Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 13 Decembrie , 2013

Două fetiţe abuzate. Hărţuirea, ameninţarea… experţi

de Nicolae Teremtus

În acest număr vă prezentăm câteva întâmplări recente din complexul, complicatul caz al fetiţelor abuzate în Italia. Îşi fac intrarea în scenă psihologii, cei chemaţi, în genere, să rezolve aceste cazuri de abuz şi neglijare. Am rămas cu gura căscată când am sesizat că nici măcar psihologii nu sunt interesaţi de soarta celor două fetiţe. De fapt, greşim, Pal Marghit, psihologul din DGASPC pe zona Sighet, şi-a făcut datoria. Din punct de vedere profesional! Şi merită tot binele din lume. Dacă am ajuns să ne mirăm, să ne extaziem când vedem că un om îşi respectă profesia, că nu cedează la şantajul mârşav, suntem pe marginea unei prăpăstii în care vom cădea toţi. Mai devreme sau mai târziu!

 
 

A fost o zi de joi. Noi facem minunatul nostru săptămânal în ziua de joi până spre vineri dimineaţa. La ora sumarului, am pus textele pe pagini şi am stabilit că vom face un text legat de povestea taberelor din Italia. Mai exact, urmau să intre în scenă psihologii.

Pentru cursivitate, facem un mic istoric. Copiii de la DGASPC au plecat în vară în tabără, în Italia. Două luni. După cum am mai relatat, două fetiţe au fost anunţate în Baia Mare ca fiind subiecţii unor forme de abuz sexual. S-a vorbit de o suspiciune de astfel de abuz. La vremea respectivă era de serviciu directorul adjunct Lavinia Orzac. Şeful cel mare era în concediu. Orzac cere aducerea copiilor în ţară. Nu vine decât fetiţa de nouă ani. Cea de şase ani este menţinută în familia din Italia pe toată perioada vacanţei. Boitor a fost cel care s-a opus aducerii în România a fetiţei prichindel. Aici a urmat o bulibăşeală generată de directorul general, de directorul economic şi şefele care au fost cu copiii în Italia. La vremea respectivă, noi am prezentat cele întâmplate fără a ne gândi că favorizăm pe cineva la şefia instituţiei. Nici nu ştiam atunci că se duc bătălii pentru fotoliul lui Boitor. Nu ştiam că Dumitru Dumuţa este un fel de eminenţă cenuşie a Direcţiei şi este cel care duce bătăliile din umbră, cel care îi mângâie pe creştet pe Boitor şi compania.

 

GAZETA de Maramureş a dorit ca două fetiţe ce au suferit, culmea, în tabără, să fie protejate, să fie scoase din situaţia gravă în care se aflau, iar cei vinovaţi să plătească. Ne aflăm în faţa unui posibil caz penal. GAZETA de Maramureş s-a săturat ca aceşti copii, ca pruncii DGASPC, să moară, să fie abuzaţi, să fie bătuţi, neglijaţi, uitaţi.

Vă mai reamintim că au fost făcute trei evaluări psihologice, trei rezultate, dar cu un numitor comun. Abuz sexual şi abuz fizic.

Cel mai complet raport a fost realizat de Pal Marghit, din Sighet, licenţiată în Psihologie şi cu drept de practică, conform legislaţiei în vigoare. Nu avem chef acum să venim cu precizările în acest sens, dar toate la rândul lor.

 

Nicolae Boitor, având nişte rapoarte din care rezulta o culpă, s-a întrebat ca în film: „ce avem noi aici?”. Mai ales raportul lui Pal Marghit, un raport beton indica luarea unor măsuri, a celor care se impun. Inclusiv a unor plângeri penale, spunem noi!Pentru a evita situaţia, pentru a evita demiterea care a fost cerută tot mai insistent de către unii consilieri judeţeni, a reinventat gaura la covrig.

Boitor a făcut o adresă către Colegiul Psihologilor prin care cerea o evaluare a procedurilor folosite la întocmirea rapoartelor psihologilor Direcţiei. Aşa au venit la DGASPC doamna Gabriela Papiu şi doamna Claudia Brăgaru.

