ei, pentru că ne simţim pe de o parte protejaţi, iar pe de altă parte avem nevoie de mo­de­lul şi de rugăciunile lor. Evdochimov spune că lumea va fi mântuită prin frumuseţe şi ne întrebăm când va veni această frumuseţe, când în jurul nostru este atât de mult kitsch, urât şi întuneric. Frumosul este între noi şi în noi, dar trebuie să-l descoperim. Şi aurul este ascuns în pământ şi trebuie să-l descopere cineva. Chipul lui Hristos, icoana lui Hristos, viaţa în Dumnezeu, credinţa sunt aurul umanităţii şi, până la urmă, frumuseţea aceasta este îndumnezeirea şi întoarcerea omului”.
PS Justin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului