Exploatarea resurselor minerale în lume

Recent, am parcurs o analiză despre situația resurselor minerale în lume. În contextul actual economico-militar, resursele minerale sunt mai mult decât necesare. Ele pot ridica un stat sau îl pot duce spre neantizare. În multele conflicte militare din această perioadă, miza este aceste resurse minerale. Marile puteri încearcă să acumuleze cât mai mult. Pe o hartă explicativă, România deține anumite resurse minerale, dar închiderea mineritului în 2007 a dus la distrugerea infrastructurii de prelucrare și de exploatare. Deși se tot anunță reînceperea activității miniere, în 2026 nu sunt rezultate concrete în acest sens. Analiza pe care o prezentăm a fost realizată de profesorul universitar băimărean, Ioan Bud. Spicuim din cele prezentate într-un amplu material.

„Dezvoltarea civilizațiilor s-a bazat pe resurse minerale şi va fi în continuare sursa principală din care omenirea va obține şi utiliza materiale şi elementele chimice din sistemul periodic sau combinații ale acestora în formă naturală sau artificială, necesare în producerea bunurilor, de la energie, transport, construcții până la înarmare. O parte din cei care ne conduc sau pot influența lumea au introdus conceptul că dezvoltarea se va baza pe altceva, fără să definească concret ce anume. Această filozofie a prins foarte bine în UE, în special în lumea politică, însă nu în toate țările. Cel mai grav pentru România, acest flagel a devenit o realitate care s-a transformat într-un festival al bucuriei pentru închiderea minelor, metalurgiei, industriei prelucrătoare etc, fără înțelegerea consecințelor. Trei întrebări la care trebuie să se răspundă: de ce am închis mineritul când prețurile produselor miniere atingeau cote istorice? cum am închis? (fără respectarea celor mai elementare reguli inginerești); de ce a fost lăsat în degringoladă acest sector vital, înainte de închidere?

Anual se publică un document (World Mining Data) care conține o analiză exhaustivă a situației miniere în lume, cu un preambul care trebuia înțeles de decidenții noștri: mineralele – sângele vital al economiei (2021) sau materia primă este coloana vertebrală a economiei (2022) . Raportul din anul 2022 a publicat baza de date din anul 2020. Datele statistice confirmă aceste devize şi exprimă modul în care a evoluat producția minieră şi valoarea acesteia. Producția minieră a crescut continuu:

- 9,6 miliarde tone în anul 1985;

- 11,3 în 2000;

- 17,9 în 2019;

- 17,2 miliarde tone în 2020 (în plină pandemie).

Producția a crescut în toată lumea, cu excepția UE, unde ea a scăzut semnificativ:

- 2000/2017 cu 16,7 %;

- 2000/2019 cu 27,9 %;

- 2000/2020 cu 33 %.

În această perioadă au avut loc creșteri importante de prețuri la materii prime, iar UE avea nevoi crescânde. Totuși, o parte din țările membre (Finlanda, Suedia, Polonia etc) au înțeles această necesitate şi au acționat în consecință.

Producția totală a fost în 2020 de: 4,427 miliarde tone în China, urmată de: SUA cu 2,141 miliarde tone; Rusia cu 1,572 miliarde tone; Australia cu 1,337 miliarde tone; Europa cu 1,176 miliarde tone; India cu 1,017 miliarde tone. China este lider la 31 de produse miniere: Au, Mo, Ti, W, V, Al, Sb, As, Bi, Cd, Ga, Ge, In, Pb, Hg, Se, Te, Sn, Zn, pământuri rare, încă 9 minerale industriale şi 2 energetice. Ucraina a avut în 2020 o producție de 98,980 milioane tone, din care 50 509 930 t fier şi feroaliaje din totalul mondial al acesteia de 1 565 417 676 t. Valoarea totală a producției miniere din Ucraina a fost de 11,714 miliarde USD.

În cazul mineralelor energetice (cărbune, petrol, gaz, uraniu), producția a crescut de la 9,279 miliarde tone metrice în anul 1988 la 15,5 miliarde tone metrice (sau 17,39 miliarde tone echivalent cărbune) în 2019 şi 14,756 miliarde tone metrice în 2020 (o ușoară scădere, chiar dacă a fost anul pandemiei).

Dacă în trecut era goana după aur, în ultimul timp a început goana după pământuri rare, dar nu a fost înțeleasă de toată lumea, însă toți își doreau tehnologie de vârf fără să se aplece pentru producerea materiei prime. Această producție a fost lăsată Chinei care şi-a înțeles rolul. În anul 2018 s-a trezit SUA şi a intrat în joc cu o producție de 14.000 t, urmată de 28.000 t în 2019 şi 39.000 t în 2020. Producția mondială a crescut de la 129.825 t în anul 2016 (105 000 t China – cu o pondere de 84,18 %, 13 872 t Australia – cu o pondere de 11,12 % şi Rusia – 2,46 %) la 225.227 t în 2020 (140 000 China, 39 000 SUA, 19 440 t Australia). În anul 2019 producția a fost de 200.345 t – la pământuri rare nu a contat pandemia. Alt producător este Myanmarul cu 2 730 t în 2016 şi 21 000 t în 2020. Un demers de luat în seamă pentru România în privința exploatării aurului cu cianură este cel al Turciei care avea o lege de interzicere a cianurii în minerit, dar își înțelege foarte bine interesul în momentul în care începe isteria cianurii în Europa şi cu precădere în România, că trebuie să exploateze acest metal, cu o producție de: 14.470 kg în 2009; 33.980 kg în 2013; 24.030 kg în 2016 şi de 42.100 kg în anul 2020”, se arată în analiza profesorului băimărean.