Cele două au avut o întrevedere în biroul lui Boitor cu o parte a conducerii DGASPC şi cu rapoartele respective. Acestea au fost neantizate pe caz de procedură. Adică, nu s-a respectat procedura. Cele două doamne, cu un înalt profesionalism, un atribut al experţilor psihologi, au emis o hârtie, format A4, din care rezultă că totul este greşit. După care au plecat. Boitor a trecut la desfiinţarea rapoartelor, a celor care le-au întocmit, la posibile reduceri de posturi, tot felul de mizerii, doar va scăpa şi de această dată de posibila demitere.

Noi, în naivitatea noastră, am crezut că experţii psihologi sunt persoane care te pot lămuri cu privire la problema celor două fetiţe. Ne-am înşelat!Am încercat să vorbim cu doamna Claudia Brăgaru. Nu a răspuns, nu am găsit-o la aşa-zisul sediu. Drept urmare, am sunat-o pe doamna Papiu. A urmat incredibilul!

Am sunat şi a răspuns. Ne-am prezentat şi am încercat să îi spunem ce dorim. A spus că nu doreşte să vorbească cu presa, că are dreptul la intimitate şi la libertate!!!!!Am salutat şi am închis. După câteva secunde, am avut un bip de la telefonul doamnei. Am crezut că doreşte să o sunăm pentru a mai spune ceva. Am sunat, dar a intrat căsuţa vocală şi am aflat şi ţara în care se afla. A revenit doamna cu un alt telefon, în care ne-a spus fel şi fel, chestiuni care nu-şi aveau rostul din moment ce nu apucasem să spunem ce dorim. Am aflat că are cabinet particular, că nu este legată de nimic, că nu are şefi şi în principiu nu este obligată să răspundă la nici o întrebare. Noi am spus că este vorba de o instituţie publică, finanţată de la buget (DGASPC) şi credem că putem să întrebăm întrebarea. Nu a vrut. Am închis, spunându-i că atunci când se va culca, să se gândească la cele două fetiţe care suferă. Atât!Ne-a mai sunat de două ori, ne-a ameninţat cu judecată cu avocat, o parte din ameninţări nu s-au auzit bine…Iniţial, am vrut să punem în paginile ziarului acest halucinant dialog în care am încercat să aflam de ce experţii nu s-au ocupat de copii.

Am renunţat dintr-o lehamite de tot.

Doamna psiholog ne-a spus că ea nu trebuia să vorbească cu fetiţele deoarece au evaluat procedurile, nu copiii. Păi, doamnă, dacă aţi evaluat procedurile de unde aţi ştiu că fetiţa de nouă ani este supratraumatizată? De exemplu!

 
 
Concluzii
 
 

Aceste concluzii, sub forma unui text, sunt un fel de strigăt.

Pur şi simplu nu mai înţelegem nimic.

De cinci luni se tot vorbeşte de acest caz. Nu s-a făcut nimic. Nu s-a luat nici o măsură. Mai mult, o doamnă ne ameninţă, ne hărţuieşte telefonic, acuzându-ne de grave greşeli, de conduită nelalocul ei, de erori. Fundaţiile italiene ne cheamă la mediere, o procedură premergătoare unui proces.

Nu este nici o problemă. Mergem la procese. Dar aceste doamne şi domni trebuie să ştie că în 1989, în România, s-a murit pentru libertate, pentru libertatea cuvântului, a presei. Dacă s-a câştigat ceva, presa liberă este acel ceva. Cine se crede mai presus de libertate, invocând libertatea de a face ce vrea, de a avea dreptul la intimitate în condiţiile în care noi vorbeam de chestiuni ce ţin de profesie.

Să ştiţi, doamnă, că noi credem în dreptate, onoare, adevăr. Credem în ţară, iubim România şi pentru nişte copii ai nimănui vom merge până în pânzele albe.

Puteţi să ne daţi în judecată, puteţi să mergeţi la mai marii zilei, puteţi să vă ascundeţi sub pulpanele ocrotitoare ale celor care, vremelnic, conduc, puteţi!Presa este liberă, chiar dacă ne contestaţi dreptul de a întreba, de a afla. Nu există o Românie a celor din privat şi una a celor de la stat.

Avem o singură ţară, un singur set de legi şi ne dorim ca două fetiţe de câţiva anişori să fie răzbunate de adulţii care se fac că le protejează, tocmai pentru ca pe viitor să nu mai fie asemenea cazuri.

Cum este posibil ca o fetiţă de nouă ani să deseneze penisuri mari după revenirea în ţară? De ce nu luaţi măsurile care se impun? Ce semn de traumă mai doriţi? Vom reveni!