Dialoguri virtuale. Chiar merită să înveți? (X)

Întrebare: Ce reprezintă în teoria capitalului uman „abordarea prin capacități”?
Răspuns: Una dintre numeroasele direcții de cercetare deschise de teoria capitalului uman este „abordarea prin capacități” (capability approach). Această abordare constituie o altă aplicație a teoriei capi­talului uman, care nu se limitează însă la o tratare a problemei exclusiv prin prisma pieței muncii, ci include analiza posibilităților de acces ale indivizilor și pe alte piețe, cum ar fi, de exemplu, piața locuin­țelor și piața serviciilor de sănătate. Ea este adecvată, în primul rând, în cazul economiei emergente/în dezvoltare, unde alte teorii ale creșterii economice – focalizate asupra in­ves­tițiilor în capital uman, func­ționării pieței muncii sau ges­tio­nării sistemului educativ – sunt mai puțin pertinente.
 

Î.: România este plină de restricții privind capitalul uman. Ce spun specialiștii în acest caz?
R.: În numeroase țări cu economie emergentă/în dezvoltare, există o serie de restricții în ceea ce privește mobilitatea socială și libertățile individuale, ceea ce determină dimi­nuarea randamentului capitalului uman. Or, introducerea în analiza economică a libertății de alegere permite înțelegerea mai nuanțată a situației fiecărei țări și găsirea unor soluții adecvate condițiilor concrete respective, ceea ce constituie o contribuție importantă la soluțio­narea problemei subdezvoltării.
 

Î.: O abordare interesantă o are cercetătorul indian A. Sen?!
R.: A. Sen explorează o direcție de cercetare nouă, care relevă creș­terea bunăstării și celelalte avantaje pe care o persoană le poate obține prin exercitarea capacității sale de a efectua anumite acte de punere în valoare a propriei personalități. Con­form filozofului și economistului indian, este vorba despre o combinație între simpla existență a persoanei respective și ceea ce aceasta poate face (capacitatea de a acționa) – adică di­verse funcții pe care ea le poate îndeplini.
 

Î.: Care ar putea fi o concluzie finală?
R.: Dacă conducătorii unei țări numără doar bani, fără a ține seama că ei conduc oameni, care sunt singurele valori creative, vor ajunge unde a ajuns România. Așa ajung țările conduse de bancheri ratați sau cei care au absolvit  școli de „dans” politic.